Simona Halep se pregătește, se pare, de nuntă, conform mai multor surse. Alesul ei este, conform informațiilor apărute în presă, Costa Sponte, fiul omului de afaceri Teia Sponte, iar naș ar urma să fie, însăși regele fotbalului românesc Gheorghe Hagi.
Simona Halep a traversat o perioadă foarte propice din punct de vedere profesional, bătând record după record, la această oră fiind una dintre cele mai bine cotate tenismene din lume. Această româncă neaoșă nu și-a negat niciodată originea … întrebată fiind dacă în urma tuturor succeselor obținute, va mai reprezenta România, Simona a spus: „România este țara mea o reprezint acum și o să o reprezint în continuare…sunt româncă, mă mândresc cu asta și n-am să îmi părăsesc originile”. Mulțumim Simona Halep, pentru bucuriile făcute românilor și speram din tot sufletul să rămâi așa cum ești…populară!
Anii de muncă asidua, i-au adus tinerei noastre campioane satisfacții, faimă, bani și nu în ultimul rând respect din partea tuturor românilor care mai cred în minuni pentru că această stea a tenisului românesc este chiar o minune….
Dacă aceste zvonuri se adeveresc într-o bună zi, nu ne rămâne decât să-i urăm Simonei să fie fericită alături de alesul ei și să-și urmeze drumul ascendent, până la finalul cariere.
Sergiu TABAN



