Nu sunt mulți cei care vor și fac gesturi de omenie, fără a aștepta o răsplată. Trăim niște vremuri în care totul se învârte în jurul banului, a câștigului imediat și fără prea mult efort, a renunțării la omenie, a lipsei de empatie. În astfel de vremuri, o echipă de voluntari, medici și asistenți, conduși de profesor doctor Dorel Săndesc, șeful Clinicii de ATI din cadrul Spitalului Județean Timișoara și vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), se implică într-o acțiune caritabilă în comuna Cornereva din Caraș-Severin.
„Au luat legătura cu noi și ne-au propus să vină să vaccineze locuitorii din cele 40 de sate ale comunei“, a precizat pentru Reper 24, primarul Nicolae Novăcescu.
„Nu este pentru prima oară când profesorul Săndesc vine la noi cu astfel de acțiuni caritabile și le mulțumesc în numele locuitorilor comunei. Noi am deschis din toamna anului trecut un centru de permanență care va fi transformat la sfârșitul acestei săptămâni în centru provizoriu de vaccinare pentru locuitorii comunei. În aceste zile lucrăm la detaliile tehnice, la obținerea aprobărilor de la DSP, ne îngrijim să îi putem caza și să le putem oferi o masă caldă“, a mai afirmat edilul.
Primarul speră ca după această acțiune umanitară a personalului medical din Timișoara să poată transforma centrul de permanență din comună, în centru de vaccinare permanent pentru cei peste 3 mii de locuitori. Acțiunea va demara sâmbătă, iar la ea și-a anunțat participarea și prefectul județului Caraș-Severin, alături de alte oficialități județene.
Dan AGACHE

Speram ca fiind acțiune umanitara , cazarea sa fie tot pe banii lor nu a sătenilor … Bravo lor pt inițiativa!