
Accidentul s-a petrecut în localitatea Ilova la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată. Una dintre victime, aflată la volanul unei mașini nu a băgat în seamă semnalele care anunțau venirea trenului și s-a avântat pe calea ferată. Neatenția sa putea provoca o adevărată tragedie.
Din cercetările efectuate la faţa locului a rezultat faptul că în timp ce bărbatul, în vârstă de 59 de ani, conducea un autoturism din direcţia drumului național 6 spre Ilova, nu a respectat semnalele acustice şi luminoase aflate în funcţiune şi a fost lovit de un tren marfar care circula pe ruta Drobeta Turnu Severin – Caransebeş.
În urma accidentului, atât șoferul cât și pasagera din dreapta, în vârstă de 71 de ani, au fost răniți grav, ambele victime fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale, acolo undea şoferul a rămas internat.
„Atât şoferul, cât şi mecanicul de locomotivă au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Nu au fost înregistrate întârzieri de trenuri, iar circulaţia se desfăşoară în condiţii normale. În prezent cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, semnalizare falsă şi vătămare corporală din culpă”, a explicat Ancuța Chețan, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA