Fotbaliştii de la Metalul Reşiţa au fost în vizită la Muzeul de artă al României!

modelmic

Fotbaliştii de la Metalul Reşiţa au fost în vizită la Muzeul de artă al României

Vizita despre care am amintit în titlu a avut loc cu exact 60 de ani în urmă, atunci când, la 5 decembrie 1954 jucătorii formaţiei reşiţene au cucerit unul dintre cele mai râvnite titluri, Cupa României. Plecaţi la Bucureşti ca victime sigure în disputa cu formaţia de primă divizie Dinamo Bucureşti, reşiţenii diviziei B au ales vizitarea Galeriei Naţionale ca o cale de relaxare înainte de meci. În imaginea pe care am primit-o de la Petru Mioc, cei 19 jucători, avându-l pe antrenorul Mihai Zsizsik la mijloc, au pozat cuminte, fără ifose, fotografului, neştiind încă de surpriza imensă pe care o vor produce în după amiaza acelei zile.

Imagine 1
După cum se ştie, formaţia alcătuită din Zarici – Chirilă, Teodorescu, Potoceanu – Munteanu, Apro – Jojarth II, Mioc, Urcan, Iovan (din min.70 Vida), Szeleş a învins cu 2-0 (2-0) pe Dinamo Bucureşti cu tot cu Suru, Ozon, Bartha, Nicuşor, Băcuţ…
Pentru eternitate, anuarul fotbalului românesc va menţiona Metalul Reşiţa ca fiind prima echipă de divizie inferioară care cucereşte Cupa României. Golurile lui Szeleş din minutele 30 şi 40 rămân înscrise cu litere de aur în istoria clubului.

Imagine 2
Din păcate, de-a lungul timpului, echipa fanion al Reşiţei care a purtat diferite denumiri, U.D.R. (campioană în 1931), Metalul, CSMR, FCMR şi-a pierdut identitatea, brandul, devenind doar o amintire…Denumirea actuală a echipei de fotbal, Metalul Reşiţa,care activează în liga a 2-a cu jucători de la CSM Râmnicu Vâlcea luând locul de drept al Damilei Măciuca, o consider un furt şi o profanare a unui mit din istoria Reşiţei. Formaţia ce evoluează actualmente în Valea Domanului este un surogat de „mitici”, „mercenari” şi profitori de naivitatea aşa zişilor suporteri, ei „muncind” pe banii contribuabililor locali. Oare de ce Cristian Chivu mai permite folosirea numelui de „Mircea Chivu”, atribuit stadionului (nu există însă nicio hotărâre de consiliu local!) după ce, zilele trecute, a fost tratat de conducătorii Metalului ca cel care a vrut să înşele copiii Reşiţei oferindu-le un teren sintetic gratuit?

Subiectul interesului arătat faţă de artă şi cultură a celor de acum 60 de ani, precum şi dragostea lor pentru oraşul pe care l-au reprezentat ar trebui să fie o pildă pentru cei care nu ştiu astăzi decât de manele, remi, table, pariuri şi filme SF.

Ing. Petru FUCHS

Post Scriptum necesar: Domnul Petru Fuchs reprezintă o enciclopedie vie a sportului cu balonul rotund și nu numai. Redactor, reporter de teren și fotoreporter pentru o seamă de publicații, comentator sportiv pentru radioul public românesc și announcer la nenumărate competiții sportive, fostul sportiv Petru Fuchs, un model unic de ziarist și-a lăsat o vie amprentă în rândul cronicarilor sportivi. Printr-o abordare elitistă, acidă, sarcastică și pe alocuri ironică, dar respectând rolul pe care un jurnalist îl joacă în raport cu fenomenul social, se poate spune că articolele lui Fuchs nu au fost gustate de fiecare dată de cei vizați, dar cu siguranță iubitorii sportului cu balonul rotund „i-au servit“ verbul pe pâine.

Untitled-1

Îi mulțumim în mod public domnului Petru Fuchs pentru articolul transmis și considerăm că merită întregul respect al breslei jurnaliștilor sportivi din Banat și din țară pentru o viață de muncă depusă în sprijinul informării microbiștilor, pentru întreaga sa activitate ce numără decenii de documentare și înțelegere a fenomenului, lucru ce astăzi, într-o lume a ignoranței și superficialității. pare cu adevărat ieșit din tipare… Să ne trăiți Maestre Petru FUCHS!

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. LuxPhotoFuchs

    În loc de P.S. (Post Scriptum) unii ar fi vrut să fie scris P.M. (Post Mortem.) Cât de curând “prieteni”!

  2. Cristian Patru

    Sa ne traiti Maestre Petru FUCSH!
    “Unii nu conteaza decat daca e multi”,fara paranteze si ghilimele, tare mult mi-as dori sa vorbim de Caragiale intr-o zi!!!

  3. Adrian Muntean

    A fost o bucurie si surpriza mare sa gasesc aceasta pagina, pozele si comentarele din Internet m-au emotionat. Sunt mindru deoarece si tatal meu Mihail a participat 1954 la gloriosul eveniment
    Cu stima si respect
    PS Albumul cu toate pozele de la Cupa Romaniei le pastrez ca o amintire de neuitat

    1. Sergiu Taban

      Ne-am bucura daca ne-ati impartasi si noua iar prin noi publicului larg imaginile din arhiva dumneavoastra legate de acel moment.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei