Ultima probă a bacalaureatului nu a trecut fără incidente

fituica

Astăzi s-a desfăşurat ultima probă a actualei sesiuni a Bacalaureatului 2014 – proba la alegere a profilului şi a specializării. 

Din cei 2089 de candidaţi înscrişi în judeţul Caraş-Severin s-au prezentat la examen 1821, reprezentând un procent de 87​,22%. Doi elevi de la Liceul Tehnologic “Clisura Dunării” Moldova Nouă au fost eliminaţi după ce au fost prinşi cu fiţuici în sala de examen.

Candidații care au  fost  eliminați  de   la o  probă, pentru  fraudă  sau tentativă  de  fraudă,  nu mai au dreptul de  a participa la următoarele două sesiuni ale examenului  de  bacalaureat.

Dacă de această dată elevii au apelat la metoda tradițională a fuțuicii pentru a copia, zilele trecute au fost prinși în timp ce încercau să fraudeze bacalaureatul folosind telefonul mobil: patru cazuri înregistrate la proba scrisă la limba şi literatura română și șase la proba obligatorie a profilului.

Elevii care au participat la această sesiune a examenului vor ști luni dacă au reușit sau nu. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 8 – 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 11 iulie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei