Lions Onix Reșița a reușit prin „Balul Speranței“ să strângă fonduri pentru copiii nevăzători

Minunatele doamne care alcătuiesc Clubul Lions Onix din Reșița au reușit să creeze un eveniment cu totul special în seara de vineri, 24 octombrie 2014, la Restaurantul Nera din municipiu. O sală plină, cu invitați care au declarat la final că s-au simțit excelent, o acțiune caritabilă menită să ofere un nou orizont, unul al speranței pentru copii nevăzători. Aceasta pentru că toate fondurile adunate în urma licitației și a biletelor cumpărate pentru tombolă vor fi alocate achiziționării unor laptop-uri special create pentru nevăzători dar și pentru noul Centru Multimedia de la sediul Asociației Nevăzătorilor din Reșița.

Artizan, continuator și coordonator al acestei acțiuni nobile alături de celelalte „leoaice“ este Președintele Lions Onix din Reșița, medicul Felicia Quint, cea care reușește să aducă încă odată puțină alinare celor aflați în suferință. Invitat de seamă al acestui eveniment Lions a fost chiar Guvernatorul Lions District 124 România, Marius Popa care a elogiat în cuvântul său activitatea clubului feminin Lions din orașul de pe Bârzava

Pentru reușita manifestării inspirat intitulate „Balul Speranței“ și-au dat concursul interpreta Ramona Vița, formația condusă de maestrul taragotului și profesorul Petrică Vița, dansatorii Ansamblului Semenicul, trupa The Road Band și magnificul Cristi Iakab, dansatorii sportivi de la Clubul de Dans Mystic din Reșița, tânăra și talentata artistă plastică, basarabeanca Irina Chicu care a realizat portrete și caricaturi celor prezenți și profesorul George Gasenheimer cu un intermezzo muzical asigurat în deschiderea balului. Momentul inedit al serii a fost unul vestimentar-coregrafic, în care organizatoarele Lions Onix din Reșița au sosit în fața invitaților îmbrăcate în costume populare, pornind hora alături de dansatorii profesioniști ai Semenicului, moment gustat și aplaudat de toți cei prezenți.

Evenimentul a fost prezentat de Sergiu Taban, iar Reper 24 a fost partener media al manifestării „Balul Speranței“, eveniment caritabil pentru care doamnele Lions Onix din Reșița merită cu adevărat felicitate.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei