Metode eficiente de învățare a fizicii la Reșița!

Untitled-163

Facultatea de Fizică a Universității din București, în parteneriat cu Societatea Română de Fizică au derulat la Reșița formarea primei serii de cursanți din cadrul Programului de formare continuă: ,,Metode eficiente de învățare a fizicii”.

Programul a avut ca locație Casa Corpului Didactic din Caraș-Severin, având alocate 15 credite transferabile.

Primul stagiu de formare în cadrul acestuia s-a derulat în perioada 8 – 9 noiembrie, iar cel de-al doilea în data de 29 noiembrie 2014, în sala multimedia a Colegiului Economic al Banatului Montan, cu care Casa Corpului Didactic a încheiat o convenție de parteneriat pentru spațiu.

Grupul țintă a fost constituit din 25 de profesori calificați cu specializarea Fizică, inclusiv cei cu dublă specializare, din județele Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți, selectați pentru prima etapă a programului de formare.

Cursul a fost livrat gratuit în cadrul proiectului ,,Consolidarea noii abordări de predare a fizicii”, implementat de Societatea Română de Fizică și finanțat de Romanian-American Foundation și BRD.

Evaluarea finală în cadrul programului va avea loc astăzi începând cu ora 11:00 la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița. Comisia de evaluare va fi formată din Simona STOIA și Lia CINTEAN din Timișoara, ambele fiind formatori în cadrul programului.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei