Fără datorii și cu proiecte în derulare, comuna Marga o duce mai bine ca niciodată!

modelmic

Cu toate că majoritatea autorităților locale se plâng atunci când vine vorba de banii alocați de la Guvern pentru anul 2015, la Marga nu sunt probleme financiare.

Majoritatea investițiilor începute în decursul anului 2014 vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2015, anunță autoritățile locale din Marga, încrezătoare în modul în care lucrurile evoluează. Printre cele mai importante proiecte care urmează să fie finalizate, edilul-șef amintește în primul rând de Căminul Cultural din localitate, care s-a bucurat de o atenție sporită în ultimul an.

Lucrările de modernizare ale acestui obiectiv au fost deja demarate și este doar o chestiune de timp până ce Căminul Cultural își va schimba în totalitate aspectul. Alături de acesta, până la sfârșitul anului 2015 vor fi aproape de finalizare și lucrările la rețeaua de apă și canalizare, lucrări demarate încă din anul 2008, întrerupte pentru o perioadă și reluate la începutul acestui an.

„În anul 2014 am început multe și majoritatea investițiilor demarate anul trecut le vom finaliza, sper eu, anul acesta. O investiție importantă este începerea lucrărilor la Căminul Cultural și sperăm ca anul acesta să le și finalizăm. Aici este vorba despre o modernizare completă a spațiului, am intervenit chiar și la partea de fundație dar și la dotări. De asemenea, avem în plan și finalizarea lucrărilor la canalizare, lucrări începute în anul 2008 și întrerupte pentru o perioadă. Anul acesta avem bani alocați pentru această investiție și sperăm ca până în 2016 să fie gata. Avem undeva la 36 de milioane de lei până la finalizare. Ministerul Dezvoltării a fost foarte prompt și în funcție de cum și cât am lucrat, ne-a alocat și bani”, explică Nicolae Beg, primarul comunei Marga.

Lucrurile sunt cât se poate de roz și atunci când vine vorba despre asfaltarea străzilor, și asta pentru că la Marga mai au nevoie de asflatare doar 500 de metri de stradă și zonele în care încă se lucrează la rețelele de apă și canalizare.

Norocul comunei nu stă atât de mult în îngăduința Guvernului, cât în eficiența autorităților locale de a face rost de fonduri pentru a cofinanța cea mai mare a proiectelor demarate. Astfel, la aproape patru luni de la intrarea în noul an, edilul-șef se poate lăuda cu un buget suficient și cu o primărie fără datorii.

„Pot spune că mi-am achitat toate datoriile. Bugetul pe anul 2015 este suficient, sunt foarte mulțumit de suma primită. Eu am de cheltuit mai mult decât mi-a fost alocat dar, din fericire, am posibilitatea de a cofinanța”, a mai menționat Nicolae Beg.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei