ATENȚIE: Suplimentele de vitamine pot cauza reacții alergice!

modelmic

Medicii avertizează populația cu privire la faptul că suplimentele alimentare de vitamine pot cauza reacții alergice grave.

În cele mai multe cazuri, aceste suplimente cauzează reacții alergice cutanate, vizate fiind în primul rând vitaminele liposolubile, precum A, D și E, potrivit unui studiu DPA citat de Agerpres.

De asemenea, medicii țin să atragă atenția că nu neaparat vitamina în sine cauzează reacții alergice, cât ingredientele cu care aceasta este combinată sub formă de pilule. Acestea conțin de cele mai multe ori arahide, cocos sau ulei de soia, susține Reinhard Mrotzek, membru al asociației germane a dermatologilor.

Aceste ingrediente sunt folosite pentru a ajuta organismul să absoarbă vitaminele administrate, dar de cele mai multe ori pot face mai mult rău decât bine.

De exemplu, un supliment de vitamina D poate provoca reacții alergice cum ar fi urticaria sau eczema. Suplimentele disponibile fără rețetă au dozaje mici, iar în caz de supradozaj de vitamina D, simptomele includ diareea, durerile de cap și greața.

Medicii mai atrag atenția asupra faptului că populația nu ar trebui să folosească vitamina D ca și  „măsură profilactică”, suplimentele sunt recomandabile numai dacă un medic detectează o deficiență de vitamina D în organism.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei