Proprietarul hotelului Semenic, condamnat la închisoare!

modelmic

Controversatul om de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat astăzi la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influență, sentința nefiind însă definitivă. Stoica este, printre altele, patronul societății Turist Semenic, în proprietatea căreia se află, alături de mai multe imobile de pe Muntele Semenic, și hotelul Semenic, din centrul municipiului Reșița. 

Gruia Stoica, cel care este și tatăl unuia dintre copii deputatului PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi firma acestuia, GFR. Din 23 ianuarie 2014 şi până în ziua licitaţiei, respectiv 29 ianuarie, Doru Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoica despre stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune, au arătat procurorii. La jumătatea lunii februarie a aceluiaşi an, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

În ceea ce privește hotelul Semenic, aflat în plin centru civic al municipiului Reșița, și care în ultimii ani s-a transformat într-o adevărată ruină, autoritățile locale anunțau la sfârșitul anului trecut că au început negocierile cu reprezentanții SC Turist Semenic pentru cumpărarea imobilului. Până în prezent însă, se pare că nu s-a ajuns însă la un acord între cele două părți.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. petruvadrariu

    Foarte bine .Acum urmeaza recuperarea prejudiciului.Recuperarea de terenuri si banii necuveniti.in folosul statului si al cetateanului.Care este problema…

  2. Sorin

    Problema este că distinsa d-nă Schelean, pe vremea când era d-na Stoica, nu era interesată de soarta Reșiței. Iar acum este mare susținătoare a dezvoltării acestui județ.
    Iar până când justiția va avea boașele destul de mari încât să solicite și confiscarea in extenso averilor, faptul că face pușcărie (din care partea de arest la domiciliu este considerată ca făcând parte din executarea acesteia) nu îl afectează aproape deloc.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei