Grupul CEZ în România a prezentat în sala de protocol a Hotelului Rogge proiectul pentru modernizarea sistemului integrat de înștiințare – alarmare a populației din aval de barajele Gozna, Văliug, Secu și Timiș Trei Ape, în valoare de peste 400.000 de euro.
Daniel Răduţ, administratorul TMK Hydroenergy Power, care a prezentat pașii importanți parcurși în cadrul proiectului, consideră că investiţia constă în realizarea studiului de inundabilitate asupra judeţelor Caraş-Severin şi Timiş şi montarea de echipamente de ultimă generaţie pentru patru localităţi cărăşene. Studiul acoperă, ca anvergură, tot traseul Bârzavei până la ieşirea din ţară şi cuprinde situaţia administrativă actuală după mai bine de 20 de ani de la ultimul studiu realizat.
Grupul CEZ în România continuă seria investițiilor în județul Caraș-Severin, după finalizarea proiectului de retehnologizare a sistemului hidroenergetic de pe Bârzava Superioară, cu modernizarea sistemului integrat de înștiințare – alarmare a populației din aval de barajele Gozna, Văliug, Secu și Timiș Trei Ape. Proiectul a fost demarat și dezvoltat cu strânsă colaborare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Prefecturii Caraș-Severin.
Anvergura deosebită a proiectului este dată și de faptul că studiul de inundabilitate acoperă tot traseul Bârzavei până la ieșirea din țară și cuprinde situația administrativă actuală a acestora, după mai bine de 20 de ani de la ultimul studiu realizat.
Sorin Blaga – Primar Văliug: „Purtăm CEZ pe echipamentul de joc al echipei din Văliug, atât pe piept, cât și în suflet“
De asemenea, primarul comunei Văliug, Sorin Blaga, declară că „este oportună această investiție pentru comunitatea din localitatea pe care o conduce și pentru toate celelalte din avalul barajului Văliug. Este puțin probabilă o catastrofă, dar cum s-a întâmplat în cazul New Orleans niciodată să nu spui niciodată. CEZ Romania ne ajută foarte mult la Văliug din punct de vedere al sprijinului oferit pentru administrație în cazul grădiniței noastre – 5000 euro, la sistemul de canalizare și pentru echipa de fotbal. Avem echipament oferit de același CEZ Romania, deci purtăm CEZ-ul atât pe piept, cât și în suflet“.
Proiectul a fost demarat şi dezvoltat în colaborare cu ISU Semenic şi cu sprijinul Consiliului judeţean şi Instituţiei Prefectului Caraş-Severin
La rândul său, colonelul Titus Susan, inspectorul şef al ISU Semenic a ținut să remarce implicarea firmei CEZ în proiecte derulate pentru prevenirea unor situații catastrofale. „CEZ România face dovada clară că o firmă privată se implică în protecţia cetăţenilor şi colaborează cu instituţiile statului pentru operativitate. E un exemplu care trebuie urmat şi de alte localităţi unde trebuie asigurat sau reabilitat sistemul de alarmare. Acesta este acum un sistem integrat şi poate fi folosit în în alte situaţii de urgenţă“.
Beneficiarii direcți ai modernizării în valoare de peste 400.000 de euro sunt membrii comunităților din aval de barajele Gozna, Văliug, Secu și Timiș Trei Ape, dar și autoritățile publice locale care pot răspunde rapid unei eventuale situații de criză.
Etapele proiectului
În prima etapa au fost efectuate studiul de inundabilitate, studiul de audibilitate și planurile de apărare, respectiv actiune in caz de accident la baraje, iar in cea de-a doua etapa au fost executate lucrari de modernizare a sistemului de înștiințare – alarmare. Lucrările executate au constat în montarea de echipament performant în CHE Grebla, ISU Semenic Caraș-Severin, ISU Banat Timiș, Repetor Semenic, Repetor Dealul Lupacului, Baraj Gozna, Baraj Secu, Primaria Valiug, Primaria Berzovia, Scoala Generala Ghertenis si SVSU Ramna sub forma unui sistem centralizat monitorizat din 2 dispecerate instalate in CHE Grebla si ISU Semenic, functionale de la finalul lunii februarie 2015.
Prin această investiție, Grupul CEZ în România își consolidează parteneriatul pe termen lung cu comunitatea locală și autoritățile publice responsabile pentru siguranța acesteia. Noul Director General TMK Hydroenergy Power, Mădălina Bică, cea care este și Administrator al societății a declarat că „pentru CEZ, județul Caraș-Severin are o importanță specială pentru că face parte din portofoliul nostru de producție de energie verde, dar și pentru că ne simțim acasă. Am fost încurajați și ne-am bucurat de încrederea comunității locale pe tot parcursul proiectului de retehnologizare, iar eforturile noastre au avut ca rezultat un sistem hidroenergetic performant, prietenos cu mediul înconjurător și sigur. Investiția în sistemul de înștiințare – alarmare este încă o expresie a angajamentului pe care ni l-am asumat față de comunitatea locală, dar și al colaborării solide dintre companie și instituțiile publice din județ.”
Sergiu TABAN



