Amenzi de 24 de mii de lei și lemn confiscat de alți 70 de mii de lei de către polițiștii cărășeni

x

Pe parcursul ultimei săptămâni, polițiștii cărășeni împreună cu inspectori silvici de la Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice pe raza județului Caraș-Severin, efectuând în acest sens, verificări la depozite și platforme primare de exploatare a materialului lemnos, precum și controale în trafic, la autovehicule care transportă masă lemnoasă pe drumurile din județ.

La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul de Ordine Publică- Compartimentul Combaterea Delictelor Silvice, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice și Secțiile de poliție rurale Reșița și Oțelu Roșu. Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei și s-a dispus confiscarea faptică și valorică a unei cantități totale de peste 330 de metri cubi de material lemnos, de diferite specii și sortimente, în valoare de 69.630 de lei.

aa

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin Alina Boeru, are și câteva exemple:

„Cu ocazia unui control efectuat în această perioadă, la un depozit de material lemnos din zona Bocșa s-a constatat că societatea în cauză ar fi expediat cantitatea de 154 metri cubi lemn rotund, de diferite specii și sortimente, fără documente care să ateste proveniența legală. Societatea respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare 15.000 și s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos estimat la peste 36.000 de lei.

Nereguli similare au fost constatate la o altă societate de profil din zona Oțelu Roșu care ar fi depozitat în jur de 10 metri cubi lemn foc din specia fag, fără documente care să ateste proveniența legală, fiind sancționată contravențional cu amendă de 5.000 de lei și confiscarea fizică a masei lemnoase în valoare de peste 1.500 de lei.

aaa

La data de 09.10 a.c., polițiștii au oprit pentru control pe o stradă din Oțelu Roșu, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, care transporta cantitatea de 6,69 metri cubi lemn rotund, în plus față de volumele înscrise în avizele de însoțire. Și în acest caz, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională de 3.000 de lei și au dispus confiscarea fizică a celor 6,69 metri cubi de lemn, estimați la peste 1.200 de lei, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență și de transport.

Polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii ilegalităților silvice continuă acțiunile pe raza județului și în perioada următoare“ - a mai preciza Alina Boeru.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. imoGen

    Sa mearga sa-l verifice si pe Raduta de la Bucova !
    Sau de cand e primar poate sa exploateze lemn de unde vrea ?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei