Luptătorii reșițeni, sub „tutela” lui Adrian Dacica, s-au clasat pe podium la turneu Internațional „City of Sassari” din Italia
Cu puțin sub Canada, clasată pe primul loc în clasament, România, și automat Caraș-Severinul, a ocupat un lăudabil loc 2 la Turneul Internațional de la Sassari.
În prima zi a turnelui internațional, la categoria 69 de kilograme,Valentin Popescu s-a clasat pe locul trei, la 86 de kilograme Andrei Franț s-a clasat pe locul doi, și tot pe locul trei, la categoria 97 de kilograme s-a clasat Vlad Caraș.
La fete, a urcat pe podium Diana Franț, care s-a clasat pe locul doi la categoria de 75 de kilograme.
Deplasarea în Italia a presupus două zile de concurs. Cea de-a doua zi din competiție a constat într-un turneu internațional de lupte pe plajă. Valentin Popeascu a ocupat aici locul trei, Andrei Franț și Vlad Caraș locul 1, iar Diana Franț s-a clasat pe locul 2.
În ceea ce privește clasamentul pe națiuni, primul loc a fost ocupat de Canada, locul doi de România, iar locul 3 de Kazacstan și Italia..
„După campionat, noi am rămas într-un stagiu de pregatire, la care participă 12 națiuni cu cei mai buni sportivi din țările lor. Ne vom pregăti timp de zece zile aici, apoi plecăm spre casă pentru că în 12-14 iunie se desfășoară la Mangalia, pentru prima dată în România, campionatul de lupte pe plajă, la care vor participa și sportivi reșițeni, pentru a reprezenta România. Deplasarea noastră la această competiție a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin”, a explicat Adrian Dacica, antrenorul sportivilor reșițeni.
Alexandra JURCA
