
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a lui Valentin Cârstea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş – Severin. Acesta va fi judecat pentru săvârşirea a două infracţiuni distincte de luare de mită, fals intelectual şi trafic de influenţă în formă continuată.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, inculpatul Valentin Cârstea, în calitatea de cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, a primit, în patru tranşe, de la un denunțător, bunuri în valoare totală de 8.747 lei, în scopul promovării frauduloase de către denunţător, a examenelor din anul I. Cârstea i-a acordat studentului nota de promovare, fără ca acesta să se prezinte măcar la examen.
De asemenea, inculpatul a acceptat propunerea de remitere a unui laptop de către denunţător, în schimbul dispunerii unei soluţii de declinare a competenței într-o cauză penală aflată în instrumentarea magistratului. În final, Cârstea a primit un televizor color, în valoare de 2.969 lei, atât pentru promisiunea de a soluţiona favorabil un dosar penal, cât şi în completarea foloaselor deja remise în lunile august şi decembrie 2013, în legătură cu promovarea, de către denunţător, în mod fraudulos, a tuturor examenelor din anul I.
Valoarea totală a bunurilor primite de inculpatul Cârstea Valentin de la denunţător este de 8.747 lei (aparate electrocasnice, electronice și produse alimentare).
În același dosar a fost trimis în judecată și Ion Negru, avocat în cadrul Baroului Timiş. În calitate de cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, acesta şi-a exercitat fraudulos atribuţiunile de titular al catedrelor de „Istoria Statului şi Dreptului Românesc” şi „Drept Roman” şi l-a promovat pe acelaşi denunţător la examenele susţinute în datele de 12.03.2014 şi 16.10.2014, ocazii cu care denunţătorul i-a şi remis avocatului o sticlă cu whisky, precum şi un set constând într-o sticlă de cristal pentru băuturi şi şase pahare din cristal, în valoare totală de 581 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timişoara.
Karina TINCUL