În urmă cu câteva luni, Reper 24 realiza o anchetă pe marginea situației radioactivității de la Ciudonovița. Sergiu Taban a realizat atunci ultimul interviu cu primarul Ciudanoviței, Adrian Botoș, dispărut prematur la doar 44 de ani:
Ciudanoviţa, un Cernobîl asumat sau o poveste?
Problemele radioactivităţii din zona Ciudanoviţei revin în actualitate iar întrebările persistă.
La Ciudanoviţa, peste două sute de suflete trăiesc uitate de lume, în suferinţă şi sărăcie. Nu au unde să plece. Rămân într-un loc considerat contaminat care îi omoară în fiecare zi câte puţin, după cum o arată specialiştii care au făcut măsurători în această zonă.
Datele din prezent, arată că la Ciudanoviţa copii se nasc cu malformaţii, oamenii se sting de tineri sau suferă de o îmbătrânire prematură şi nenumărate boli, cei care aleg să plece din zonă mor la mai puţin de un an – maxim doi, foştii mineri, cei care se mai află în viaţă sunt internaţi cu boli grave la Reşiţa sau la Marila, locuri de unde de cele mai multe ori nu se mai întorc pe picioarele lor. În cimitirul Ciudanoviţa anii gravaţi pe crucile de metal arată că mulţi dintre cei care s-au prăpădit nu aveau mai mult de 50 de ani. Toţi au lucrat în minele de uraniu din munţii Banatului.
Adevărul despre minele de uraniu
Din studiul pe care l-am realizat la Arhivele Naţionale din Bucureşti şi beneficiind de documentaţia pusă la dispoziţie de Compania Naţională a Uraniului din capitală, a reieşit că în perioada dintre cele două războaie mondiale, în zona Ştei şi Ciudanovita a apărut o firmă germană care exploata piatră pentru construcţii, pe care o îmbarca în trenuri şi o ducea mai apoi în Germania. Din acest moment au apărut primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decât minereu de uraniu. După pierderea războiului, s-a oprit exploatarea. Dar, nimeni nu a ştiut realitatea. Exploatarea s-a făcut în regim de carieră.
Paradox criminal: uraniul adus acasă, de oamenii Ciudanoviţei
Oamenii din zonă au început să-şi ducă acasă bolovanii din zona de extracţie a uraniului, folosindu-i la construcţia caselor. Aceste construcţii sunt locuite şi astăzi la Ciudanoviţa. În perioada celui de-al II-lea Razboi mondial, exploatarea stagnează; dar imediat apar ruşii. Aveau documentatie de la nazişti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispoziţie o ţara înglodată în datorii de război. Aşa că România a pus la dispoziţie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri (societăţi Sovieto-Române) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioadă, au adus ingineri. Muncitorii erau din România. Când nu erau suficienţi erau aduşi la Ciudanoviţa deţinuţii politici.
Aşa s-a lucrat până în 1957 când s-au desfiintat SOVROM-urile, iar inginerii lor au plecat cu toată documentaţia. Minerii se bat ca să prindă un loc în minele de la Ciudanoviţa. După maxim 6 – 8 luni de lucru în mină, un miner cu un salariu de 12.000 lei, îşi permitea, din truda agonisită, să îşi cumpere un apartament, într-un oraş mare din ţară! Ciudanoviţa era supranumită în anii 60 ,,Texas”. Românii au continuat exploatările pentru ruși, singuri, dar in 1964, după ce s-a considerat că datoria de război către ruşi a fost ştearsă şi exportul de uraniu s-a micşorat. S-au închis atunci o serie de mine. Nu s-a luat nicio măsură de ecologizare! Totul se uită, se trece cu vederea. În 1974 Ceauşescu răceşte relaţiile cu CAER-ul. A urmat o perioadă de incertitudine. Exportul de uraniu a continuat să scadă. A urmat un alt val de închideri. Nimeni nu a lăsat documentaţie. Ultimul val de închideri a avut loc în perioada 1990-1992. Exportul la ruşi s-a încheiat, în tarile europene nu a mai fost cerere. Exploatările făcute de Instituțiile de Cercetare (Institutul de Studii și Exploatări Miniere apoi Institutul de Prospectări și Exploatări Geologice) au fost abandonate, deşi aveau plan şi la microproducție. După plecarea echipelor de la Institut, urma să vină Întreprinderea Minieră. A venit în schimb… revoluţia din 1989. Acum nu mai este de găsit nici o Companie minieră,… pentru că s-au desfiinţat.
Toate aceste valuri în exploatare de-a lungul ultimilor 70 de ani în zona Ciudanoviţa au dus la apariţia multor situri părăsite.
Inginerii și muncitorii au murit destul de repede, așa că nu prea a avut cine să mai povestească. De la ruşi am luat modelul că toate exploatările de materiale strategice (aur, cupru, uraniu) să fie în subordinea Ministerului de Interne. De aceea, până în 1990 era o problemă să scrii ceva într-o lucrare științifică, sau să publici ceva referitor la aceste materiale. Până şi tezele de doctorat conţineau puţine date. Importul de aparatură dozimetrică pentru măsurat radioactivitatea era interzisă (doar câteva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatură de ultimă generaţie, ci rudimentară).
Inginerul Mircea Goloşie, unul din cei mai activi specialişti în zone radioactive din România declară: ,,în Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara sunt în jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin eforturi suţinute am reuşit abia anii trecuţi să convingem autorităţile să monteze panouri de avertizare, pentru ca măcar localnicii şi turiştii să știe să se ferească. Credeți-mă, am văzut corturi montate pe halde radioactive, pentru că turiștii, mai selecționat străinii, nici nu se gândesc că un asemenea loc se poate să nu fie marcat! Am impresia că autoritățile nu vor să recunoască aceste zone, de frica Uniunii Europene. Europa însă ne poate ajuta să ecologizăm corect aceste zone și nu vrea decât ca ele să fie identificate și să fie marcate corespunzător”, susţinea Mircea Goloşie.
Indiferenţa autorităţilor
În anul 2000, la insistenţele unui ONG românesc, guvernul Canadei a trimis în zonă doi voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist, ambii ingineri militari. Aceştia au venit aici trei ani la rând şi nu au avut cu cine vorbi din partea autorităţilor.
Din partea canadienilor a fost donată aparatură în valoare de 10.000 de dolari, care include un radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. ,,Am pus la dispozitia autorităţilor toate aceste echipamente, inclusiv măsuratorile efectuate de noi. I-am scris secretarului de stat și președinte al CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), dar nu am primit nici un răspuns. Am trimis şi o scrisoare-raport Agenţiei de Mediu din Timişoara cu măsurătorile şi concluziile noastre în zonă. A organizat apoi o conferinţă pe această temă la Reșița, la care nu m-a invitat”, declarat resemnat Mircea Goloşie.
Nivel depăşit
În unele locuri din zona Ciudanoviței, nivelul radiațiilor depășește de 20 sau chiar de 30 de ori nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Goloșie măsoară radioactivitatea în cicli (sau dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare. Una dintre haldele provenite de la galeria de la intrarea în colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la 3.500 cps, drumul de intrare la halda mare – 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani care au nivele de radioactivitate situate între 3.000 si 6.000 cps!
Primarul Ciudanoviţei, Adrian Botoş: problema radioactivităţii a fost exagerată!
Am stat de vorbă şi cu primarul localităţii Ciudanoviţa în legătură cu problemele ridicate de specialişti în privinţa radioactivităţii din zonă. Adrian Botoş, care conduce destinele comunei cu nume sârbesc Ciudanoviţa (în sîrbă, «ciudesne» înseamnă loc minunat), din anul 2000, ne-a declarat că lucrurile sunt exagerate de către specialişti iar jurnaliştii caută doar senzaţionalul. ,,Apa care ajunge la robinetele locuitorilor din Ciudanoviţa este captată de la un izvor de munte, din zona Brădet – Dealul Marilei şi nu este contaminată iar în ce priveşte aerul acesta este sub limitele normale de radioactivitate. Cu toate acestea, depopularea masivă a Ciudanoviţei nu poate fi negată de omul care conduce destinele comunei.
În ceea ce privește copiii care se nasc cu malformaţii, primarul Adrian Botoş spune că dacă există astfel de cazuri, aceşti copii nu sunt născuţi la Ciudanoviţa. ,,Exagerarea ideii de radioactivitate nu face bine comunei noastre. Spre exemplu pe râul care traversează localitatea cresc păstrăvi. Ori bine ştim că păstrăvului nu îi prieşte în orice apă, cu atât mai puţin într-un mediu poluat’’, concluzionează primarul Botoş.
Ascultaţi mai jos declaraţia primarului comunei Ciudanoviţa, Adrian Botoş:
De gestionarea problemei de la Ciudanoviţa se ocupă Compania Națională a Uraniului București – sucursala Banat-Oravița. În ceea ce priveşte apa în zona Ciudanovita, apele din subteran ajung printr-un canal de suprafaţă într-un rezervor-filtru şi, la câteva luni, malul radioactiv este colectat și transportat într-o altă zonă. Conform comisarilor Gărzii de Mediu Caraș-Severin, cu toate aceste filtrări, apele care ajung în râurile de suprafaţă depăşesc de cinci ori valoarea maximă admisă pentru radiații. Haldele de steril sunt la tot pasul: unele sunt amplasate la nici 20 de metri de blocurile de locuințe. Localnicii și-au construit pe ele magazii pentru alimente și lemne, iar copiii se joaca în voie acolo. Specialiştii spun că aceasta este o situație deosebit de periculoasă, pentru că în aceste locuri nivelul radiaţiilor este ridicat, depăşind de câteva ori valoarea admisă.
Cu toate că exploatarea de la Lişava a fost închisă în urma cu mai mulți ani şi acolo există staţii de prevenire a poluării radioactive, acestea nu fac față ritmului în care apele subterane se scurg în râuri.
În cazul minei de la Ciudanoviţa, aflată la câţiva kilometri de Anina, apele care inundă galeriile și filoanele radioactive au o încărcătură de uraniu de peste 40 de ori mai mare decât limita maximă admisă. Calculele au arătat că atunci când precipitațiile sunt abundente, concentraţiile de uraniu din apele râurilor Lişava și Jitin ating valori și mai mari.
Până acum, s-au cheltuit sute de miliarde de lei pentru ecologizarea zonei. Rezultatele? Cancerul, leucemia, îmbătrânirea timpurie, copii cu malformaţii – sunt boli frecvente la Ciudanoviţa.
Grupul Ecologic de Colaborare Nera, pe scurt GEC Nera, organizaţie nonguvernamentală, a monitorizat în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014 calitatea mediului natural şi construit de pe cursul râului Nera, pe traseul Drumului Judeţean Oraviţa – Ciudanoviţa – Jitin.
În cazul calităţii mediului de pe ruta amintită, fenomenul relevant constatat este nivelul radiaţiilor de pe cele cca 22 de halde de deşeuri miniere radioactive din perimetrul Ciudanoviţa – Natra – Lişava. Pe toate aceste halde de minereu şi steril, nivelul radiţiilor este de trei ori mai mare decât nivelul de alertă precizat de legislaţia în vigoare. Măsurătorile s-au făcut cu un contor Geiger RADEX RD 1706 cu care sunt dotate majoritatea instituţiilor publice care monitorizează această zonă. Există zone critice ale haldelor în care, Compania Naţională a Uraniului, a interzis accesul şi în care este posibil ca nivelul radiaţiilor să depăşească de sute de ori limita de alertă.
Vacile pasc liniştite pe haldele de steril de la Ciudanoviţa, laptele ajunge pe masa locuitorilor din Anina şi Oraviţa!
Din constatările făcute cu ocazia monitorizării şi din informaţiile furnizate de către cetăţeni, rezultă că pe aceste halde de deşeuri radioactive, sunt păşunate de animale iar produsele alimentare obţinute de la acestea, se vând către populaţia din oraşele apropiate: Anina și Oravița. Nu există un gard care să împrejmuiască zona radioactivă, nu există plăcuţe de atenţionare pentru cei care pot veni să campeze cu cortul în zonă, nu se spune nicăieri că nivelul de radioactivitate al apei este cu mult peste nivelul acceptat.
Recent deputatul Ioan Benga a realizat o interpelare prin care atrăgea atenţia asupra riscurilor şi problemelor cu care se confruntă comunitatea din zona cărăşeană amintită, cerînd sprijin nemijlocit miniştrilor Economiei, ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice.
În pledoaria cauzei pentru comunitatea din Ciudanoviţa, Benga întreba autorităţile care este stadiul şi când se va încheia procesul de ecologizare de la Ciudanoviţa, care sunt până în prezent fondurile alocate pentru ecologizarea minelor şi de ce acestea nu produc niciun efect la suprafaţă şi evident cum pot fi consiliaţi şi ce ajutor se poate acorda oamenilor din Ciudanoviţa?
Date statistice certe
200 milisieverţi e radioactivitatea în localitate după măsurătorile lui Mircea Goloşie: 5 msv e nivelul stabilit de autorităţi, împărţit la 365 de zile
500 de miliarde de lei vechi au fost cheltuiţi pentru ecologizarea şi conservarea zonei şi se aproximează că peste 40 halde de steril au rămas neacoperite
1078 cazuri de malformaţii la o populaţie de 10.000 locuitori s-au înregistrat în Ciudanoviţa în perioada 1980-1986. Din 1994, nu se mai întocmesc rapoarte şi nu mai există doctori în zonă
30% era rata cancerului pulmonar la Ciudanoviţa între 1960 şi 1963, rata pe ţară fiind de 3%
Aşteptăm şi noi cu interes răspunsul oficial – ministerial la interpelarea formulată de deputatul cărăşean.
Până atunci specialiştii atrag atenţia: ,,În România există o zonă pe lângă care centrala de la Cernobîl ar părea un sanatoriu, iar acest loc este Ciudanoviţa”.
Sergiu TABAN
Pingback: Ciudanoviţa – Jud. Caraş Severin | Arhiva negativa