
Zeci de kilograme de petarde și articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii cărășeni în ultimele luni, în cadrul acțiunii ”Foc de artificii”. Acțiunea a fost declanșată la nivel național, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
În total, în perioada 17 noiembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, poliţiştii cărășeni au efectuat 38 de controale în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție din Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru.
În urma controalelor derulate pe parcursul celor aproape două luni, poliţiştii de la IPJ Caraş-Severin au ridicat: 67,7 kg de petarde din categoria II, 18,4 kg de articole pirotehnice de categoria II şi 4,7 kg de articole pirotehnice din categoria III. De asemenea, au fost constatate 23 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 21 de persoane.
Activităţile de verificare şi control privind deţinerea, comercializarea, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost declanşate la nivel naţional din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor – general de poliţie Petre Tobă. Acțiunea s-a soldat la nivel național cu peste 5 milioane de articole pirotehnice confiscate și peste 1.300 de infracțiuni constatate.
Karina TINCUL