Terenurile multisport de pe raza municipiului Reșița se redeschid începând de săptămâna viitoare, anunță primarul Ioan Popa.
Edilul reșițean precizează că terenurile de sport dispun de suprafețe de joc modulare, unice în România, iar pentru a se evita situațiile din trecut, când s-a constatat utilizarea improprie și deteriorarea repetată a suprafețelor de joacă, folosirea terenurilor se va putea face doar prin închiriere, pe bază de logare cu datele personale ale utilizatorilor.
Drept urmare, persoanele ce doresc să închirieze terenurile trebuie să își creeze un cont de utilizator pe platforma www.agrement.primariaresita.ro respectând următorii pași:
- Se introduce numele utilizatorului, datele din buletin și poza de pe actul de identitate, adresa de e-mail și o parola aleasă;
- După ce a fost creat contul, se alege terenul dorit, data și perioada de utilizare. Plata pentru perioada de timp rezervată se face cu un card bancar valid;
- După validarea plății se primește pe adresa de e-mail atașată contului de utilizator, un cod din 4 cifre. Acesta se introduce pe tastatura de la ușa de intrare a terenului;

Reprezentanții Primăriei Reșița atrag atenția că respectivul cod de acces trebuie folosit doar de persoana de pe al cărui cont s-a închiriat terenul, aceasta fiind direct răspunzătoare în cazul în care terenul sau echipamentele din interior suferă deteriorări pe perioadă utilizării. Codul de acces funcționează doar pentru data și perioada pentru care a fost făcută plata, iar terenurile sunt monitorizate constant de Politia Locala cu ajutorul camerelor de supraveghere.
De precizat că în cazul în care se depășește timpul de joc pentru care a fost făcută plata, alarma pornește automat și se alertează Poliția Locală. Pe toate terenurile sunt montate ceasuri care arată timpul rămas până la finalizarea perioadei închiriate.
Suprafețele de joc disponibile sunt următoarele:
Parcul Siderugistului:
– un teren baschet cu suprafață de joc modulară;
– un teren pentru fotbal, fotbal american, rugby, tenis cu piciorul sau volei cu suprafață de joc din gazon sintetic;
Parcul Tricolorului - teren de baschet cu suprafață modulară;
Strada Retezat – teren de baschet cu suprafață modulară.
ORARUL DE FUNCȚIONARE
LUNI-DUMINICĂ 09:00-22:00
TARIFELE
09:00 – 18:00 – 20 LEI/ORĂ
18:00 – 22:00 – 30 LEI/ORĂ

Karina TINCUL
