Şcoala gimnazială nr. 2 din Anina a fost reabilitată în cadrul unui proiect european, în valoare de peste 2 milioane de lei. Recent au fost terminate şi lucrările de reabilitare a Şcolii nr 1 din oraş, lucrări finanţate deasemenea din fonduri europene şi care s-au ridicat şi ele la peste 2 milioane 800 de mii de lei.
Reabilitarea Şcolii nr 1, de pe str. Victorie din Steierdorf a început în anul 2010 prin Programului Operaţional Regional şi a fost cofinanţată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea totală a proiectului este de 2.748.417,39 lei, inclusiv finanţarea nerambursabilă din care finanţarea nerambursabilă este de 2.134.191,49 lei, ne-a informat primarul localităţii Gheorghe Românu.
Clădirea unităţii de învăţământ a fost complet reabilitată, iar laboratoarele au fost dotate cu mobilier, echipamente şi aparatură specifice desfăşurării procesului didactic. Mai exact, s-au executat lucrări de consolidare, refuncţionalizare, reparaţii şarpantă, au fost reconfigurate grupurile sanitare, inclusiv pentru persoane cu handicap motor, s-au redimensionat sălile de clasă şi s-au amenajat o sală pentru limbi străine, o sală de informatică, o sală de curs pentru ştiinţele naturii cu anexă pentru fizică şi chimie, o bibliotecă cu sală de lectură şi a un cabinet medical.
Deasemenea, au fost refăcute instalaţiile electrice şi sanitare şi s-au montat hidranţi interiori de incendiu, clădirea a fost reabilitată termic, s-a refăcut canalizarea pluvială, s-a realizat dotarea cu utilaje specifice şi cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere.
Prin implementarea acest proiect s-a avut în vedere printre altele facilitarea creşterii calităţii procesului de învăţământ şi reducerea costurilor de întreţinere a clădirii prin implementarea unor măsuri de economisire a energiei şi utilizarea energiei verzi.
Karina TINCUL
[Best_Wordpress_Gallery gallery_type=”image_browser” theme_id=”2″ gallery_id=”3″ sort_by=”order” order_by=”asc” show_search_box=”0″ search_box_width=”180″ image_browser_width=”800″ image_browser_title_enable=”1″ image_browser_description_enable=”1″ thumb_click_action=”undefined” thumb_link_target=”undefined” popup_fullscreen=”0″ popup_autoplay=”0″ popup_width=”800″ popup_height=”500″ popup_effect=”none” popup_interval=”5″ popup_enable_filmstrip=”1″ popup_filmstrip_height=”50″ popup_enable_ctrl_btn=”1″ popup_enable_fullscreen=”1″ popup_enable_info=”1″ popup_info_always_show=”0″ popup_enable_rate=”0″ popup_enable_comment=”1″ popup_hit_counter=”0″ popup_enable_facebook=”1″ popup_enable_twitter=”1″ popup_enable_google=”1″ popup_enable_pinterest=”0″ popup_enable_tumblr=”0″ watermark_type=”none” watermark_link=”0″]
