
O persoană a decedat astăzi în incinta TMK Reșița, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 25 de metri.
Victima nu făcea parte din angajații TMK, ne-a informat președintele sindicatului Vatra din cadrul combinatului, Iancu Muhu. Bărbatul era angajatul unei firme care lucra la refacerea halelor din interiorul TMK. Se pare că acesta a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 25 de metri, el nefiind dotat cu o centură de siguranță. Bărbatul a decedat pe loc.
Reprezentanții ITM se află în prezent la locul incidentului pentru a stabili în ce condiții a murit bărbatul și dacă este vorba de un accident de muncă, a declarat pentru Reper 24 inspectorul șef al ITM, Eugenia Mihăescu.
Trupul victimei a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență din Reșița, pentru efectuarea necropsiei.
Karina TINCUL
Pingback: Muncitorul mort în incinta TMK nu purta echipament de protecție