Tot mai mulţi pensionari cărăşeni se împrumută la CARP

modelmic

După zeci de ani de muncă, pensionarii cărăşeni se văd nevoiţi să apeleze la împrumuturile oferite de Casa de ajutor reciproc a pensionarilor Caraş-Severin (CARP), pentru a face faţă cheltuielilor zilnice.

Viaţa de zi cu zi se dovedeşte a fi o adevărată luptă de supravieţuire pentru pensionarii cu venituri mici. După zeci de ani de muncă, cei mai mulţi dintre aceştia reuşesc cu greu să-şi împartă pensia între cheltuielile de întreţinere, coşul de cumpărături şi medicamente. Pentru a-şi suplimenta veniturile, pensionarii apelează la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, unde dobânzile sunt mai mici decât cele practicate de bănci, şi solicită împrumuturi mici, rambursabile în termen cât mai scurt.

În judeţul Caraş-Severin funcţionează 5 CARP-uri, la Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Oţelu Roşu şi Băile Herculane, care totalizează un număr de 10.281 de membri. Dintre aceştia, aproape jumătate au solicitat în 2014 un împrumut. Valoarea totală a împrumuturilor acordate în cursul anului anterior ajunge la peste 13 milioane de lei, cu aproape 900.000 lei mai mult decât în 2013. Reprezentanţii CARP susţin că aceasta se datorează facilităţilor de care au parte membrii. În primul rând, dobânzile au scăzut în 2014, de la 7,85 la sută pe an la 7 la sută pentru membrii din Reşiţa. Cea mai mică dobândă se înregistrează la CARP Băile Herculane, 6,5 la sută, iar cea mai mare la Oţelu Roşu, 13 la sută.

Pentru a veni în ajutorul pensionarilor de la sate, CARP-urile le dau acestora posibilitatea să-şi plătească ratele prin poştă. „Avem sedii doar în oraşele principale, însă membrii din tot judeţul, şi de la Coronini, Dognecea sau Văliug. Ca să nu facă cheltuieli suplimentare cu transportul lună de lună pentru a-şi achita ratele, le-am oferit membrilor noştri posibilitatea să depună sumele prin mandat poştal. Lunar, intră în contul nostru aproximativ 70.000 lei prin această modalitate”, a explicat Aurelia Bonţe, preşedinte filiala CARP Caraş-Severin.

 

Diana RADU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei