Comercianţii de vechituri plâng după piaţa Ociko de la Gloria Reşiţa

Comercianţii de vechituri plâng după piaţa Ociko de la Gloria Reşiţa

Am descălecat pentru întâia oară în noua piaţă de vechituri din Govândari, situată pe aleea Gugu din Reşiţa, inaugurată cu mare tam-tam de autorităţile locale undeva prin noiembrie, anul trecut.

Lume multă, buluc şi larmă încă dinainte de intrarea efectivă în locaţie, maşini parcate pe toate părţile carosabilului, circulaţie în ambele sensuri deşi, atenţie, cum ieşi din piaţă pe dreapta stă falnic un semn de circulaţie cu circulaţia interzisă autovehiculelor sâmbăta şi duminica, între orele 6:00 – 16:00, înjurături traductibile dar şi esperando, pe undeva, recunosc, mi-au revenit amintiri din vechiul Ociko de pe stadionul de zgură al Gloriei Reşiţa, echipa mea de suflet.

Am intrat în piaţă, după ce am achitat 1 leu şi am primit bilet din mâinile graţioase ale unei doamne zâmbitoare. Prima impresie sinceră: mi-e dor de fosta locaţie de la Gloria, aşa cum era ea, pe un stadion de zgură, cu ploile care făceau terenul să fie mocirlos, cu toate celelalte inconveniente, dar … îmi plăcea mai mult. Sunt de acord cu mine în această privinţă şi cei care mă însoţesc.

Ca tot românu, prin fumul des al comercianţilor de mici, am început să arunc ochii pe tarabele cu amintiri ale unui împătimit de aparate foto, ale unui domn care încă speră să mai vândă CD-uri cu muzica celor de la ABBA, Simon and Garfunkel, Queen sau Shania Twain – ,,aiurea, nashpa cam nasol, acu’ Salam e la putere tăticu, cicalaka chiqui-cha, să moară duşmanii pe sistem turbo!”. Am mai dialogat cu un vânzător de cărţi despre opera lui Tieck, Novalis şi un volum Hölderlin pe care le-am găsit la doar 10 lei,  m-am lăsat ,,prins” în caterinca băieţilor de la mici, pe scurt, am intrat în atmosferă.

Am mers chiar mai departe şi mi-am permis să-i întreb pe oamenii din spatele tarabei cu vechituri (sau noutăţi) dacă merită, din punct de vedere financiar, efortul de a fi în piaţă dis  de dimineaţă sâmbăta şi duminica pe aleea Gugu. ,,Domnule ne-au pus ăştia nişte taxe de vai mama noastră, fac comerţ de 15 ani dar uite la masa asta de un metru, mă rog, că spui că e dulap şi are lacăt dar pe dedesubt rod şoarecii marfa, io plătesc în urma licitaţiei 35 de lei. Am 5 mese deci am plătit 1 milion 750 de mii pe lună, plus că zilnic plătim 2 lei la metru pătrat, deci alţi 10 lei şi asta pe azi, mîine alţi 10 lei, plus că plătim şi bilet la intrare şi toaleta 1 leu la fiecare vizită!!”, spunea cu năduf un domn mai bronzat cu articole din piele pentru toate formele. Întreb dacă era mai bine pentru el în piaţa Ociko de la Gloria. ,,Nouă ne era foarte bine la Gloria, nu aveam taxele astea enorme şi vindeam mai bine decât aici unde e canci vânzare!” conchide el.

Domnul cu librăria ambulantă îşi exprimă la rându-i deznădejdea: ,,stimate domn, de ce ne impozitează primăria ca pe niste comercianţi când noi vindem aici vechituri, nu produse comerciale de larg consum, ca să nu mai spun ca în cazul meu, cultura este impozitată diferit în alte localităţi faţă de cei care vând detergenţi, chiloţi şi alte cele”. Merg mai departe şi o doamnă care auzise discuţia mi se adresează ,,în focuri”: ,,Aici şi dacă pun o bluză pe gard vin băieţii în albastru şi pac! trebuie să scot leul, wc-ul îl plătesc, masa licitată plătesc la cât hotărăsc ei (reprezentanţii pieţei), plătim şi metru patrat, or să ne ia şi pentru aeru’ respirat bani, e bătaie de joc! Să vă zic că odată am licitat pentru nişte mese jos, în faţă şi după aia am venit liniştită în piaţă şi când colo nu mi le-au dat că au spus ca s-a strecurat o greşeală. De fapt aveau ei nişte aranjamente şi m-au scos de acolo, spune femeia, care spune că nu se poate pune cu autorităţile fiind văduvă cu doi copii de crescut iar cînd rosteşte cuvîntul – aranjamente – închide incriminator un ochi”. Doi vânzători, soţ şi soţie având pe masă produse alimentare made in Germany, spun că au venit din Caransebeş şi nu cred că se vor mai abate la Reşiţa în viitorul apropiat pentru că nu merită efortul. ,,La Reşiţa plătim nişte taxe mai mici decât la Timişoara, în schimb în piaţa Flavia, săptămâna trecută am vândut 25 de kilograme de paste, aici mă chinui să dau două kile, la Timişoara vindem de 20 de ori mai bine decât aici. Se vede că reşiţenii nu au bani”, o retează guglanii. Îi întreb dacă vând la Caransebeş şi îmi mărturisesc că nici la ei acasă vânzarea nu e cu  mult diferită faţă de ce e la Reşiţa.

Ce-i drept merită să luăm în seamă şi lucrurile bune în noua locaţie: un control mai riguros al comercianţilor – nimeni nu scapă de taxare, toaletă pentru doritori, mesele puse la dispoziţie de primărie, aşa cum trebuie să remarcăm şi faptul că cei mai mulţi dintre aceşti oameni care trăiesc din vânzarea unor vechituri sunt taxaţi mult mai drastic în noua locaţie, decât se întâmpla atunci când Ociko era administrat de clubul Gloria Reşiţa.  Nici din punctul de vedere al plimbării prin noul Ociko lucrurile nu s-au îmbunătăţit faţă de vechea locaţie. Pietrele de diferite mărimi, praful şi îmbulzeala sunt prezente şi aici. Să nu faceţi imprudenţa ca la întoarcere să intraţi în casă fără să insistaţi cu ştersul pantofilor pe covoraşul de la intrare, altfel veţi avea surpriza să lăsaţi urme albe pe coridor, urmări ale pietrelor din piaţa de vechituri.

Totuşi, după trecerea iernii, primarul muncipiului Reşiţa a promis că prin Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local din subordinea sa, se va ocupa şi de asfaltatea platformelor de la piaţa de vechituri de pe Aleea Gugu şi poate chiar de acoperirea meselor.  Nu-i aşa, că deja vi-a crescut brusc moralul, dragi reşiţeni?

Să vedeţi după aceea taxe!

Sergiu TABAN