
Anxietatea, depresia şi tulburările psihosomatice, lovesc tot mai mulți români, cel puțin acestea sunt concluziile trase de reprezentanții Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog.
Chiar dacă depresia macină tot mai mulți români, situând chiar țara pe locuri fruntașe a ratei sinuciderii, cele mai multe județe se confruntă cu o criză acută de medici specialiști, dar și de spații special amenajate unde românii cu probleme să se simtă în largul lor și să încerce să se vindece.
Fără medici la activ, foarte mulți dintre români aleg să nu se trateze, decizie care de cele mai multe ori îi împinge spre sinucidere. Mai mult, ultimul studiu realizat de Institutul de Management şi Statistică Medicală arată că, la nivelul țării, dintr-un lot de peste 2.000 de persoane intervievate, mai puţin de jumătate au solicitat ajutor specializat în primul an de la declanşarea depresiei.
Datele centralizate la nivel național trag un semnal de alarmă asupra deficitului de medici psihiatri, dar şi asupra repartizării acestora în teritoriu. Conform ultimelor statistici, România nu dispune decât de 1.300 de medici psihiatri, asta în condițiile în care Marea Britanie sau Franța, au între 5.000 și 8.000 de astfel de specialiști.
Analizată pe județe, situația este și mai scandaloasă și denotă un dezechilibru complet între anumite zone ale țării. Astfel, în timp ce bucureștenii au la dispoziție peste patru sute de psihiatri, în Caraș-Severin, numărul acestora abia dacă depășește cifra 5.
„În ceea ce privește medicii psihiatri, la Spitalul Județean din Reșița avem cinci medici pe secția de Psihiatrie și un medic la Laboratorul de Sănătate Mintală”, a explicat Dumitru Secășan, directorul unității spitalicești din municipiu.
Pe lângă cei șase medici disponibili la Reșița, în Caraș-Severin mai există un singur psihiatru la Caransebeș. Mai mult, cu toate că potrivit specialiștilor, pe lângă medici mai sunt necesare la nivelul fiecărui județ și servicii de asistență comunitară, departamente de psihiatrie și centre de criză, în Caraș-Severin acestea lipsesc cu desăvârșire.
„Sunt cei șase medici de la Reșița și încă unul la spitalul din Caransebeș. Nu există centre de criză la nivel de județ. În afară de Laboratorul de Sănătate Mintală de la Reșița, alte structuri nu avem”, a explicat Dragoș Luca, directorul Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin.
În aceste condiții, pacienţii cu afecţiuni nu prea au cui să se adreseze şi iau cu asalt camerele de gardă ale spitalelor.
„Cu personal calificat, servicii asigurate 24 din 24 de ore, cu un spaţiu şi o reţea în spate, centrele de criză ar putea soluţiona astfel de cazuri iar atacurile de panică nu ar mai ajunge la Urgenţă”, a subliniat Aurel Nireştean, preşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie, citat de Agerpres.
Alexandra JURCA