FERICITUL VALERIU TRAIAN FRENȚIU, EPISCOP Martir, este unul din marii Arhierei ai Bisericii Române Unite. Bogata Sa activitate de Păstor sufletesc a depășit cu mult linia unei vieți obișnuite. Cinci decenii a purtat sutana ecleziastică indiferent de podoaba distincțiilor, cu cinste, demnitate și jertfă.

Născut din familie preoțească, s-a ridicat prin propriile sale merite și s-a străduit să-și păstreze legământul de la hirotonire. „Când am intrat în cler – mărturisește Înalt Prea Sfinția Sa în Catedrala Blajului – mi-am propus sa fiu ascultător de mai marii mei și unde mă vor trimite sa mă duc, fără de a judeca eu, ca unde ar avea Sfânta Biserica lipsa de serviciul meu. Și azi dau mulțumire lui Dumnezeu ca mi-a dat darul său și m-a ajutat să rămân totdeauna credincios acestui propus și sa ascult de Arhiereul meu, chiar și atunci când mi s-a oferit un trai mai ușor și mai bine dotat și am slujit acolo unde am fost trimis, fără de-a alege sau cere cândva vreo Parohie sau vreun beneficiu.” Fericitul Valeriu Traian Frențiu a mers pe drumul drept al credinței sale în legătură de supunere fata de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, foarte aproape de glia strămoșească și de legile ei.

A vestit cu vorba și fapta, că Neamului Românesc nu-i șade bine sa fie despărțit de leagănul originii sale și ca El, Episcopul este dispus oricând să renunțe la scaunul sau, când unirea Bisericilor românești i-ar cere aceasta renunțare.

Fericitul Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în Reșița Montana dintr-o distinsă familie preoțească. Tatăl său, Ioachim Frențiu, născut la Ticvaniu Mare în anul 1836, a fost hirotonit preot în anul 1863, fiind numit Administrator Parohial în Valea Lungă. În anul 1865 este numit paroh al Bisericii Greco Catolice „Învierea Domnului” din Reșița, pe care a păstorit-o vreme de 35 ani.

Chipul mamei, Rozalia – Paraschiva Frențiu, născută Demeter arată o femeie energică și hotărâtă, care a imprimat copiilor săi o parte din însușirile ei sufletești. Familia Preotului Frențiu a fost binecuvântată cu 4 copii : Lucreția, Maria, Corneliu și Valeriu Traian. Fericitul Valeriu a fost botezat în Biserica Parohială din Reșița la 23 mai 1875 de către Michail Gianu, Protopopul Bocșei, nașa fiind Adelhaida soția lui Adolfu Diaconoviciu. La vârsta de 5 ani rămâne orfan de mama, iar sora cea mare, Lucreția preia grija casei și a familiei. A frecventat școala elementară din Reșița, ca mai apoi sa studieze la Gimnaziul Superior din Blaj. A urmat studiile teologice la Seminarul Central din Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu limba și cultura românească.

Este hirotonit preot la Lugoj în 20 septembrie 1898, fiind apoi trimis să studieze în continuare la Institutul Augustinaeum, unde obține în anul 1902 Doctoratul în Teologie.

În timpul șederii la Viena, a fost Capelanul Românilor greco – catolici de acolo, precum și al celor aflați în serviciul militar. Întors la Lugoj este numit vice notar consistorial, arhivar și bibliotecar, iar în anul 1904 este numit Protopop de Cugir și Paroh de Orăștie. În anul 1912 este numit Vicar Foraneu de Hațeg.În toate aceste locuri a început construcția de biserici și s-a ocupat de buna funcționare a școlilor confesionale românești.

În plan spiritual vizitează parohiile, organizează misiuni populare, iar pentru preoți, organizează exerciții spirituale la Mănăstirea Prislop.

La 4 noiembrie 1912 este numit Episcop al Diecezei Greco – Catolice de Lugoj.

Revista „Cultura Creștină” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:

„ … Viața de până acum a părintelui Frențiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună în chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhierească… Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate și neîntemeiate . Părintele Frențiu poate să ajungă unul din cei mai de frunte Arhierei români, și avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea, că va ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiență neajunsurile, cărora va trebui sa le facă față, și un preot cu viață nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fără zgomot, dar cu atât mai conștiincioasă a datorințelor sale.”

Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Reșița, să ajungă de tânăr în scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.

Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Române Unite și a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea și Vasile Hossu de la Gherla.

Dieceza de Lugoj era foarte săracă, dar Episcopul Frențiu, administrator priceput și chibzuitor reușește să adune fonduri, pe care le îndreaptă spre susținerea școlilor. În anul 1913 deschide la Lugoj un cămin pentru ucenici și tâmplărie, iar în toamna anului 1914 deschide prima școala normala de fete. În plan spiritual ia o serie de măsuri pentru întărirea vieții spirituale:

– A stăruit pentru celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a făcut și Excelența sa ca preot și apoi ca Episcop;
– A luat măsuri pentru ținerea regulată a predicilor în duminici și sărbători;
– A luat măsuri în interesul catehizării școlare;
– A luat măsuri în ceea ce privește viața clerului, introducând exerciții spirituale pentru preoți;
– A început trimiterea Pastoralelor Arhieresti către credincioși la sărbători mari, ceea ce până acum nu se făcea decât rar, cu ocazii de natură istorică;
– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;
– A înființat Școala normală română pentru fete, prima în fosta Ungarie;
– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vândut-o și cu banii obținuți dar și cu averea economisita de Preasfinția Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;
– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;
– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;
– În activitatea extra bisericească a fost un demn apărător al drepturilor neamului românesc.

În toamna anului 1918 are o bogată activitate cu miză națională, fiind unul din organizatorii Adunării Naționale din 3 noiembrie de la Lugoj.  Aici ține o impresionantă cuvântare în care se pronunță pentru unirea Banatului cu România, pentru întemeierea Consiliilor Naționale Române și a Batalionului Românesc. La 1 Decembrie 1918 participa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ca delegat al Diecezei de Lugoj.

A fost ales Membru în Marele Sfat Național Român, iar la 22 iulie 1919, întâmpina cu o însuflețitoare cuvântare Armata Română la intrarea în Lugoj. În anul 1920, Papa Benedict al XV-lea i-a acordat titlul Onorific de Asistent la Tronul Papal. Odată cu moartea tragică din Senatul României a Episcopului Demetriu Radu din anul 1920, Preasfințitul Frențiu este transferat ca Episcop al Diecezei de Oradea Mare (1922). Datorită posibilităților financiare ale Diecezei de Oradea, Episcopul Frențiu construiește 64 de biserici, dintre care 14 ctitorite de dânsul, deschide Școli confesionale, Academia Teologică, Seminarul.

Restaurează și amenajează Stațiunea Stana de Vale, construind 42 km de cale ferată. Tot aici creează și pune la dispoziția Universității din Cluj o Grădină Botanică subalpină. La Beiuș construiește o cale ferată de 30 km, ateliere pentru exploatarea lemnului, păstrăvărie, sanatoriu pentru preoții bolnavi. La Holod construiește o moară care producea energie electrică pentru localitățile din jur. Toate aceste și multe altele au fost posibile datorită talentului și viziunii administrative a Episcopului Frențiu. În anul 1927 este distins de Papa Pius al XI-lea cu Paliul Arhiepiscopal. În anul 1934, Guvernul României la decorat cu distincția de Mare Ofițer al Ordinului Coroana României. Episcopul Frențiu s-a dovedit a fi și un om cu o mare aplecare spre cultura și educarea poporului.

Acordă burse elevilor și studenților indiferent de confesiune. Pentru ca s-a opus public horthystilor și nu a fost prezent la intrarea regentului Horthy în oraș la 30 august 1940 este expulzat din Oradea de către Guvernul Maghiar, stabilindu-se la Beiuș. Odată cu moartea Mitropolitului Alexandru Nicolescu este numit Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, până în anul 1947,când se reîntoarce la Oradea. La 16 august 1948,cu ocazia aniversarii a 50 ani de Preoție, Papa Pius al XII-lea îi trimite un mesaj de felicitare scris cu mâna proprie, la care Episcopul Frențiu nu mai apuca să îi răspundă, datorită arestării.

La 28 octombrie 1948, orele 1 noaptea este luat din sediul Episcopal de către agenții securității spunându-i că este așteptat în audiență la Ministrul Cultelor. Înalt Preasfinția Sa a cerut să poată celebra Sfânta Liturghie, apoi va merge unde vor dori dânșii, lucru care i-a fost aprobat. A fost dus la București alături de întreaga Ierarhie a Bisericii Române Unite și închis într-o celulă a Ministerului de Interne. A urmat periplul prin Mănăstirile Ortodoxe Dragoslavele și Căldărușani, transformate în lagăre pentru Episcopii greco-catolici. În anul 1950 este dus la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile în care a fost exterminata elita românească. Aici este încarcerat în celula 48, împreuna cu 3 colegi Episcopi și 8 preoți. Datorită regimului sever de exterminare se îmbolnăvește grav.

Cu privire la starea lui de sănătate, Cardinalul Iuliu Hossu scrie în memoriile sale următoarele:
„Iubitul nostru frate Valeriu era mai greu suferind cu inima, de multe ori, noaptea ședea pe pat ceasuri de-a rândul, când se simțea mai rău. De la o vreme, fratele Valeriu nu mai putea cobora fata sprijin. Picioarele i se umflau tot mai mult, au început sa se umfle puțin și mâinile și mai târziu urca umflatura tot mai sus, până la brâu; priveam cu toții, cu durere, agravarea stării iubitului frate. Vineri, 11 iulie 1952 se spovedește și primește dezlegarea din mâinile Episcopului Hossu. Tot Episcopul Iuliu Hossu ne relatează în memoriile sale că: Între orele 5 și 6 a început sa respire tot mai adânc și iarăși mai potolit, apoi iarăși mai adânc. Atunci am observat ca aceasta este stingerea; m-am întors spre Frați și ne-am așezat cu toții în genunchi în rugăciune. Am făcut prohodul pentru iubitul nostru frate, apoi am chemat gardianul de serviciu.

Episcopul Frențiu a fost dus noaptea și înmormântat fără sicriu într-un mormânt necunoscut în Cimitirul Săracilor.
În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Reșița a votat acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post-Mortem al Municipiului Reșița.
La data de 28 noiembrie 2018, Consiliul Județean Caraş-Severin, întrunit în ședință publică, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici Reșița, a votat în unanimitate acordarea titlului de Cetățean de Onoare Post – Mortem, Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu.
La data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj, Sfântul Părinte Papa Francisc la ridicat la Cinstea Sfintelor Altare pe Fericitul Valeriu Traian Frențiu, împreună cu cei 6 Fericiți Episcopi greco – catolici români.
«Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în diversitatea exprimărilor religioase: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și caracterizează cultura și identitatea națională română. Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți Episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.» Papa Francisc

Fericite Valeriu Traian Frențiu, roagă-te ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos!

(Bibliografie, Eugen Potoran, Blândul Pastor, Zalău, 1947)

Mihele Bogdan Andrei
Președinte AGRU Reșița

Înalte fețe bisericești din vestul țării s-au reunit astăzi la sediul Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru a participa la un eveniment pe care mulți dintre ei l-au descris ca fiind unul istoric, și anume decernarea titlurilor de cetățean de onoare ai județului pentru patru ierarhi, personalități promotoare ale valorilor culturale și spirituale bănățene.

Nu se întâmplă de multe ori ca sub acoperișul forului județean să se adune un număr atât de mare de reprezentați ai Bisericii, cu atât mai puțin reprezentanți a două culte diferite, cum a fost cazul astăzi, când a avut loc ceremonia de înmânare a distincțiilor de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin pentru: episcopul Miron Cristea și episcopul martir dr. Valeriu Traian Frențiu (titluri acordate post-mortem) și pentru Înalt Prea Sfinția Sa, Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, decanul de arhierie al sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Prea Sfinția Sa Alexandru Mesian, episcop român unit greco-catolic al Eparhiei de Lugoj.

„În data de 28 octombrie 2018, la propunerea celor două Biserici, în ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin au fost votate în unanimitate acordarea celor patru distincții. De ce în 28 octombrie 2018? Pentru că întreaga Românie a sărbătorit centenarul Marii Uniri și în urmă cu 100 de ani față de acel moment, la 1 decembrie 1918, episcopul de Caransebeș, Miron Cristea și episcopul unit Iuliu Hossu au fost împreună la Alba Iulia și au rostit împreună un discurs, un moment pe care l-am evocat și în expunerea de motive la proiectele de hotărâre privind acordare titlurilor de cetățean de onoare. A fost un moment semnificativ  din punctul meu de vedere, acela în care cei doi episcopi s-au îmbrățișat, acolo la Alba Iulia și au rostit următoarea fraza memorabilă: «Precum ne vedeți astăzi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români». Dacă atunci s-a putut trece peste orgolii și interese diferite pentru a realiza marele act de la 1 decembrie 1918 și noi am considerat că peste 100 de ani putem să facem un act prin care să rememorăm acel moment istoric.

De ce decernăm titlurile astăzi? Pentru că, știți cu toții, pentru Banat, Centenarul îl aniversăm și în anul 2019, pentru că Banatul s-a unit cu România în anul 1919, când armatele române au intrat în Reșița, Caransebeș, Oravița și ulterior în Timișoara.

Totodată, astăzi este o zi importantă, nu am știu până când nu am pregătit ședința: acum 94 de ani, la 4 februarie 1925, mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”, a explicat președintele forului județean, Silviu Hurduzeu.

Laudatio pentru cele patru personalități au fost rostite de: arhimandritului Casian Rușeți, de la Episcopia Caransebeșului, Bogdan Andrei Mihele, președintele Asociației Generale a Românilor uniți greco-catolici din Reșița – Doman, PSS Lucian Mic, episcopul Caransebeșului și Angelo Narcis Pop, vicar general al Episcopiei greco-catolice de Lugoj. Cele două diplome acordate post-mortem au fost înmânate episcopului Lucian Mic și lui Bogdan Andrei Mihele.

Deosebit de emoționat de distincția primită s-a arătat arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu, care peste doar patru zile aniversează 43 de ani de arhierie. IPS a mulțumit celor care, prin acordarea acestei distincții, au arătat că îi apreciază activitatea, pe care a descris-o însă ca fiind una firească pentru toți cei care slujesc biserica, de la cel mai mic la cel mai mare. „Mi-am făcut datoria cât s-a putut, pe măsura darurilor lui Dumnezeu. Lui îi mulțumim pentru toate împlinirile și că ne-a dat putere să le facem”, a mai adăugat Timotei Seviciu.

Onorat de distincție s-a declarat și Episcopul Alexandru Mesian, care la rândul său i-a înmânat președintelui Hurduzeu un exemplar al Bibliei de la Blaj, volum apărut în 1795 și retipărit în anul 2000. „Momentul festiv de astăzi poate fi considerat ca o continuare a manifestărilor ocazionate de Centenarul Marii Uniri, aniversat la 1 decembrie 2018 și de aceea consider că această deosebită distincție se cuvinte să o dedic făuritorilor Marii Uniri de la Alba Iulia”, a mai precizat Alexandru Mesian.

Ceremonia de la forul județean a debutat și s-a încheiat cu o scurtă rugăciune.

Citește și Un cetățean de onoare al municipiului Reșița va fi beatificat de Papa Francisc!

Citește și Județul Caraș-Severin are patru noi cetățeni de onoare! Dintr-un singur foc!

Karina TINCUL

Consilierii județeni cărășeni au votat în unanimitate acordarea a patru noi titluri de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, dintre care două post mortem. Este vorba de patru personalități din domeniul clerical: episcopul Miron Cristea (post mortem), episcopul martir Valeriu Traian Frențiu (post mortem), ÎPS Tomotei Serviciu, arhiepiscop al Aradului și preasfințitul Alexandru Mesian, episcop roman unit, greco-catolic al Eparhiei de Lugoj.

„Este vorba despre două propuneri venite din partea Episcopiei Caransebeșului și din partea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici Reșița, aceștia având și o susținere din partea domnului consilier Crina.

Acum 100 de ani, la Alba Iulia, doi episcopi, unul ortodox și unul greco-catolic, de mână, au urcat pe scenă, și mai apoi au reprezentat românii din Transilvania și Banat la București. Este vorba de episcopul Miron Cristea și episcopul Iuliu Hossu. Aceștia, împreună, pe scenă, s-au adresat delegațiilor din Ardeal și din Banat și au rostit o frază memorabilă: «Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români».

Fiind la câteva zile înainte de aniversarea Centenarului Marii Uniri, am considerat că prin acest act, pe de o parte, aducem în atenția cetățenilor din județul Caraș-Severin participarea unor personalități la actul de la 1 decembrie, pe de altă parte, am considerat că dacă atunci au putut să urce împreună pe scena un episcop ortodox și unul greco-catolic și nu vreau să fac referire la acele vremuri și la relațiile dintre cele două biserici, deci dacă atunci au putut să urce împreună, și noi, acum la 100 de ani, putem să facem acest gest mic în comparație cu gestul lor, de a acorda titlul de cetățean de onoare unor înalți prelați în viață sau care au trecut în eternitate de la cele două biserici”, a explicat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Karina TINCUL

Cei interesați pot lectura în continuare expunerile de motive care au însoțit cele patru proiecte de hotărâre:

EXPUNERE DE MOTIVE la proiectul de hotărâre privind acordarea, post mortem, a titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin”, Episcopului Miron Cristea

Personalitate a județului Caraş-Severin, Miron Cristea a fost Episcop al Caransebeșului între anii 1910-1919, prezent fiind la memorabila zi de 1 decembrie 1918. A fost primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

S-a născut la 18 iulie 1868, în localitatea Toplița – Română, într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Elie. A făcut studiile la gimnaziul săsesc din Bistrița (1879-1883), la gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, Elie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.

După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Elie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.

În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării „procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.

Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa. Însă, a semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.

La sfârșitul Primului Război Mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”

Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Miron Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.

La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară.

EXPUNERE DE MOTIVE la proiectul privind acordarea, post-mortem, a titlului de „Cetățean de Onoare al județului Caraș-Severin”, Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu

Născut la Reșița, episcop martir dr. Valeriu Traian Frențiu a fost unul dintre ierarhii participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia unde participă ca delegat titular al Episcopiei Române Unite, Greco-Catolică Lugoj. A lăsat în urmă o vastă moștenire spirituală și materială bisericii, câteva puncte prețioase de reper pentru activitatea preoțimii și unele căi bătătorite pentru progresul spiritual al creștinilor din Eparhiile unde a slujit, precum și pentru întreaga Românie.

S-a născut la 25 aprilie 1875 la Reșița. A făcut școala primară la Reșița și a urmat cursurile Gimnaziului Superior greco-catolic din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1894. În toamna aceluiași an, s-a înscris la Facultatea de Teologie a Universității din Budapesta. După cei 4 ani de studii, la 28 septembrie 1898 a fost hirotonit preot celib. Își continuă studiile teologice la Institutul Augustinaeum din Viena, institut rezwervat, în aceea vreme, nobililor. Concomitent cu studiile teologice, i s-a încredințat și misiunea de confesor al militarilor români din garnizoana Vienei.

Promovat doctor în Teologie, în anul 1902, s-a întors la Lugoj, unde între anii 1902-1904 a fost utilizat în cancelaria eparhială ca impiegat, bibliotecar și vice-notar consistorial. În anul 1904 a fost numit paroh la Orăștie și protopop al districtului cu același nume.

La începutul anului 1912 a fost transferat ca paroh și promovat vicar foraneu episcopesc la Hațeg, județul Hunedoara, iar la 4 noiembrie 1912, la 37 de ani, a fost numit Episcop al Lugojului. La data de 14 ianuarie 1913, a fost consacrat episcop în catedrala de la Blaj.

După tragicul sfârșit al Episcopului Demetriu Radu la 8 decembrie 1920, Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost transferat la Eparhia de Oradea, la 25 februarie 1922.

Episcopul Valeriu Traian Frențiu a încercat să introducă sistemul de învățământ ca șașe ani de studii teologice, din care doi ani de filosofie pură în limba latină. A introdus exercițiile spirituale obligatorii pentru întregul cler al eparhiei: preoți, protopopi, profesori de teologie și de liceu, canonici.

Cu binecuvântarea sa, au fost introduse în cult devoțiunile față de Sfântul Anton de Padova, Sfânta Tereza de Lisieux, Ordinul Terțiar Franciscan, Octava de rugăciune pentru unirea Bisericilor, precesiunile euharistice, exercițiile spirituale pentru cler, misiunile pentru credincioșii din parohii.

Acesta a ridicat, pe cheltuiala sa 14 biserici și a contribuit cu ajutoare substanțiale la alte 20 de biserici. La aniversarea a 25 de ani de episcopat, în anul 1938, a instituit în fiecare eparhie din dieceză, câte o fundație liturgică, în amintirea părinților, surorilor, fratelui și cumnatei sale.

În calitate de om de cultură, Episcopul Valeriu Traian Frențiu a sprijinit lucrările oamenilor de cultură locali, îndeosebi a autorilor de manuale școlare de teologie sau pentru școlile medii, de broșuri și studii de răspândire a culturii creștine, ca și de literatură și poezii religioase. S-a bucurat de colaboratori care i-au fost nu numai sfetnici luminați, ci și participanți, alături de chiriarh, la actul de guvernare eparhială și la ducerea la îndeplinire a mărețelor sala planuri.

Pentru activitatea sa multilaterală, Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost răsplătit cu mai multe ordine și decorații. A fost purtător al Legiunii de Onoare, asistent al Tronului Pontifical și decorat de Papa Pius al XI-lea, la 22 aprilie 1927, cu Paliul Sacru.

la 28 octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite în afara legii, a fost arestat și izolat, împreună cu ceilalți cinci episcopi greco-catolici români în lagărul de la Dragoslavele. În februarie 1949, întregul grup de ierarhi a fost transferat la Mănăstirea Căldărușani, transformată în lagăr de concentrare, iar în mai 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmației, unde la data de 11 iulie 1952 s-a stins din viață.

A fost înhumat într-o groapă comună din cimitirul săracilor, mormântul fiind nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării și pentru a evita pelerinajele la mormintele martirilor uciși la Sighet.

EXPUNERE DE MOTIVE la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin”, ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului , venerabil ierarh, decan de arhierie al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului și urmaș în scaunul episcopal de la Arad al episcopului Ioan Ignatie Papp, făuritor al Marii Uniri. Prin contribuția pe care a avut-o asupra vieții social-spirituale din Banat, păstorind în cei 48 de ani de arhierie toate zonele toate zonele Banatului, reprezintă un model viu de unitate și fidelitate față de credință și neam.

S-a născut la 4 iunie 1936 la Timișoara, oraș unde urmează Școala elementară, apoi liceul. Între anii 1953 – 1957 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din București, luându-și licența în Teologie.  În anii 1957-1960 a urmat cursurile de doctorat de la același unitate de învățământ, specializarea Patrologie, secundar Istorie bisericească universală.

Face studii ecumenice în Elveția, la Facultatea de Teologie protestantă din Neuchatel în 1967, la Institutul ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972).

În 1961 a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș. De le  1 octombrie 1961 a fost secretar eparhial la Arad iar în anul imediat următor la Timișoara.

La 1 aprilie 1968, a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Hirotonit diacon necasătorit, la 22 octombrie 1961, apoi preot la 10 martie 1968, iar la 24 iunie 1969 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele de Timotei. La 6 decembrie 1970, în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost hirotesit întru arhimandrit.

La cererea şi recomandarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit dr. Nicolae Corneanu al Banatului, Sfântul Sinod, în şedința din 15 decembrie 1975, a ales pe arhimandritul dr. Timotei Seviciu în postul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, cu titlul de „Lugojanul”. Fiind instalat la Timişoara în data de 8 februarie 1976. Serviciul religios a fost oficiat de un sobor alcătuit din Înalt Prea Sfințitul dr. Nicolae, episcopul dr. Visarion Aştilean al Aradului, episcopul dr. Vasile Coman al Oradiei, asistaţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

În 1984, după trecerea la cele veşnice a episcopului Visarion Aştileanu al Aradului, membrii Colegiul Electoral Bisericesc, împreună cu membrii Adunării eparhiale a Episcopiei Aradului, convocaţi pentru ziua de 30 septembrie 1984, au ales în unanimitate pe Prea Sfinţitul dr. Timotei Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului ca episcop al Aradului. Instalarea a avut loc în 2 decembrie 1984, în catedrala episcopală din Arad, în prezenţa mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului, I. P. S. Sa dr. Nicolae al Banatului, episcopului Vasile al Oradiei, episcopului Emilian de Alba Iulia şi arhiereului-vicar Gherasim Hunedoreanul al Aradului. Activitatea Prea Sfintiei Sale, la Arad, se desfăşoară pe mai multe planuri.

În ultimii ani s-au construit peste 70 de biserici şi a patronat restaurarea a peste 450 de locaşuri de cult, multe dintre ele fiind monumente istorice. Din iniţiativa sa se înalţă în Arad noua catedrala ortodoxă cu hramul „Sfanta Treime”. În vara anului 1986, din inițiativa şi purtarea de grija a P. S. Sale, au început ample lucrări de restaurare a întregului complex arhitectonic de la manastirea „Sfantul Simion Stalpnicul de la Arad-Gai, ctitorie a episcopului Sinesie Jivanovici al Aradului (1751-1768).
La 7 august 1989, într-un cadru festiv, a fost redeschis Muzeul colecției de artă şi carte veche românească.

A acordat atentie şi celorlalte aşezăminte monahale, înfiinţate sau reînfiinţate dupa 1990, dintre care amintim: mănăstirile de la Feredeu, Roşia, Almaş, toate din judetul Arad şi Crişan, schiturile de la Cetatea Colt, Ghelari, Sfântul Nicolae de la Vulcan, Straja, Cucuiş, toate din judetul Hunedoara.

La iniţiativa P. S. Sale, cu aprobarea Sf. Sinod al B. O. R., începând cu anul şcolar 1991-1992, la Prislop s-au deschis cursurile unui Seminar Teologie Liceal-Monahal „Sfânta Ecaterina” pentru fete, cu o durată de şcolarizare de cinci ani.

Încă de la înfiinţarea Facultății de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Prea Sfinția Sa este strâns legat de această institute de învățământ universitar, fiind şi cadru didactic, predând Istoria bisericească universală.

Din anul 1992, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, comunitățile româneşti din Ungaria, aparţinând Vicariatului ortodox din Gyula, au revenit sub jurisdicția canonică a Episcopiei Aradului. În calitatea de arhipăstor şi al românilor din Ungaria, P. S. Sa dr. Timotei, pentru parohiile din cadrul acestui vicariat a donat Biblii, cărți de rugăciune, Mica Biblie, Catehisme, unele obiecte de colportaj şi a făcut nenumărate vizitații canonice în aceste parohii.

A fost încredinţat de către Sfântul Sinod al B. O. R., în numeroase rânduri, primind diferite misiuni de reprezentare la întruniri ecumenice de peste hotare. Astfel, în decursul timpului, P. S. Sa a participat la conferințe teologice interconfesionale şi intercreştine ţinute în Elvetia, Franta, Germania, Suedia, Finlanda şi S. U. A.

EXPUNERE DE MOTIVE la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al judeţului Caraş-Severin, Preasfințitului Alexandru Mesian, Episcop roman unit, greco-catolic al Eparhiei de Lugoj

Promotor al ecumenismului și al bunelor relații între cultele religioase, Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop roman unit, greco-catolic al Eparhiei de Lugoj ce se întinde pe teritoriul judeţelor: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad şi pe o porţiune a judeţelor Alba şi Mehedinţi. De asemenea, are în îngrijire comunităţile greco-catolice de limbă română din Serbia, cum ar fi Marcovăţ şi Vârşeţ.

S-a născut la 22 ianuarie 1937, în localitatea Ferneziu, Baia Mare, județul Maramureș. A urmat cursurile școlii elementare la Ferneziu și școala profesională la Baia Mare. În anul 1957 a început studiile teologice la Institutul Teologic Romano-Catolic de la Iași de unde, în același an, este exmatriculat pe motiv că provine dintr-o familie greco-catolică din Transilvania.

În perioada 1960-1965 a urmat studiile teologice, în secret, după amnistia generală dată în 1964.  A fost hirotonit preot în strict secret la 8 mai 1965 de către P.S.S. Ioan Dragomir, Episcopul român unit al Maramureșului. La 20 iulie 1994, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II –lea l-a numit Episcop coadjutor al Prea Sfințitului Episcop Ioan Ploscaru, Episcop de Lugoj, iar la 8 septembrie 1994, la Blaj, a fost consacrat episcop de către Mitropolitul Blajului Lucian Mureșan.

Din anul 1995 este numit Episcop eparhial al Lugojului de către Papa Ioan Paul al II – lea iar prin Decretul nr.38 din 20 martie 1996 al Președintelui României este recunoscut în funcția de Episcop eparhial al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.

Preasfințiul Alexandru Mesian a primit numeroase distincții fiind un membru marcant al cultului roman unit, greco-catolic, având raporturi foarte bune cu celelalte culte, în special cu Biserica Ortodoxă Română. Din anul 1994 este membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine din Roma precum și responsabil cu ecumenismul în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, din anul 1995 este membru al Comisiei Mixte Internaționale de Dialog Teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, din anul 2005 este președintele Comisiei pentru redactarea Dreptului Paricular al Sinodului BRU și președinte al Comisiei Misionar-Ecumenică a BRU.

De-a lungul celor 15 ani de activitate ca Episcop a participat la foarte multe întâlniri cu caracter ecumenic, atât în țară cât și în străinătate. În anul 200 a participat, la Baltimore, la lucrările celei de-a VIII –a Întâlniri de Dialog Teologic Internațional între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.

În anul 2011 a oferit sprijin pentru realizarea, în curtea Parohiei Greco-Catolice din Reșița, bustului Episcopului Martir Dr. Valeiu Traian Frențui.

Preşedintele României i-a acordat Ordinul “Meritul Cultural în grad de Comandor” – Categoria “G” – Culte (2004). Este „Cetăţean de onoare al Municipiului Lugoj” (2005) și „Cetăţean de onoare al judeţului Timiş” (2016).

(…) … „Şi dânsul s-a dovedit o slugă credincioasă a lui Isus Cristos, un ispravnic harnic al tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu, un vestitor neobosit cu cuvântul şi cu fapta, al Evangheliei Împărăţiei lui Isus, un executor fidel al testamentului lăsat nouă de Isus Cristos. Atât la Lugoj, unde s-a desfăşurat prima decadă a activităţii sale de arhipăstor, cât şi aici la Oradea-Mare, şi-a ţinut de sacra datorie să cerceteze de aproape, misionar neobosit, cu vreme şi fără de vreme, turma şi să o pască cu cuvântul adevărului, fie cu grai viu, fie în scris prin multe epistole pastorale”.

Mitropolit Alexandru Nicolescu

La data de 11 iulie 1952 trecea la cele veşnice în lagărul de exterminare de la Sighet, înconjurat de fraţii în credinţă, Înalt Preasfinţitul Dr. Valeriu Traian Frenţiu, personalitate marcantă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco – Catolică dar şi a României interbelice.

Vreme de doi ani, Înalt Preasfinţia Sa a suferit alaturi de fraţii în credinţă, regimul de exterminare de la Sighet.  Dar cea mai grea suferinţă a Episcopului Frenţiu, era faptul că nu putea oficia Sfânta Liturghie, pe care înainte de prigonire o săvârşea zilnic.

În perioada detenţiei la închisoarea din Sighet, tratamentul dur s-a intensificat, atât fizic cât şi psihic, cu scopul de a trece la ortodoxie.

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a cedat regimului alimentar dar nu şi-a părăsit credinţa, pe care a mărturisit-o cu preţul martiriului.

Deşi era slăbit fizic din cauza bolii, Episcopul Frenţiu nu era exonerat de treburile fizice, fiind obligat să desfăşoare muncii grele pentru o persoană tânără dar mai ales pentru un om în etate.

Dar toate le suportă din dragoste faţă de Cristos şi de Biserica Sa, Una Sfântă, Catolică şi Apostolică.

În ultimele zile din viaţă, Preasfinţitului Frenţiu au început să i se umfle picioarele, ca mai apoi aceasta să urce spre inimă.

Simţindu-şi sfârşitul, Episcopul Frenţiu s-a spovedit vineri, 10 iulie, pentru ultima dată, primind dezlegarea de la Episcopul Iuliu Hossu. Ierarhul îşi trăia ultimele clipe departe de eparhia şi de turma sa, dar având aproape pe fraţii de suferinţă, care stăteau în genunchi uniţi în rugăciune.

În 11 iulie 1952, la al 77 lea an al vieţii, Episcopul Frenţiu şi-a dat sufletul în mâinile Arhiereului Isus Cristos, pe care la slujit până la moarte.

Episcopii şi preoţii, cu care împărţea umila celulă au rostit rugăciunile şi dezlegarea pentru sufletul iubitului ierarh.

Instrumentele Domnului, asa cum îi plăcea Episcopului Ioan Suciu să-i numească pe gardienii închisorii, l-au transportat cu căruţa de gunoi şi l-au îngropat în cimitirul Săracilor, niveland mormântul pentru a nu se cunoaşte locul înhumării.

Reșița a dat țării și Bisericii Române Unite, Greco-Catolică o importantă personalitate, în persoana Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu.

Preasfințitul Dr. Valeriu Traian Frențiu s-a nascut la Reșița la data de 25 aprilie 1875, din părinții Ioachim Frențiu și Rozalia Frențiu, născută Demeter.

Tatăl Inalt Preasfintiei Sale s-a născut în anul 1836 la Ticvaniu Mare și a fost hirotonit în anul 1863. Vreme de 2 ani a fost administrator parohial în Valea-Lungă, până în anul 1864 când este numit paroh la Reșița. A păstorit această parohie pana in anul 1899. În cadrul Episcopiei Romane Unite, Greco Catolica Lugoj a fost numit Asesor Consistorial.

Înalt Preasfințitul Valeriu Traian Frentiu a fost botezat în biserica din Reșița la data de 23 mai 1875 de către preotul Michail Gianu, Protopopul greco catolic al Bocșei.
A absolvit gimnaziul superior din Blaj în anul în care întreaga conștiință românească din Transilvania era profund zguduită de procesul „memoriandiștilor”.

A urmat studiile teologice la Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu cei de acasă, cu limba și cultura românească. Aici învață limba latina și își scrie Teza de Doctorat în limba latina si maghiara.

La sfârșitul celor 4 ani de studii teologice, cu gândul și cu inima deplin limpezite, tânărul Valeriu Traian Frențiu este hirotonit preot celibatar la data de 20 septembrie 1898.
Deși Cancelaria Eparhiala de la Lugoj îi deschide drumul în asteptarea viitoarelor demnitati ecleziastice, el preferă studiul.

Urmează vreme de 4 ani Institutul „Sfantul Augustin” din Viena, pe care il incununează cu un Doctorat în Teologie și îl incheie cu experiența pastorală din garnizoanele de români ale capitalei imperiale.

În anul 1902 se întoarce acasă și este numit Vice-notar consistorial, arhivar și bibliotecar la Episcopia de Lugoj.  În anul 1904, la 29 de ani este numit paroh și protopop la Orăștie.
În cei 8 ani de păstorire a credincioșilor din Oraștie se ostenește pentru întărirea credincioșilor și pentru bunul mers al protopopiatului. Predică, uneori și de 5 ori la zi, vizitează anual parohiile din protopopiat și ține împreună cu Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Daianu, cele dintâi Misiuni Religioase în Episcopia de Lugoj.

După 8 ani de pastorație, în anul 1912 este numit protopop și vicar foraneu la Hațeg.
La vârsta de 37 de ani este ridicat la înalta treapta a Arhierie prin numirea din 4 noiembrie 1912.

Revista „Cultura Crestina” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:
„ … Viața de până acum a părintelui Frențiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună în chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhierească… Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate și neintemeiate. Părintele Frențiu poate să ajunga unul din cei mai de frunte Arhierei români, și avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea, că va ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiență neajunsurile, cărora va trebui sa le facă față, și un preot cu viață nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fără sgomot, dar cu atât mai conștiincioasă a datorințelor sale.”
Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Reșița, să ajungă de tânăr în scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.

Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Române Unite și a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea și Vasile Hossu de la Gherla.

Odată cu instalarea la Lugoj, Preasfințitul Valeriu a început vizitele canonice și a înregistrat nevoile imediate ale eparhiei.

Moștenirea spirituală și materiala lăsată Episcopiei de Lugoj:

– A stăruit pentru celebrarea zilnica a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a făcut și Excelența sa ca preot și apoi ca Episcop;

– A luat măsuri pentru ținerea regulată a predicilor în duminici și sărbători;

– A luat măsuri în interesul catehizării școlare;

– A luat măsuri în ceea ce privește viața clerului, introducand exerciții spirituale pentru preoți;
– A început trimiterea Pastoralelor Arhierești către credincioși la sărbători mari, ceea ce până acum nu se facea decât rar, cu ocazii de natură istorică;

– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;

– A înfiintat Scoala normala romana pentru fete, prima în fosta Ungarie;

– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vândut-o și cu banii obtinuti dar și cu averea economisita de Preasfintia Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;
– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;

– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;
– În activitatea extra bisericească a fost un demn apărător al drepturilor neamului românesc.

La 25 februarie 1922, Preasfinția Sa a fost transferat la Oradea Mare în scaunul rămas vacant prin tragica moarte în Senat a Episcopului Demetriu Radu.

A fost instalat la 3 mai 1922 într-o zi comună, programul său de lucru rezumându-se la celebra propozitie a Papei Pius al X lea, „instaurare omnia in Cristo”.

Cu acest prilej a anunțat că urmărește să restaureze profilul moral al credincioșilor din Eparhie, zdruncinat de război. A făcut acest lucru cu ajutorul Reuniunilor religioase, respectiv Reuniunea Mariana pentru femei și Reuniunea Pauliană pentru bărbați.
Sub pastorirea Sa s-au construit si reparat o multime de biserici si case parohiale, s-a modernizat statiunea „Stana de Vale”, prin construirea hotelului „Excelsior”, dotat cu incalzire centrala, sala de proiectie cinematografica, a unor cabane pentru armata, a unei gradini botanice, amenajata de profesorul Alexandru Borza, a caii ferate inguste.

În anul 1923 a organizat vizita „Ad-Limina” la Roma, unde a fost distins cu titlul de „Asistent la Tronul Papal.”

În anul 1927 a fost distins de Papa Pius al XI lea cu „Paliul Arhiepiscopal”.
A fost apreciat si de Guvernul Romaniei, care în anul 1926 i-a acordat distinctia „Mare ofiter al Ordinului Coroana Romaniei si Rasplata pentru biserica.”

Înalt Preasfinția Sa a fost și un Mecena al Culturii. Nu s-a afirmat ca scriitor de carti, dar interesul pentru carte la manifestat paralel cu grija pentru scoala. Manuale de teologie, brosuri religioase, studii, poezii, ies la lumina datorita sprijinului Sau financiar.

Ceea ce a adus Înalt Preasfintiei Sale un renume de mare Mecena a fost concursul financiar dat la înființarea „Teatrului de Vest” cu sediul la Oradea.
Episcopul Frențiu, aruncat de comuniști în Penitenciarul Morții de la Sighet!

Destinul avea să-i fie schimbat definitiv și nemeritat, după cel de-al II-lea război mondial, odată cu venirea comuniștilor la putere în România. La data de 28 octombrie 1948 a fost arestat din sediul Episcopal de la Oradea de către noile puteri ateo-comuniste și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru Episcopii greco catolici. Datorită refuzului de a trece la Biserica Ortodoxă, în februarie 1949 este dus la Mânăstirea Căldărușani.

În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile unde a fost exterminată elita românească.

Datorită regimului sever, Înalt Preasfinția Sa moare la data de 11 iulie 1952, fiind înhumat noaptea, fără sicriu, într-o groapă comună.

În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Reșița a votat acordarea titlului de Cetatean de Onoare Post Mortem al Municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor de Oradea și Lugoj. Tot în această zi a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Virgil, Episcopul Oradiei Mari și Preasfințitul Alexandru, Episcopul Lugojului.

La capătul acestei expuneri, despre viata si activitatea Ilustrului Episcop resitean, ne dăm seama că nu am făcut decat o schiță sumară a omului și a operei. Au rămas în umbră, desigur atâtea fapte.

În urma Înalt Preasfinției Sale au rămas mărețe realizări, câteva puncte prețioase de reper pentru activitatea preoțimii și unele căi bătătorite pentru progresul spiritual al credincioșilor din cele două Eparhii și de ce nu, din întreaga Românie.

De aceea, Banatul și reșițenii nu trebuie să îl uite, iar memoria Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu trebuie cinstită așa cum se cuvine!

Scrisoarea Papei Pius al XI lea din 22 aprilie 1927 prin care I se conferă Înalt Prea Sfiţiei Sale Valeriu Traian Frenţiu graţia specială de a purta PALIUL SACRU

Papa Pius XI

„Venerabilul Frate Traian Frenţiu Episcopul diecezei de Oradea-Mare. Venerabile Frate, salutare şi binecuvântare apostolică. Demnitarii şi canonicii Capitlului bisericii tale catedrale române din Oradea-Mare, în unanimă înţelegere, Ne-au înaintat cerere sprijinită de foarte binevoitoarea recomandare a legatului Nostru din România, ca ţie, foarte binemeritatul Păstor să ne îndurăm a-ţi împărtăşi un semn special al bunăvoinţei Noastre Pontificale. Iar Noi având în vedere, ca în curând se va serba Jubileul de una sută cincizeci de ani de la înfiinţarea acelei dieceze, Ne folosim de binevenita ocazie şi îndeplinind şi dorinţa susnumitului Capitlu, îţi conferim cea mai înaltă însignă bisericească, care să răspundă vredniciilor tale şi în mod vădit să arate bunăvoinţa şi graţia Noastră faţă de tine. Drept ce prin aceasta cu a Noastră autoritate Apostolică ţie, personal, îţi permitem ca, pe lângă observarea celor de observat, să poţi purta Paliul Sacru, şi îţi conferim toate şi singurele drepturi, privilegii, onoruri, prerogative, facultăţi, de care Arhiereii prevăzuţi cu astfel de insigne se folosesc şi se bucură după drept şi obicei. Neprejudecând nicio dispoziţie contrară. Dat în Roma, la Sfântul Petru, sub inelul pescarului, la 22 Aprilie anul Domnului MCMXXVII, al Pontificatului Nostru al şaselea.

P. Card. Gaspari,

Secretar de Stat

Scrisoarea Papei Pius al XI lea adresată Î. P. S. Sale Valeriu, la împlinirea a 25 de ani de episcopat.

PIUS PP. XI

„Venerabile Frate, mântuire şi binecuvântare apostolică

Ni s-a adus vestea foarte plăcută că, în curând se împlinesc 25 de ani de când ai fost înălţat la cinstea vlădicească. La acest plăcut prilej de praznic sfânt nu putem lăsa să nu-ţi vină urarea Noastră de bine, care să-ţi cadă cu atât mai bine dovezile de dragoste ale fiilor tăi care ne-au prevenit. Acest semn de iubire părintească Ni-l cer credinţa şi alipirea ta către acest Scaun Apostolic; îl cere şi râvna înflăcărată cu care păscând harnic şi neobosit turma încredinţată ţie, mai întâi în eparhia Lugojului, apoi în această renumită eparhie pe care o cârmuieşti şi acum, ţi-ai dobândit mari vrednicii pentru Biserică. Căci bine ştim, între altele, câtă grijă şi bătaie de cap ai avut cu zidirea ori cu întregirea bisericilor şi a parohiilor, cu întemeierea ori cu ocrotirea asezămintelor de creştere şi de învăţătură, cu pregătirea clericilor şi cu înaintarea tot mai mult în cele religioase a poporului. Folosindu-Ne aşadar cu dragă inimă de prilejul acestui praznic vlădicesc pe tine, Venerabile Frate, te felicităm părinteşte pentru slujba de arhipăstor împlinită atata vreme şi cu atâta sârguinţă şi-ţi cerem de la cel născut în Bethleem toate cele fericite şi mântuitoare. Iar pentru ca aceste apropiate sărbători să poată da roade sufleteşti mai mari, te împuternicim, ca într-o anumită zi, în numele Nostru şi cu puterea Noastră să binecuvântezi pe credincioşii care vor veni la slujba ta arhierească, dându-le deplină iertare de pedepsele păcatelor, în felul obişnuit al Bisericilor.

Ca chezăşie a harurilor cereşti şi ca dovadă de dragostea Noastră deosebită, cu toată iubirea în Domnul îţi dăm ţie, Venerabile Frate, clerului şi tuturor credincioşilor Binecuvântarea Apostolică.

Dată în Roma, la Sfântul Petru, în ziua a 6-a a lunii Ianuarie, la arătarea Domnului, în anul 1938, al pontificatului Nostru al XVI lea”.

Bogdan Andrei MIHELE – Preşedinte Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco Catolici Reşiţa

Consilierii locali reșițeni au votat săptămâna aceasta îndreptarea unei erori materiale apărute la un proiect de hotărâre adoptat în urmă cu șapte ani de zile. Proiectul se referea la acordarea titlului de cetățean de onoare episcopului martir dr. Valeriu Traian Frențiu, până în prezent sigurul episcop, indiferent de confesiune, născut la Reșița.

Greșeala adusă în atenția aleșilor locali se referea la faptul că distincția era acordată „post-mortem defunctului Valeriu Traian Frențiu”. Drept urmare, săptămâna acesta s-a votat îndreptarea erorii și rectificarea articolului respectiv, prin înlăturarea cuvântului defunct, după cum urmează:

„Se acordă titlul de cetățean de onoare al municipiului Reșița, post mortem Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, în semn de omagiu pentru contribuția marcantă adusă comunității locale în domeniul culturii și literaturii”.

Din expunerea de motive ce însoțește proiectul de hotărâre aflăm că „în curând, la Vatican, se va finaliza procesul de Beatificare a episcopilor martiri greco-catolici, iar Reșița va avea primul sfânt al Bisericii. În volumele editate cu acest prilej, care au ajuns în fața sfântului părinte Papa Francisc se regăsește și biografia acestui ierarh reșițean și este amintit în mai multe rânduri orașul în care s-a născut, Reșița”.

Episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în orașul Reșița, din părinții Ioachim, preot și Rozalia. A studiat teologia la Budapesta după care a fost hirotonosit preot greco-catolic. Ulterior a activat în  Eparhia din Lugoj ca și cancelar, paroh, apoi vicar foraneu, pentru ca mai apoi să fie ales Episcop greco-catolic al Lugojului. Mai târziu, episcopul Frențiu a fost transferat la Oradea, fiind instalat în același an ca episcop greco-catolic de Oradea. După moartea, în 1941, a mitropolitului Alexandru Nicolescu, episcopul Frențiu a fost din nou mutat, acum ca administrator apostolic al Arhidiecezei greco-catolice de Alba Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului.

În 1947 a revenit la Oradea, fiind arestat de comuniști pe 28 octombrie 1948, dus în lagărul de la Dragoslavele, apoi în februarie 1949 la mănăstirea Căldărușani. În 1950 a ajuns la penitenciarul Sighet, unde, după 2 ani, s-a stins din viață. Asemeni celorlați episcopi morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din cimitirul săracilor.

În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco – Catolici, prin proiectul inițiat de Mihele Bogdan Andrei, președintele Asociației, Consiliul Local al municipiului Reșița a votat acordarea titlului de cetățean de onoare post mortem al municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului episcopului martir dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco-Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor din Oradea și Lugoj.

Un amplu articol dedicat episcopului Frențiu a fost publicat în urmă cu câțiva ani de istoricul Mircea Rusnac, care insera și un citat din memoriile scrise de Nicolae Carandino, care amintește de suferința îndurată spre finalul vieții de ierarhul greco-catolic:

„În acest sens, spectacolul pe care îl oferea celula episcopilor uniţi era impresionant. Când ieşeau la plimbare, toţi bătrâni sau îmbătrâniţi înainte de vreme, toţi cocârjaţi, aveau în frunte şi la oarecare distanţă pe Frenţiu.

Totul era la el impresionant: barba albă, figura, mersul. Deşi mic de statură, părea grandios. Nu pot fi bănuit de părtinire fideistă; n-am avut niciodată sentiment religios. Am fost în schimb totdeauna sensibil la măreţie. Şi niciodată nu am avut mai puternic şocul suprafirescului, decât privind la şirul de moşnegi târşâiţi pe care Dumnezeu, sau Moise sau cine ştie ce profet, îi luase sub înalta sa conducere.

Îmbrăcaţi în haine de ocnaşi, martiri ai credinţei lor, toţi aceşti bătrâni nu păcătuiseră desigur decât prin omenie. Mare vină omenia în asemenea vreme, dar mari şi aceia care nu se ostenesc să o apere! Mă uitam printre zăbrele şi lăcrimam fără voie la acest spectacol dantesc. Şi mă gândeam dacă alţi ochi decât ai mei l-au înregistrat şi dacă se vor afla mai târziu pene care să-l descrie.

Am aflat peste câtva timp că Frenţiu a murit în celulă în urma unui atac de inimă. Locul lui în frunte l-a luat Hossu. Apoi episcopii au dispărut, unii tot în moarte, alţii pe la alte lagăre sau închisori.” (N. Carandino, Nopţi albe şi zile negre. Memorii, Bucureşti, 1992, p. 335.)

Karina TINCUL

Descoperim împreună personalitatea marcantă a Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, la 143 de ani de la nașterea sa și 66 de ani de la martiriu în închisoarea de la Sighet.

Reșița a dat țării și Bisericii Române Unite, Greco-Catolică o importantă personalitate, în persoana Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu.
Preasfințitul Dr. Valeriu Traian Frențiu s-a nascut la Reșița la data de 25 aprilie 1875, din părinții Ioachim Frențiu și Rozalia Frențiu, născută Demeter.
Tatăl Preasfintiei Sale s-a născut în anul 1836 la Ticvaniu Mare și a fost hirotonit în anul 1863. Vreme de 2 ani a fost administrator parohial în Valea-Lungă, până în anul 1864 când este numit paroh la Reșița. A păstorit această parohie pana in anul 1899. În cadrul Episcopiei Romane Unite, Greco Catolica Lugoj a fost numit Asesor Consistorial.
Preasfințitul Valeriu Traian Frentiu a fost botezat în biserica din Reșița la data de 23 mai 1875 de către preotul Michail Gianu, Protopopul greco catolic al Bocșei.
A absolvit gimnaziul superior din Blaj în anul în care întreaga conștiință românească din Transilvania era profund zguduită de procesul „memoriandiștilor”.
A urmat studiile teologice la Budapesta, unde tinerimea clericală greco catolică își avea tradițiile ei, întrunirile clandestine, suficiente mijloace pentru a nu pierde legătura sufletească cu cei de acasă, cu limba și cultura românească. Aici învață limba latina și își scrie Teza de Doctorat în limba latina si maghiara.

La sfârșitul celor 4 ani de studii teologice, cu gândul și cu inima deplin limpezite, tânărul Valeriu Traian Frențiu este hirotonit preot celibatar la data de 20 septembrie 1898.
Deși Cancelaria Eparhiala de la Lugoj îi deschide drumul în asteptarea viitoarelor demnitati ecleziastice, el preferă studiul.
Urmează vreme de 4 ani Institutul „Sfantul Augustin” din Viena, pe care il incununează cu un Doctorat în Teologie și îl incheie cu experiența pastorală din garnizoanele de români ale capitalei imperiale.
În anul 1902 se întoarce acasă și este numit Vice-notar consistorial, arhivar și bibliotecar la Episcopia de Lugoj.  În anul 1904, la 29 de ani este numit paroh și protopop la Orăștie.
În cei 8 ani de păstorire a credincioșilor din Oraștie se ostenește pentru întărirea credincioșilor și pentru bunul mers al protopopiatului. Predică, uneori și de 5 ori la zi, vizitează anual parohiile din protopopiat și ține împreună cu Dr. Iacob Radu si Pr. Dr. Ilie Daianu, cele dintâi Misiuni Religioase în Episcopia de Lugoj.
După 8 ani de pastorație, în anul 1912 este numit protopop și vicar foraneu la Hațeg.
La vârsta de 37 de ani este ridicat la înalta treapta a Arhierie prin numirea din 4 noiembrie 1912.
Revista „Cultura Crestina” din Blaj (Nr. 19 – 1912) scrie despre acest eveniment următoarele:
„ … Viața de până acum a părintelui Frențiu, care nu a înscris pe paginile istoriei noastre prestațiuni cari să-l impună în chip deosebit, … a putut cu drept cuvânt să provoace unele nedumeriri privitor la viitoarea sa activitate arhierească… Noi credem însă, că aceste nedumeriri, oricât ar fi de generale, sunt nejustificate și neintemeiate. Părintele Frențiu poate să ajunga unul din cei mai de frunte Arhierei români, și avem nădejdi întemeiate, că va și ajunge. Temeiul acestei credințe a noastre este împrejurarea, că va ajunge la cârmă, în cea mai frumoasă vârstă a bărbăției, un om care cunoaște din proprie experiență neajunsurile, cărora va trebui sa le facă față, și un preot cu viață nepătată, care s-a impus poate tocmai prin împlinirea fără sgomot, dar cu atât mai conștiincioasă a datorințelor sale.”
Aceste calități au făcut, ca fiul de preot din Reșița, să ajungă de tânăr în scaunul Arhieresc al Eparhiei de Lugoj.
Consacrarea ca Episcop al Eparhiei de Lugoj a avut loc la 14 ianuarie 1913 în Catedrala din Blaj prin punerea mâinilor IPSS Victor Mihali de Apsa, Mitropolitul Bisericii Române Unite și a Episcopilor Demetriu Radu de la Oradea și Vasile Hossu de la Gherla.

Odată cu instalarea la Lugoj, Preasfințitul Valeriu a început vizitele canonice și a înregistrat nevoile imediate ale eparhiei.
Moștenirea spirituala și materiala lăsată Episcopiei de Lugoj:
– A stăruit pentru celebrarea zilnica a Sfintei Liturghii, lucru ce l-a facut si Excelenta sa ca preot si apoi ca Episcop;
– A luat măsuri pentru ținerea regulată a predicilor în duminici și sărbători;
– A luat măsuri in interesul catehizării școlare;
– A luat măsuri in ceea ce priveste viata clerului, introducand exercitii spirituale pentru preoti;
– A început trimiterea Pastoralelor Arhieresti către credincioși la sărbători mari, ceea ce până acum nu se facea decât rar, cu ocazii de natură istorică;
– A pus în funcțiune Seminarul Teologic;
– A înfiintat Scoala normala romana pentru fete, prima in fosta Ungarie;
– Pentru asigurarea intereselor materiale ale Eparhiei, cu institutele ei de învățământ a cumpărat o moșie, pe care după război a vândut-o și cu banii obtinuti dar și cu averea economisita de Preasfintia Sa a instituit „Fondul Disponibil al Diecezei Lugojului”;
– A sprijinit presa buna si propaganda culturala la popor;
– Pentru crearea unei clase mijlocii a deschis la Lugoj un atelier de ucenici;
– În activitatea extra bisericească a fost un demn apărător al drepturilor neamului românesc.

La 25 februarie 1922, Preasfinția Sa a fost transferat la Oradea Mare în scaunul rămas vacant prin tragica moarte în Senat a Episcopului Demetriu Radu.
A fost instalat la 3 mai 1922 într-o zi comună, programul său de lucru rezumându-se la celebra propozitie a Papei Pius al X lea, „instaurare omnia in Cristo”.
Cu acest prilej a anunțat că urmărește să restaureze profilul moral al credincioșilor din Eparhie, zdruncinat de război. A făcut acest lucru cu ajutorul Reuniunilor religioase, respectiv Reuniunea Mariana pentru femei și Reuniunea Pauliană pentru bărbați.
Sub pastorirea Sa s-au construit si reparat o multime de biserici si case parohiale, s-a modernizat statiunea „Stana de Vale”, prin construirea hotelului „Excelsior”, dotat cu incalzire centrala, sala de proiectie cinematografica, a unor cabane pentru armata, a unei gradini botanice, amenajata de profesorul Alexandru Borza, a caii ferate inguste.
In anul 1923 a organizat vizita „Ad-Limina” la Roma, unde a fost distins cu titlul de „Asistent la Tronul Papal.”

Episcopul născut la Reșița, Valeriu Traian Frențiu, distins de Papa Pius al XI-lea!

În anul 1927 a fost distins de Papa Pius al XI lea cu „Paliul Arhiepiscopal”.
A fost apreciat si de Guvernul Romaniei, care în anul 1926 i-a acordat distinctia „Mare ofiter al Ordinului Coroana Romaniei si Rasplata pentru biserica.”
Înalt Preasfinția Sa a fost și un Mecena al Culturii. Nu s-a afirmat ca scriitor de carti, dar interesul pentru carte la manifestat paralel cu grija pentru scoala. Manuale de teologie, brosuri religioase, studii, poezii, ies la lumina datorita sprijinului Sau financiar.
Ceea ce a adus Înalt Preasfintiei Sale un renume de mare Mecena a fost concursul financiar dat la infiintarea „Teatrului de Vest” cu sediul la Oradea.
A refuzat oferta comuniștilor, de părăsire a Bisericii Greco-Catolice și trecerea la ortodoxism!

Destinul avea să-i fie schimbat definitiv și nemeritat, după cel de-al II-lea război mondial, odată cu venirea comuniștilor la putere în România. La data de 28 octombrie 1948 a fost arestat din sediul Episcopal de la Oradea de către noile puteri ateo-comuniste și dus la vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru Episcopii greco catolici. Datorită refuzului de a trece la Biserica Ortodoxî, în februarie 1949 este dus la Mânăstirea Căldărușani.
În anul 1950 a ajuns la Penitenciarul din Sighet, unul din locurile unde a fost exterminată elita românească.
După ce a decedat, Episcopul de origine reșițeană, Dr. Valeriu Traian Frențiu, a fost aruncat într-o groapă comună de către comuniști!

Datorită regimului sever, Înalt Preasfinția Sa moare la data de 11 iulie 1952, fiind înhumat noaptea, fara sicriu, intr-o groapa comuna.
În anul 2011, la propunerea Asociației Generale a Românilor Uniți, Greco-Catolici, prin proiectul înaintat de Mihele Bogdan Andrei, Președintele Asociației, Consiliul Local al Municipiului Reșița a votat acordarea titlului de Cetatean de Onoare Post Mortem al Municipiului Reșița. Decernarea titlului s-a făcut la data de 11 aprilie 2012, într-un cadru festiv, cu prilejul sfințirii bustului Episcopului Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, amplasat în curtea Bisericii Greco Catolice din Govândari, bust realizat cu sprijinul financiar al Episcopiilor de Oradea și Lugoj. Tot în această zi a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Virgil, Episcopul Oradiei Mari și Preasfințitul Alexandru, Episcopul Lugojului.
La capătul acestei expuneri, despre viata si activitatea Ilustrului Episcop resitean, ne dăm seama că nu am făcut decat o schiță sumară a omului și a operei. Au rămas în umbră, desigur atâtea fapte.
În urma Înalt Preasfinției Sale au rămas mărețe realizări, câteva puncte prețioase de reper pentru activitatea preoțimii și unele căi bătătorite pentru progresul spiritual al credincioșilor din cele două Eparhii și de ce nu, din întreaga Românie.

De aceea, Banatul și reșițenii nu trebuie să îl uite, iar memoria Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu trebuie cinstită așa cum se cuvine!

REPER 24