Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație produs pe raza localității Scăiuș, aparținătoare de comuna Fârliug. Accidentul a fost provocat de un tânăr de 26 de ani care conducea un tractor neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere. Pe un drum în pantă, acesta a pierdut controlul direcției de mers, vehiculul părăsind carosabilul și răsturnându-se.
Conducătorul tractorului a fost rănit grav, el fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Timişoara. Un alt bărbat de 35 de ani, pasager în vehicul a fost rănit ușor, nefiind necesară internarea acestuia, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Primarul comunei Fârliug, Ioan Borduz, a precizat pentru Reper 24 că deși conducătorul tractorului, un tânăr cu domiciliul în Brebu a încercat să frâneze vehiculul, nu a putut să îl oprească odată ce a luat-o la vale. Tractorul a dărămat gardul școlii, dar din fericire nu a lovit și clădirea instituției de învățământ din Scăiuș.
Pe numele conducătorului tractorului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.
Karina TINCUL
