
Cadre didactice ale Liceului Bănățean Oțelu Roșu, au participat recent la un proiect de mobilitate transnațională în cadrul programului Leonardo da Vinci, intitulat „Pregătirea cadrelor didactice VET pentru a integra metode inovative de învăţare în domeniul mecatronicii”.
Gazdă a fost unul dintre partenerii cu care această unitate școlară a derulat în ultimii ani, alte trei proiecte de mobilitate și anume Centrul de Formare Profesională ZAW Zentrum fur Aus-und Weiterbildung din Leipzig – Germania. Proiectul s-a adresat unui număr de 10 cadre didactice, responsabile cu formarea profesională – VETPRO (Vocational Educational Training Professionals), profesori-ingineri și maiştri instructori care asigură pregătirea elevilor, pentru specializarea tehnician mecatronist și a venit în întâmpinarea necesităţilor acestor cadre didactice de a obţine cunoştinţe, competenţe şi abilităţi noi pentru a depăşi remanenţa stilului didactic tradiţional şi viziunea îngustă a educaţiei non-formale.

Proiectul sprjină cadrele didactice în vederea dezvoltării competenţelor şi identificarea bunelor practici transferabile în domeniul pregătirii profesionale pentru specializarea tehnician mecatronist, comparând experienţa germană si cea română în ceea ce priveşte metodele, mijloacele moderne şi instrumentele operaţionale de invăţare-evaluare folosite. Prin intermediul activităţilor care s-au derulat pe parcursul mobilităţii cum ar fi: ateliere de lucru, schimburi de idei și bune practici cu profesionişti în educaţie şi formare de la ZAWW – Leipzig, mese rotunde, dezbateri ale unor metode și procedee didactice observate şi asimilate în urma asistenţelor la orele de instruire practică şi analize de nevoi de competenţe şi abilităţi cu angajatorii firmelor care pregătesc prin ZAW, proiectul a dezvoltat competenţele solicitate în domeniul specializării, precum și în domeniul proiectării, realizării şi evaluării procesului instructiv-educativ.
Rezultatele acestui proiect constau în recunoașterea la nivel european a mobilității efectuate prin obținerea Certificatului Europass Mobility de către participanți, precum și în elaborarea a două programe de lucru în termeni ECVET, în vederea pregătirii elevilor prin instruire practică şi laborator tehnologic și a unui auxiliar curricular în format electronic cu lucrări de laborator, care vor fi utilizate pe termen mediu și lung în cadrul procesului instructiv-educativ din școală, pentru specializarea Tehnician mecatronist.
Ion CUBIN