140 de ani de la ridicarea monumentului din Dealul Crucii

d1

140 de ani de la ridicarea monumentului de pe Dealul Crucii au fost marcați de comunitatea germană din municipiul Reșița, printr-o acțiune organizată de Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița și Biserica Romano-Catolică Maria Zăpezii din municipiul de pe Bârzava. 

Crucea, cunoscută și sub numele de Crucea lui Herglotz a fost ridicată la 29 iunie 1874 de către muncitorii reşiţeni în memoria evenimentelor şi a victimelor din oraş din timpul revoluţiei de la 1848 (Georg Herglotz fusese conducătorul „Bürgergarde”, garda civică a Reşiţei, iar această cruce metalică a fost amplasată la iniţiativa familiei sale în cel mai înalt punct al localităţii).

d2

Pe locul în care este acum crucea fusese instalat în 1848 un puternic tun fabricat la Reşiţa, care reuşise mult timp să îi ţină la distanţă pe partizanii împăratului austriac. De altfel, prima cruce amplasată pe deal a fost turnată chiar din materialul acestui tun, a precizat pentru Reper 24 președintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Erwin Țigla.

d3

Monumentul a fost restaurat în perioada 2000-2001, cu sprijinul comunității locale și la inițiativa unui grup format din mai multe asociații, partide politice și Primăria Reșița. În prezent, anual în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Drumul Crucii până la acest monument, o tradiție care datează încă din anul 1924, a mai precizat Erwin Țigla.

Manifestarea de astăzi a început cu o rugăciune rostită de arhidiaconul romano-catolic al Banatului Montan, Iosif Csaba Pal și ținând cont că în această perioadă se comemorează și 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial au fost înălțate și rugăciuni pentru pace. A urmat un scurt program artistic prezentat de formația de dansuri populare Enzian a Forumului Democratic.

d4

Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la ridicarea acestei cruci, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița a editat un plic filatelic dedicat evenimentului.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei