
Grupul de Acțiune Locală Clisura Dunării anunță că apelul de selecție a proiectelor privind renovarea, dezvoltarea satelor și punerea în valoare a moștenirii rurale, a proiectelor de cooperare și a instalării tinerilor fermieri este în plină desfășurare.
Strategia de dezvoltare locală are în vedere dezvoltarea durabilă integrată a microregiunii, dezvoltare bazată pe conservarea mediului natural, revigorarea tradiţiilor locale şi promovarea produselor locale.
Beneficiarii direcţi ai proiectelor pot fi: publici – comune, instituţii publice; privaţi – asociaţii, agricultori, întreprinderi, persoane fizice / persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale.
Teritoriul GAL Clisura Dunării este delimitat de raza teritorială a comunelor Gîrnic, Coronini, Sichevița, Berzasca, Șvinița, Dubova, Eșelnița inclusiv satele aparținătoare.
Fonduri disponibile pentru măsura „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale” este de peste 510 mii de euro, pentru măsura „Implementarea proiectelor de cooperare” alocarea este de peste 24 de mii de euro, iar pentru „Instalarea tinerilor fermieri” este de 160 de mii de euro.
Proiectele se pot depune la Sediul GAL Clisura Dunării, Comuna Berzasca, Nr. 282, Căminul Cultural, jud. Caraș Severin. Depunerea aplicației se realizează de către reprezentantul legal al solicitantului sau de orice altă persoană împuternicită pe baza unei delegații. Dosarele se pot transmite și prin curierat, cu confirmare de primire.
Data limită de depunere a proiectelor este 10 octombrie.
Karina TINCUL