Un moment îndelung așteptat de publicul amator al sportului cu minge mică din Reșița se poate spune că este de pe-acum un vis realizat. Cu 4 etape înainte de finalul campionatului Diviziei A la handbal, formația HC Adrian Petrea, aflată la primul ei parcurs în eșalonul second a reușit prin rezultatele obținute să acceadă matematic în elita handbalului românesc, Liga Națională!
Din 15 aprilie, Ioan Stan e din nou jucătorul Reșiței!
Un moment de bucurie pe care ni l-a descris în puține dar emoționante cuvinte și managerul Academiei Adrian Petrea, președintele Cristian Pătru: „Suntem în Liga Națională! Suntem fericiți, bucuroși și ne dorim un parcurs cât mai bun din această toamnă. Suntem în discuții și vor fi achiziționați câțiva jucători. Primul venit pe care îl putem confirma este jucătorul Ioan Stan, care se reîntoarce practic la Reșița. Matematic nu ne mai poate ajunge nimeni, chiar dacă, ipotetic, HC Adrian Petrea ar pierde toate meciurile pâna la finalul campionatului“. De asemenea, pe pagina de Facebook Handbal Club Adrian Petrea, s-au scris cu această ocazie câteva rânduri din partea conducerii Academiei: „Astăzi suntem matematic promovați în Liga Națională și vrem să mulțumim jucătorilor, staff-ului tehnic și administrativ, pentru determinare și pentru că au ales să se dedice clubului și handbalului românesc! Mulțumim tuturor susținătorilor și celor care cred în proiect, în copii, în devotament, în riscuri, în obiective pe termen lung, în noi! Salutam si multumim in mod special galeriei si celor 700-800 de spectatori, in medie, pe care i-am avut alaturi in toate meciurile de acasa din acest sezon.“
Revenirea handbalului reșițeano – cărășean pe prima scenă românească este nu doar o împlinire, ci și o dovadă a profesionalismului acestei organizații pe care au închegat-o, pe deplin fericit, finanțatorul Cristian Pătru și profesorul Adrian Petrea, cel din urmă pe care din păcate nu îl vom mai putea urmări evoluând pe terenul de joc, fapt nepermis de regulament. Nu se poate spune în niciun caz, așa cum au mai fost situații, că acest deziderat, accederea în Liga Națională, se datorează Zeiței Fortuna sau că în vreo formă oarecare echipa ar fi fost „ajutată“ să ajungă aici. Parcursul în divizie al petrișorilor este unul „alexandrian“, care spre final, grație acestor victorii lipsite de stres, a devenit chiar obositor. Putem vorbi, legat de ceea ce înseamnă HC Adrian Petrea, doar de o muncă susținută, de seriozitate, de un proiect ambițios ai cărui pași au fost urmați cu o consecvență nemțească de decidenții și toți ceilalți implicați în fenomen. La fel se poate spune și în cazul juniorilor și al minihandbaliștilor pe care Academia îi are sub oblăduire.
De-acum revine și în responsabilitatea noastră, a celor care am așteptat și ne-am dorit cu tot sufletul acest moment, să umplem Sala Polivalentă și să ne susținem echipa de prim rang a handbalului românesc. Un loc pentru care noi nu am făcut decât să reprezentăm o simplă asistență care a urmărit un film cu happy – end.
Aplauzele noastre la scenă deschisă și sincere felicitări tuturor celor care au reușit să implementeze acest proiect sănătos, aici la Reșița!
Sergiu TABAN

