Universitatea de Vest menține centrele din afara Timișoarei pentru admiterea de toamnă

admiterea de toamnă

Universitatea de Vest din Timișoara va desfășura admiterea de toamnă în perioada 8 – 21 septembrie. La licență, din cele 2000 de locuri bugetate alocate în 2014, pentru această toamnă mai sunt disponibile aproximativ 300 la specializări  de la Facultăți precum cele de Arte și Design; Chimie, Bilogie, Geografie; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Muzică; Economie și de Administrare a Afacerilor; Sociologie și Psihologie; Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării. În ceea ce privește locurile cu taxă, mai sunt disponibile aproximativ 2600 pentru sesiunea de toamnă.

Ca urmare a numărului mare de înscriși, în vară, în centrele de înscriere și admitere din Deva, Reșița și Drobeta Turnu Severin, UVT a decis să le mențină și în sesiunea de toamnă. Acestea vor funcționa în perioada 10 – 12 septembrie și vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca în Timișoara. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timișoara, economisind astfel timp prețios și resurse financiare. Astfel, cei interesați se pot înscrie în perioada 10 – 12 septembrie și la centrele din:

Deva, în cadrul Colegiului Național ”Decebal”, de pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22;

Reșița, în cadrul Colegiul Național ”Traian Lalescu”, B-dul. A.I. Cuza, Nr. 7;

Dr. Tr. Severin, în cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Țițeica”, Str. Crișan nr. 50.

Admiterea de toamnă se desfășoară în perioada 8 – 21 septembrie, fiecare facultate având un calendar propriu al înscrierilor și al desfășurării probelor de concurs, după caz. Detalii pot fi găsite pe pagina de internet a Universității, www.uvt.ro.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei