Veste bună pentru agricultori: Registrul Agricol va face parte dintr-un sistem informatic

Untitled-1

Cetățenii din mai multe localități ale județului Caraș-Severin, interesați de obținerea unor subvenții agricole, nu vor mai fi obligați să alerge pe la mai multe instituții pentru obținerea tuturor actelor și avizelor necesare. Totul se va rezolva cu un drum la primărie, odată cu implementarea unui proiect care prevede gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol. 

Vor fi incluse în acest proiect municipiile Reșița și Caransebeș, orașul Moldova Nouă și comunele: Slatina Timiș, Sacu, Armeniș, Băuțar, Bozovici, Luncavița, Buchin, Berzasca, Fârliug, Bucoșnița, Teregova și Ramna.

Valoarea proiectului se ridică la peste 8 milioane 350 de mii de lei, fonduri europene, contribuția Consiliului Județean Caraș-Severin, aplicant în cadrul proiectului fiind de 2%.

În prezent se fac primii pași pentru realizarea acestui sistem informatic al Registrului Agricol, la sediul Consiliului Județean fiind primite primele echipamente ce urmează să fie împărțite primăriilor. În total, în cadrul proiectului vor fi achiziționate: echipamente de rețea, stații de calcul operaționale, notebook-uri, multifuncționale A3 monocrome, imprimante A3 color laser, dispozitive mobile tip smartphone, o unitate de disc de stocare de mare capacitate, servere de comunicații și baze de date, calculatoare, GPS-uri de mare precizie și un videoproiector.

Primele echipamente achiziționate în cadrul proiectului au fost prezentate astăzi reprezentanților presei. ”Vom încerca să extindem acest fel de a coopera pentru gestionarea informațiilor din domeniul agricol, care se adresează cetățenilor și agenților economici, care vizează inclusiv posesia terenurilor agricole și pentru un alt modul de 15 localități, în momentul în care fondurile europene vor fi deblocate în acest sens. Proiectul a fost derulat pe programul operațional sectorial de competitivitate cu ceea ce se numea la vremea respectivă Ministerul Comunicațiilor. Este încă o formă de a accesa fonduri europene, este încă o formă de a aduce bani în județ, de data aceasta repet pt gestionarea informatică a registrului agricol”, a precizat, cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.

Cei care au terenuri agricole pentru care trebuie să primească subvenții, pentru care depun diverse acte, știu ce înseamnă alergatul pe la trei instituții care să îți certifice existența terenului în proprietatea ta. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla, e un sistem care va fi la dispoziția Primăriei care îl operează, este la dispoziția Oficiului de Cadastru care îl verifică ca să aibă corelarea cu datele geografice pe care dânșii le administrează și în același timp va fi bază de lucru și pentru cei de la APIA, pt acordarea subvențiilor agricole”, a precizat la rândul său Victor Naidan, reprezentantul Direcției de Urbanism și Dezvoltare Regională din Cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei