Rossoneri suntem noi…!!!

„Rossoneri suntem noi şi am fost mai buni ca voi,

Rossoneri ne numim, pe Metalu’ o iubim”, sunt cuvintele refrenului unui cântecel arhicunoscut în lumea sportului din Reşiţa care a devenit apoi parte integrantă din imnul clubului celor din Valea Domanului. Iată pe scurt istoria acestui imn al cărui refren a fost fredonat şi cântat de zeci de mii de suporteri şi jucători care au iubit „Milanul din Banat” de-a lungul timpului.

Pentru aceasta ne întoarcem cu aproape 43 de ani în urmă, când după 22 de ani de participare în liga secundă, echipa metalurgiştilor din Reşiţa a promovat, în anul 1972, în divizia A a campionatului de fotbal al României. Marea bucurie a iubitorilor de sport de a putea urmări un fotbal de cea mai înaltă performanţă a fost accentuată de achiziţiile de marcă făcute de conducerea clubului şi de directorii combinatului siderurgic. Un rol determinant în întărirea formaţiei rossonerilor l-a avut profesorul Ilie Pătruică, acesta furându-l pe Aurică Beldeanu, apoi pe Dudu Georgescu de sub nasul celor de la Progresul Bucureşti, în ciuda istericalelor lui Adrian Păunescu din foiletoanele „Fotbal Saga”. După meciurile organizate de obicei duminica, o mare parte dintre băieţi se relaxau, uneori până luni dimineaţa, în separeul restaurantului hotelului Semenic, bucurându-se împreună sau necăjindu-se, în funcţie de rezultatul meciului. Şi fiindcă băutura fără muzică este ca nunta fără lăutari, cîntecele mesenilor erau acompaniate de trompeta lui Pavel Bobeică, un mare admirator al fotbaliştilor. (foto 2 Pavel Bobeică în duet cu fotbalistul Nelu Ibric)

Într-o dimineaţă de luni, după o noapte de pomină în care Aurică s-a uşurat într-o frapieră goală (nu garantez veridicitatea!) Pavel Bobeică le-a compus şi interpretat un cântecel pe care jucătorii, spectatorii şi în special galeria condusă de Fernandel, l-a adoptat imediat. După o altă promovare meteorică din 1992 datorită „hainei de blană” a venit cea din 1997 când un grup de iniţiativă s-a gândit la un imn al echipei inspirându-se după cele similare ale craiovenilor, bucureştenilor şi ale echipelor mari din lume. Zis şi făcut, în doar 2 săptămâni un student reşiţean, mare iubitor de fotbal, Adrian Anichitei (Fie-i ţărâna uşoară!), a compus versurile şi muzica, refrenul rămânând intact – cel compus cu ani în urmă de extraordinarul Pavel Bobeică. Un mic aport la această iniţiativă l-a avut şi subsemnatul prin propunerea de a fi înserat la începutul şi în finalul imnului fondul sonor al tribunei: „Reşiţa, Reşiţa”. Pus la concurenţă cu un alt imn bazat pe o melodie alertă argentiniană, compusă de profesorul Nicu Benga, (şi acesta dispărut prematur dintre cei vii) Guardia Rosso Nera condusă de Marcel Guşcă a optat pentru cel compus de Anichitei al cărui refren era cunoscut mai demult. Cu sprijinul lui Marius Popescu, preşedintele CSM Reşiţa, s-au scos 100 de casete cu acest imn, pe ele fiind înregistrate şi cuvinte de încurajare rostite de oamenii de seamă din jurul echipei. În anii care au urmat, acest imn, cu refrenul său inconfundabil a fost difuzat înaintea fiecărui meci, repetat obsedant dar antrenant de Guardia Rosso Nera în timpul jocului, el răsunând şi în vestiarul gazdelor din piepturile jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor la fiecare succes de pe teren. (imagini video de arhivă cu imnul intonat în vestiar după meciul câștigat de rossoneri cu scorul de 3-1 în fața formației CSM Rm. Vâlcea).

Din păcate, adaptat astăzi la condiţia fotbalului din Valea Domanului, când Metalul nu-i Metalu’, eu aş schimba câteva cuvinte din refren astfel:

„Rossoneri am fost noi şi am fost mai buni ca voi,
Rossoneri ne-am numit, pe Metalu’ am iubit”

Ing. Petru FUCHS