LARG – un pod de legătură între românii din Germania și cei din România

largUn pod de legătură între românii din Germania și cei din România, acest lucru își propune să realizeze Liga Asociațiilor Româno-Germane din Germania (LARG), ligă formată actualement din peste 30 de asociații. 

Prezent recent al Oțelu Roșu, la inaugurarea unui centru de documentare în cadrul liceului din localitate, președintele LARG, Lucian Glass îi declara corespondetului nostru Ion Cubin că unul din lucrurile cu care se mândește liga este independența sa din puncte de vedere politic, din punct de vedere religios sau a anumitor curente naționaliste. Deși anumite partide politice și-au creat filiale în diaspora, majoritatea românilor de peste hotare sunt independenți din punct de vedere politic, a asigurat Lucian Glass.

Liga a fost înființată în urmă cu 10 ani aprecizat Lucian Glass, care este în același timp și președinte al Asociației AGERO din Stuttgart, asociație foarte cunoscută, nu doar în Germania, cât și peste tot în Europa, datorită numeroaselor spectacole cu artiști români organizate în țări cum ar fi Germania, Italia, Anglia, Belgia, Irlanda sau Spania.

Aceste spectacole se bucură de foarte mult succes în rândul românilor din diaspora, a precizat Lucian Glass. Inclusiv cei care nu prea ascultau muzică populară înainte de a pleca din România, participă la aceste spectacole cu mare plăcere și de multe ori chiar cu lacrimi în ochi, deoarece muzica populară le aduce aminte de zilele frumoase petrecute în România, a adăugat președintele Ligii Asociațiilor Româno-Germane din Germania.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei