Aproximativ 14 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea unei părți a drumului care leagă municipiul Caransebeș de Muntele Mic. Mai exact cu acești bani au fost reparați și asfaltați circa 14 din cei 27 de kilometri de drum dintre Caransebeș și telescaun. Ceilalți 13 kilometri vor fi reabilitați anul viitor, a dat asigurări președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, care a inspectat în urma cu câteva zile stadiul lucrărilor.
”Ați avut ocazia să vedeți o fază intermediară în realizarea acestui drum din Caransebeș până la telescaun, o etapă care a fost finanțată cu circa 14 milioane de lei. Porțiunile care nu sunt marcate vor fi anul viitor asfaltate cu stratul de uzură. Mai sunt de derulat pe această investiție circa 9 milioane de lei. Practic drumul din Caransebeș și până la telescaun va arăta cum arată această ultimă porțiune. Am vrut să vedeți și faza intermediară ca să vă dați seama că lucrăm foarte serios la acest drum și în condițiile în care peste lucrările noastre s-au suprapus o serie de lucrări ce țin de domeniul hidroenergeticii, s-a lucrat pentru câteva microhidrocentrale care sunt în zonă, aducțiunile de apă au afectat ritmul lucrărilor. În acest moment se poate spune că din Caransebeș și până la telescaun se circulă civilizat, dar repet porțiunile care nu sunt marcate vor fi anul viitor asfaltate cu acel strat de uzură”, a declarat Sorin Frunzăverde, reprezentanților presei.
Practic, turiștii care aleg să meargă în această perioadă pe Muntele Mic au de străbătut, plecând din Caransebeș, un drum de aproximativ 13 de km cu ceva denivelări și hârtoape, după care urmează, până la telescaun, 14 km de șosea recent reabilitată.
”De aici, cum știți foarte bine, în 2007 am construit și inaugurat drumul până pe Muntele Mic, chiar până în stațiune, un drum care se menține în condiții bune în continuare. Practic din acest moment legătura cu Muntele Mic este una foarte bună, dar repet vom lucra și anul viitor pe acest drum, turnând acel strat de uzură care va fi afectat porțiunilor nemarcate”, a mai declarat Sorin Frunzăverde.
Karina TINCUL
