
Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin a răspuns pozitiv la apelul umanitar al unei mame care vrea să-și vadă copilul sănătos. Astfel, jandarmii au donat astăzi sânge pentru a-l ajuta pe Nicolas să se facă bine.
Operat în urmă cu șapte zile la Timișoara, Nicolas, de loc din Anina, avea nevoie urgentă de sânge, pentru a putea fi supus la o a doua intervenție chirurgicală absolut necesară pentru ca micuțul să ducă o viață normală.
Din lipsă de sânge, micuțul nu avea nicio șansă să intre în operație fără ajutorul cetățenilor cu suflet. Acesta avea nevoie de sânge de orice grupă sanguină, și asta pentru că Centrul de Sânge urmează să ofere necesarul compatibil cu grupa micuțului în schimbul aceleiași cantități de sânge de orice tip.
Jandarmii cărășeni nu au stat nicio clipă pe gânduri și au răspuns pozitiv la strigătul de ajutor.
„Azi, 29 ianuarie a.c., atât ofiţeri cât şi subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, s-au prezentat la Centru de Transfuzii Sanguine, din municipiul Reşiţa, pentru a dona benevol sânge. Această acţiune umanitară a avut ca scop ajutorarea unui copil aflat în suferinţă, care în acest moment are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor”, explică Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.
Astfel de activităţi au fost şi vor mai fi desfăşurate de către jandarmii cărăşeni, din dorinţa de a fi aproape și de a veni în sprijinul cetăţenilor atunci când aceştia au nevoie.