„Am cheltuit o avere și am muncit 13 ani pentru acest proiect”! Romeo Dunca se pregătește să doneze județului zona schiabilă Nedeia

modelmic

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, se pregătește să doneze județului zona schiabilă Nedeia. Intenția liberalului, anunțată deja de ceva vreme, va fi supusă vineri votului consilierilor județeni cărășeni care trebuie să își dea acordul de principiu privind acceptarea donației proiectului „Amenajare zonă turistică și domeniu schiabil Nedeia Munții Țarcu – comuna Zăvoi”.

Am cheltuit o avere și am muncit 13 ani pentru acest proiect. Am fost înjurat de mulți și învinovățit de cei nemernici ori de cei neștiutori că vreau să fur munții. Donez cu inima împăcată toată investiția, toată suferința, toată umilința și toată munca mea județului și turiștilor care aici se vor bucura.

Am nevoie de 16 din voturile consilierilor județeni pentru ca această donație să fie aprobată. Eu doresc să fie unanimitate la acest vot. Pentru că doar așa, văzând câte eforturi s-au făcut și înțelegând că din 27 noiembrie ne dorim absolut toți binele județului, ne va ajuta și Cel de Sus”, precizează Romeo Dunca.

Tot în cadrul ședinței de săptămâna aceasta va fi luată în discuție organigrama Consiliului Județean, Romeo Dunca anunțând că aceasta se va modifica de la 196 de angajați în corpul administrativ și 46 la DDJ, la 155 + 11 la Salvamont + 26 la DDJ.

„Între cei 26 de la DDJ și în locul celor 33 de la birou și 2 șoferi pe mașina mică vor rămâne doar 9 la birou și apar 17 poziții noi, neocupate în prezent, de conducători auto și servanți. Am creat aceste locuri pentru ca în viitor să achiziționăm câteva utilaje. Folosindu-ne de ele, chiar ne vom ocupa de întreținerea și reparația drumurilor în județ.

În acest fel vom economisi enorm, timp și bani, și nu vom merge pentru fiecare petic de asfalt sau margine de drum de cosit să facem licitații. Plata întregii regii de funcționare se va acoperi ușor doar din lucrările de deszăpezire care vor fi făcute tot de această direcție și care pe trei ani se ridică la 16 milioane de lei. Fără TVA și fără Muntele Mic, unde licitația de 1.500.000 de lei a fost contestată în instanță.

La Fonduri europene și guvernamentale apar 10 poziții noi. La acestea se se vor adăuga încă 6, care așadar în prezent nu există, deci nu sunt ocupate.

Efectiv, după aprobarea organigramei, făcând o comparație cu ce există astăzi, vor fi în sistem cu 50 de angajați mai puțini. Cu mențiunea că în totalul de 192 sunt incluși și cei 17+6+10. Adică 33 de persoane ce vor aduce un plus la activitatea existentă”, explică președintele forului județean.

Romeo Dunca mai precizează că acesta este doar primul pas, urmând să fie analizate și organigramele și activitatea derulată în domeniile de asistență socială și protecția copilului.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

6 Comentarii

  1. Arbitru

    “Manivela ” știe sa angajeze șoferi. Asta stie ,asta face . Donatie iar apoi înființează o societate la Consiliul județean care sa administreze “donatia” isi numește oamenii lui și papă banii statului. Cum dracu se face că toti patronii astia “mari” vor binele statului si se ANGAJEAZA LA STATUL pe care il INJURA? ĂSTORA NUMAI LA BANI LE STA GÂNDUL. BINE CA NU AU IMUNITATE, VOR FI MARI SURPRIZE LA PRIMARIA REȘIȚA SI CONSILIUL JUDETEAN .

  2. zero

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, se pregătește să doneze județului zona schiabilă Nedeia.

    Adică “donează” zona … lui însuşi.
    Un asemenea “contract” este nul.

  3. Petru Suliman

    Când lucrurile merg în direcția bună, nu poți decât sa spuni…Doamne ajută că se poate și la noi..

  4. R Dumca

    Vreau sa va spun ca fac aceasta donatie ca sa pot din bani publici sa investesc niste milioane de euro in fosta mea proprietate, apoi cand imi termin mandatul plec cu tot cu ea din cj . Daca voi caraseni sunte-ti saraci si prosti ce vina am eu.

  5. Ion

    Nu prea inteleg ve vrea ss faca….cum adică donează zona schiabila…este al lui muntele?..de unde a cumpărat muntele? Cum să-și doneze , el proprietar, lui C.J? Si după donație urmează ca pe banii nostri sa construiască eu stiu ce…si asta să-i deblocare altceva…să-i puna in valoare cabana? Sau donează terenul ca sa isi salveze cabana? Sa scape de la demolare?…inginerie…Nu gluma…de aceea nu vrea sa construim turismul în tot judetul

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei