Vă propun astăzi, în zi de sărbătoare, un experiment puțin neobișnuit pentru Reper24. Lăsăm știrile deoparte, lăsăm preț de 2 – 3 minute și cozonacul, pasca, ori friptura de miel și vă invit să vă bucurați minte și sufletul cu un fragment din scrierile celui care a fost Tata Oancea. Pornim într-o călătorie de vacanță spre Cheile Nerei și aruncăm o privire spre Sasca Montană de undeva de sus, din suișul Dealului Gheorghe. Textul este un extras din fragmentul „Din fuga automobilului”, volumul ,,Anotimpuri”, autor P. E. Oancea, Reşiţa, 1970:
„Iar suim puţin la deal şi în curînd ne coborîm jos pe un drum, pe o vale foarte îngustă. De stînga sînt nişte cariere de piatră. Peste cinci minute ieşim la larg, la stînga e tot coasta pietroasă, cu tufişe, iar la dreapta, nişte paşi sub nivelul drumului, o mare de cucuruz verde întunecat se răsfaţă în răcoarea dimineţii. Asta e „Lunca”, cîmpia săscanilor. Foarte rodnică şi productivă, dar şi foarte mică faţă de proporţia comunei.
Iacă şi Nera, rîul cu apă cristalină ce izvorăşte din muntele Semenic. În nisipurile Nerei, cică s-ar afla grăunţe de aur. Dacă aş şti că-i adevărat, mai că m-aş pune şi eu să caut. Pe Nera la deal, e vorba să se facă, într-o strîmtoare, un dig, un iaz puternic şi apa ce va pica de la înălţime să mîne o turbină electrică a cărei forţă să învîrtă maşinăriile fabricii din… Sasca Montană. Trecem peste un pod de lemn cam lung şi iată-ne în Sasca. În frumoasa şi încîntătoarea şi romantica Sasca a lui Gropşanu şi Buzanu şi Mica şi Daneţ şi Ieremie şi Novac, poetul.
În Sasca, aşezată, înşirată pe o vale lungă şi totuşi nu prea îngustă, căci strada e destul de lată, cu case frumoase şi curate, cu vile drăguţe şi cochete (Vila Ieremia, lîngă biserica nemţească). Cu munţi înalţi pîn-la nori, coperiţi cu păduri de brad şi fag, la a căror poale se prăvălesc pîrîiaşe cu apă rece ca ghiaţa şi limpede ca cristalul. Cu mori micuţe, să le iei în braţe, aşezate pe ţărmurii ăstor pîrîiaşe, unde populaţia mai săracă îşi macină cucuruzul. Cu peşteri şi adîncimi. Cu coaste şi văi largi şi spăimîntător de repezi. Cu cascade şi căzături de apă. Cu cărări şi serpentine, căi şi drumuri cu urcă trecînd prin răcoritoare dumbrăvi pînă în vîrful munţilor, de unde panorama e dumnezeiască. Unde mai pui că subsolul geme, e năbuşit de diferite minerale.
Cred că Sasca ar fi cea mai potrivită staţiune climaterică din Banat, dacă milioanele boierilor români, ce le macină în străinătate, ar fi puse pentru zidirea și instalarea diferitelor edificii necesare pentru alinarea suferinzilor […]
Suişul devine şi mai priporos. Motorul urlă şi gîfîie din greu. Serpentinul drum ne suie şi ne urcă tot mai sus, tot mai înspre cer. Trecem pe lîngă alt părete de stîncă, tot la dreapta, numit Cîrjia Cătanei. De aci, cică a căzut jos şi a murit, în adîncime, un biet soldat (cătană), rătăcindu-se şi neştiind drumul. De atunci stînca se numeşte astfel. Aerul parcă e mult mai tare şi curat şi mai puternic ca în vale. Privind îndărăt şi văzînd lărgimea şi adîncimea văilor, prăpăstiilor, nu ştiu ce fel de senzaţie simt, eu îndeosebi, că-mi vine să mă arunc în gol, în spaţiu, să trec, să traversez în zbor larga şi afunda vale.
Peste puţin sîntem în punctul cel mai înalt al muntelui Gheorghe. Priveliştea de azi e fermecătoare. Îndărăt, tare jos, în vale, zace Sasca înşiruită. Fumuri din coşurile caselor se naltă în răcoraşul aer. În depărtare se vede Răcăşdia şi se mai văd întinsele şi mănoasele holde şi cîmpuri […]
Curînd, iată-ne într-un loc mai sus, unde terenul se lărgeşte de amîndouă părţile. Un fel de izlaz, aşa mai mic. Aici e așezat sătuleţul Ştinăpari. Căsuţe mici şi modeste stau înşiruite de ambele părţi de-a lungul drumului. Grădinuţele de la spatele caselor sînt pline cu cucuruz carele însă nu-i aşa de verde şi plin de viaţă ca cel de pe cîmpie. Cîte o claie de fîn se vede ici-colo prin cîte o curte. Știnăpariule aproape legat de celălalt sat, Cărbunariul, carele e cu totul revărsat pe partea stîngă a drumului. Caracteristice sînt casele aici, aproape toate sînt spoite cu ultramarin mai deschis. Contrast puternic cu biserica ce e dată cu galbin.
Locuitorii ambelor sate trăiesc numai din tăiatul lemnelor de prin păduri. Mulţi dintre ei, familii întregi chiar, au fost şi pe la noi la Vasiova, în Bichiştin […]“
Extras din fragmentul „Din fuga automobilului”, volumul ,,Anotimpuri”, autor P. E. Oancea, Reşiţa, 1970
