Fabrica de la Oravița, aflată în dificultăți financiare, furnizează elevilor lapte de calitate îndoielnică

lapte

Calitatea îndoielnică a laptelui furnizat de la fabrica de la Oravița elevilor cărășeni în cadrul programului ”Laptele și cornul”  a fost luată în discuție în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin. Cel care a atras atenția asupra subiectului a fost inspectorul școlar general Nicolae Grindeanu, care a afirmat că reacțiile copiilor la primirea laptelui au fost negative.  ”Am informat reprezentanții școlilor că dacă laptele nu are o calitate corespunzătoare pot refuza primirea acestuia, pentru că îmbolnăvim elevii. Sunt copiii noștri, trebuie să avem grijă de ei”, a declarat Grindeanu.

Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, a admis și el că reprezentanții fabricii de la Oravița trebuie să se preocupe mai mult de calitatea produselor pe care le livrează, chiar dacă face acest lucru în limitele unor alocații financiare foarte mici. ”Furnizăm aceste produse școlilor într-un barem bugetar deloc generos, dar asta nu înseamnă că nu își pot da cei de la fabrica de lapte puțin mai mult interesul. Cred că problema este cauzată de ritmicitatea acestor livrări, de faptul că laptele nu este colectat zilnic  de la cetățeni, ci tot la două-trei zile”, a afirmat Frunzăverde.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a amintit că mii de familii din zonă depind din punct de vedere financiar de această fabrică. ”Fabrica a fost creată într-un scop social evident, de a achiziționa laptele din sudul județului Caraș-Severin, de la cetățenii din Valea Almăjului și Valea Carașului. Dar aceasta nu poate ține pasul cu sectorul privat, unde dinamica investițiilor este mult mai mare”, a adăugat Sorin Frunzăverde.

Tocmai din acest motiv, din dorința de a îmbunătăți producția fabricii și calitatea produselor livrate, consilierii județeni au aprobat un proiect care prevede majorarea capitalului social al fabricii cu peste 102.000 de lei. Cu acești bani vor fi achiziționate o stație de dedurizare a apei, un analizator lapte și un grup de răcire al apei.

SC Fabrica de Produse Lactate SA Oravița este o societate pe acțiuni la care Consiliul Județean Caraș-Severin are o participație de 99,9985%, iar Consiliul Local Oravița are o participațiune de 0,0015% din capitalul social, obiectul de activitate al societății fiind fabricarea produselor lactate și al brânzeturilor.

În prezent, fabrica este în insolvență, din cauza crizei economice din ultimii ani dar și din cauza datoriilor acumulate la bugetul de stat pentru neplata TVA-ului datorat pentru aducerea unor echipamente din Suedia, în momentul înființării fabricii. De-a lungul anilor, fabrica a acumulat datorii în proporție de 55% din valoarea TVA-ului, la care s-au adăugat dobânzi și penalități în cuantum de 45%.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei