Planul Național de Redresare și Reziliență stă pe buzele politicienilor încă dinainte de campania electorală de anul trecut. Au promis atunci (că doar nu i-a durut gura), 80 de miliarde de euro; șosele și autostrăzi, spitale, investiții în apă, canalizare, rețele de gaz, locuri de muncă, covrigi cu sare și susan în coada fiecărui câine scurt de…coadă, normal. Atât de normal și firesc era totul încât mulți au pus botul și au fost convinși că România va deveni o Grădină a Edenului, un colț de rai, o feerie de lapte și miere și o abundență de parai și marafeți în buzunarele fiecărui român.

Atâta doar că „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg“. Cele 80 de miliarde s-au transformat încet dar sigur în 30 și nici acelea întregi, mai exact vre-o 29 și ceva mărunt. Iar cele, hai să le zicem 30, erau de fapt jumătate sub formă de împrumut. La ce visau politicienii noștri? Păi așa cum era normal la orice, pentru că hârtia e cea care suportă orice bazaconie scornită de niște minți rupte de realitatea cotidiană: „La țară ca afară“, „Valorificarea experienței ONG-urilor“, „Modernizare în regiuni și județe“, „Competitivitate economică și digitalizare“, „Susținerea noii generații“, „Dezvoltarea inteligentă și durabilă a marilor orașe“, „Dezvoltare la firul ierbii“ și câte și mai câte.

Atâta doar că dorințele politicienilor de la putere (pentru că opoziția nu a avut acces la elaborarea acestui plan din motive de „ciocu mic, acum noi suntem la putere“) s-au lovit de refuzul celui care face plata, adică a Uniunii Europene. Au făcut cale-ntoarsă de câteva ori de la Bruxelles cu PNRR-ul mâzgălit cu roșu și mai mai că nu le-au spus „Bă voi sunteți bătuți în cap? Nu pricepeți că nu vă dăm banii pe prostiile voastre? Trebuie să faceți asta, asta și asta.“ Atâta doar că ei nu și nu, noi nu vrem aia noi vrem „ciucalată“. Atâta doar că „mamițica“ și „mam mare“ le cam dă cu …flit.

În loc să se așeze la aceeși masă, să stabilească ce și cum e de făcut, onor politicienii noștri se ceartă, se împung și își arată mușchii: Câțu se războiește cu Orban pentru șefia PNL, în care primul zice „Aveți grijă ce votați că banii sunt la mine“, iar Orban o ține pe-a lui: „Eu te-am făcut…premier, eu te…dau jos“, mă rog probleme interne. Tot de Interne se discută și la USR-Plus unde miza e aceeași, șefia partidului, în care Barna (cu ceva schelete descoperite în dulap) sare la gâtul lui Cioloș, „acoperit“ cât se poate.

Ciolacu se face că face opoziție, iar AUR, scăpat de Șoșoacă  (trecută pe linie moartă de colegii senatori), parcă s-a molipsit de la somnul celor din PSD și moțăie liniștit. Poporul aclamă și stânga și dreapta și încă mai speră la covrigii agățați în coada unor câini fără de coadă. PNRR-ul ăsta e o chestie bună, văzut de la distanță. De aproape însă va veni cu tăieri de sporuri, înghețări de salarii, pensii și alocații, cu creșteri doar la prețuri, numărul de șomeri și firme autohtone intrate în faliment.

Doamne dar ce frumos suna acest program în campania electorală…mai mai să-i crezi și să-i votezi. Astăzi, programul va fi trimis la Uniunea Europeană și abia apoi va fi prezentat publicului larg. Frumos nu? Rămâne de văzut care au fost promisiunile guvernanților pentru a obține aceste 30 de miliarde de euro și vor însemna ele pentru viața noastră de zi cu zi. Sincer eu unul nu voi fi dezamăgit și asta pentru simplul motiv că nu am așteptări de la ei; ei cei din stânga ori din dreapta, pentru că toți sunt o apă și-un pământ și nu pot vedea, gândi și simți nimic dincolo de interesul personal.

Dan AGACHE

Deputatul de Caraș-Severin, liberalul Rujan Dumitru, vede luminița de la capătul tunelului în ceea ce privește ieșirea din pandemie și este convins că vaccinarea este singura soluție pentru revenirea la normal a României. Într-o postare recentă pe pagina sa de socializare, deputatul PNL l-a citat pe premierul Florin Cîțu care avansează chiar și o dată precisă pentru acest moment al revenirii la normalitate:

„Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate și am dat această ţintă de 1 iunie – pentru că putem să ne vaccinăm până atunci cel puțin 5.000.000 de persoane – trebuie să ne vaccinăm. Este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe. Trebuie să avem acest număr de persoane vaccinate. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia. Singura soluție este campania de vaccinare, să avem o campanie de vaccinare de succes. De aceea v-am spus din primul moment, lunile aprilie și mai sunt importante. Avem 8.000.000 de doze de vaccin, trebuie să beneficiem de acest lucru” – a afirmat premierul României Florin Cîțu.

Dan AGACHE

Nu asta era ideea, dar nu m-am putut abține. A fugit deci anul vechi, dar în graba cu care a plecat a uitat să-și ia cu el și metehnele căpătate într-o viață întreagă (adică din ianuarie până în decembrie) și le-a lăsat moștenire lui ăsta micu de-a venit acum, care nici nu știe săracul de ce a venit și ce are de făcut, că s-a și trezit cu ditamai „greaua moștenire“ de metehne, obiceiuri proaste și patimi păguboase. El s-a dus, dar noi am rămas cu același soi de politicieni care una zic în campanie și alta fac după alegeri, cu aceleași drumuri frumos realizate pe hârtie dar nepuse în practică peste noroaie, cu aceeași bani europeni care uite-i, nu-s, că nu știm, nu vrem sau nu putem să-i atragem precum au făcut-o și încă o mai fac polonezii de exemplu, aceeași lideri de tinichea numiți pe criterii politice sau de rubedenie, care nu au nici în clin și nici în mânecă cu postul pe care îl ocupă.

Am mai rămas cu aceleași salarii, aceleași alocații, pensii, dar cu alte prețuri la energia electrică, la carburant, la alimentele de bază și nu numai, cu aceleași locuri de muncă prost plătite (deh, nu au toți șansa să lucreze la stat), dar mai puține și cu aceleași promisiuni că mâine va fi mai bine. Când dați de „mâine“ ăsta să-mi spuneți și mie că vreau să-l văd la față. Acum va fi greu pentru actualii guvernanți să dea vina pe greaua moștenire a guvernului anterior, nu de alta dar parcă e aceeași Mărie, dar cu altă pălărie, mai colorată parcă. Dacă până acum v-ați plâns că liberali fac și dreg ce nu vă convine, stați să vedeți acum când trebuie împăcată și capra și varza și gulașul…pardon lupul, ca în poveste.

Una peste alta începe un An Nou, cu multe semne de întrebare: Ce facem cu pandemia? Cum e cu vaccinarea? Dar cu creșterile salariale? Când și dacă va fi aplicată legea pensiilor? Când va crește nivelul de trai promis în campania electorală? Unde sunt kilometrii de autostradă? Dar spitalele? Când merg copiii la școală? Cum împiedicăm tinerii să plece afară? Cum îi aducem pe cei plecați înapoi?…Sunt doar așa câteva din multele întrebări care vor răsări în mintea românului după ce aburii sarmalelor și damful răchiei se va fi risipit. Atunci se va vedea omogenitatea acestui guvern de coaliție conjuncturală. Până atunci însă…se anunță vremuri nu foarte vesele (nu de alta dar sărbătorile sunt pe sfârșite; mai un hop și…gata până la Paști), cu mișcări de stradă, cu proteste, cu solicitări salariale și români nemulțumiți.

Ce e de făcut? Nimic, ce să facem? Așteptăm să treacă iarna, să vină vara, toamna…Revelionul, să chiuim din nou de bucurie că pleacă unul vechi și vine altul nou. Asta e la noi: schimbarea …anului…..bucuria…. Sau asta era cu șeful, că nu mai știu exact?

Dan AGACHE

Cred că m-a lovit de câteva zile astenia. Unii ar spune că nu ai cum, că suntem în decembrie iar astenia vine de regulă toamna, când organismul suferă după soare, aer curat, lumină naturală. Eu o țin una și bună, că la mine a venit și s-a instalat confortabil astenia. Nu îmi explic altfel toate stările prin care trec: oftez tot timpul, sunt irascibil, nu mai pot să dorm noaptea, ba mai mult am început să-mi pierd și pofta de mâncare. Toată ziua fac mărunt din buze, nimic nu îmi convine, sunt ursuz, îmi sare țandăra din orice și mi-e tare dor; dar nu așa, un dor nebun după….campania electorală. Nu râdeți, cu nu e nimic de râs.

Mi-e dor de campania aceea în care veneau politicienii la mine cu zâmbetul pe buze, amabili, gata să se sacrifice pentru binele națiunii, pentru cetățeanul de lângă ei. Mi-e dor de acele declarații în care noi, oamenii de rând eram puși pe primul plan iar ei erau gata să facă orice pentru noi: să stopeze pandemia, să facă autostrăzi și spitale, centre pentru copii, azile pentru bătrâni, să scoată din buzunare precum Moș Crăciun din tolba-i generoasă locuri de muncă, să crească pensii și salarii….Dar câte nu ne-au spus că pot face și chiar vor face dacă îi votăm. Dar cum magia Crăciunului se risipește în zorii primei zile și promisiunile domniilor lor au intrat în ceață, s-au risipit asemeni unui fum la prima adiere de vânt.

Ce pensii, ce salarii, ce drumuri, ce pandemie. Nimic din toate acestea nu se întrevăd la orizont. Mai important, mult mai important acum e împărțirea ciolanului puterii; cine va fi ministru acolo, cine dincolo, cine șef la Cameră ori la Senat, cine ia postul de premier ori pe cel de vicepremier…și tot așa. Nu au înțeles nimic din adevăratul vot al electoratului care de fapt nu s-a prezentat la urne, dând un autentic vot de blam întregii clase politice. Dar cum domniile lor s-ar fi ales și cu o prezență de 10% la urne, această neparticipare a marei mase din electorat la scrutinul parlamentar din 6 Decembrie nu i-a afectat prea tare. Sunt supărați acum că nu pot să ajungă mai repede acolo unde și-au propus: la binele de care aminteau în campanie. La fotoliile cu aer condiționat și încălzire în pardosele; la bugetul națiunii alimentat din leafa noastră de doi lei, la împrumuturile pe care le vor achita și stră-stră nepoții mei pe care nu-i știu dar care mă vor blama că am permis ca o mână de oameni să se îmbogățească pe munca unei generații nenăscute încă.

Nici nu au depus jurământul în care cu o nonșalanță ieșită din comun vor jura cu mâna pe biblie ori pe Constituția României că nu vor precupeții niciun efort pentru binele nației, pentru propășirea ei pe culmi de glorie și alte chestii din acestea siropoase, că a și început bătălia în haită. Se ceartă pentru o ciosvârtă mai mare, ori mai cărnoasă; se luptă între ei, în văzul tuturor, care să fie primul la împărțeala ospățului, uitând că de fapt bucățica de carne pe care se bat suntem noi, cei ce i-am ales, i-am investit cu încredere și speranță, cu dorința ca ei să facă România bine. Nu vor reuși, la fel cum nici noi nu ne vom mai face bine.

Tinerii vor pleca în continuare spre zări mai luminoase, bătrânii se vor stinge singuri și părăsiți te toți, inclusiv de speranță, iar cei ce mai pot ține o lopată în mână o vor folosi în cu totul alte scopuri decât cele pentru care a fost creată. Noroc cu voi, aleșii noștri că mai puteți ține stiloul în mână; că mai aveți putere să tăiați din ciosvârta aceea frumoasă care se cheamă România, că mai aveți ce vinde din țara asta, ori mai știți câte un organism financiar care să vă împrumute.

În toată această campanie electorală în care ne promiteați marea cu sare, vi-a trecut măcar odată prin minte că ne spuneți numai minciuni, că ne amăgiți? Probabil că nu și poate tocmai de aceea, acum sunt trist și abătut, dezamăgit și supărat, ursuz și fără poftă de nimic. Poate așa, din când în când, mă mai gândesc la vorbele frumos meșteșugite pe care ni le spuneați acum câteva săptămâni, când, asemeni porumbeilor, ne ciuguleați din palmă. Acum că vi-ați luat zborul, faceți altceva și….zău că nu-i frumos.

Dan AGACHE

Am postat mai zilele trecute un editorial (Răbdare, tutun și…muuultă lămâie!) cu referire clară la campania electorală pentru alegerile parlamentare. Așa cum mă așteptam, aceeași oameni, aceleași promisiuni, aceleași vorbe în vânt. Nimic nou sub soare, ba mai mult, o campanie atipică desfășurată în pandemie pentru că…șa vreau eu. Și unde-i lege nu-i tocmeală, politicienii s-au pus pe treabă. Despre ce spun, ce fac, ce promit și mai ales despre câtă acoperire în fapte au, sau vor avea vorbele lor, discutăm mai pe larg în seara de Moș Nicolae, în 6 Decembrie, după închiderea urnelor.

Acum vreau să vă aduc în atenție un alt aspect; după editorialul cu pricina, pe care tocmai l-ați citit (recitit), am primit un mesaj de la o doamnă Claudia Unger pe numele domniei sale, care mi-a promis că-mi va trimite câteva lămâi eco, să-mi taie greața pricinuită de multele promisiuni electorale. Nu e prima oară când am astfel de promisiuni, atâta doar că astăzi, acestea au prins viață. Doi comisionari de la o florărie din Reșița, au bătut la ușa studioului Reper 24 și au lăsat acest superb aranjament de flori, lămâi și…un papițoi, pe care am să-l numesc, dar nu știu cum. M-am gândit la minciunel, acrișor, grețișor, domn parlamentar și alte câteva asemenea.

Tocmai de aceea vreau să mă ajutați să-i dau un nume. Cum credeți că ar trebui să se numească acest animăluț din pluș pe care personal îl consider mascota acestor alegeri parlamentare. Țin să mulțumesc încă odată doamnei Claudia care a făcut acest gest deosebit, atât prin natura aranjamentului cât mai ales prin faptul că domnia sa este stabilită în Germania și de acolo, de la distanță și-a ținut promisiunea făcută. Ar putea fi un exemplu și pentru viitorii noștri aleși, referitor la promisiuni și fapte.

Dan AGACHE

Suntem într-o campanie electorală nesfârșita și e normal să mă întreb și eu, la fel ca mulți dintre voi, Eu cu cine să votez? Întrebarea e simplă, dar răspunsul e mai greu. Știu și îmi asum înjurăturile și „cărnica“ servită de închistați în dogme și…„doctrine de partid“. Asta e; fiecare cu părerea lui, cu opțiunea lui, cu idealurile lui. Atâta doar că am și eu dreptul la o opinie, la o alegere, la un vot până la urmă.

Deci: eu cu cine votez? păi să vedem….Primele alegeri, cele din septembrie probabil, sunt pentru locale. Adică primar, consilieri locali, președintele Consiliului Județean și desigur, consilieri județeni. Cum se ajunge pe liste? Aici treaba e simplă: cel mai bine cotat dintr liderii unei formațiuni politice la nivel local e desemnat candidat la fotoliul de primar și ar trebui să se comporte precum o locomotivă și să tragă lista de consilieri. Cine intră pe lisă? Și asta e simplu. Liderul partidului, „El lider maximo“, are pixul și foița cu liniuțe, ori cu pătrățele, ba mai bine fără pătrățele că prea seamănă cu zăbrelele. Deci: liderul de partid face lista. Cine-i ăsta, dar celălalt, ce activitate are în partid, cât e de cunoscut, cine îl susține cu voturi și cu bani. Normal că e vorba și de bani, doar nu credeați că partidul scoate marafeții pentru un neica nimeni. Ai bani de campanie electorală? Intri în cursă? N-ai bani de campanie și „cotizație“, caută-mă peste 4 ani sau schimbă formațiunea.

În politică totul se rezumă la bani, influență, poziție socială și coloană vertebrală flexibilă; cât mai flexibilă. Agenda cetățeanului?  Vax. Dorințele poporului? Detalii minore. Nevoile electoratului care a făcut prostia să mai rămână în țară? Nesemnificative. Aici avem nevoie de cadre de nădejde, de persoane puternice (financiar probabil) care să cunoască nevoile partidului, care să fie în stare să mintă și să promită marea cu sarea, după care venim noi la putere și le dăm ce-au vrut: rahat cu apă rece, dar nici aia prea rece să nu-i doară gâtul.

În acest caz, norodul alege un individ, care i se pare lui că a făcut câte ceva pentru comunitate, (a furat maică, dar a și făcut), și pleacă cu el cap de listă. Contează mai puțin partidul și mai mult gospodarul. Apoi se votează lista cu consilieri. „Păi dacă l-am ales pe el, trebuie să aibă și sprijin în consiliu să poată să facă ceva, nu să dea vina pe opoziție“. „Dacă l-am ales pe el ca primar, trebuie să votăm invers la consilieri, să-l țină în frâu, să nu facă tot ce-i trece prin cap și să fure ca hoțul, cu legea în mână“. Sunt doar două opțiuni de a alege un Consiliu Local drept, echitabil, în conformitate cu doctrina și dorințele partidului care îl susține și în deplin consens cu dorințele electoratului (:))) ).

Apoi vine votul pentru Consiliul Județean. Ei, aici e altă treabă; jucăm în liga mare deja. Candidatul pentru fotoliul de președinte trebuie să fie uns cu toate alifiile politico-economice ale județului, să fie și mai flexibil (la coloană mă refer) la nevoile cetățeanului, să dispună de fonduri pentru campania lui și a celorlalți, bașca dreptul pentru cel ce îl propune și îl susține la București, unde conducerea partidului aprobă, în deplină cunoștință de cauză plicul, pardon lista cu tovarășii candidați. Trebuie să cunoști nevoile județului, pentru a putea promite că vei interveni din prima zi de mandat; trebuie să ști să te undui în bătaia vorbelor de ocară, precum o dansatoare la bară; trebuie să ai stomac să înghiți toate astea, râzând în sinea ta de fraierii care te votează și cu speranța că vei recupera foarte repede și însutit, toate șpăgile, plocoanele și atențiile oferite în campanie. Asta e, te faci frate cu dracul până treci puntea, după care devi tu însuți un împielițat. E simplu, dar trebuie să fi născut pentru asta. Nu ai nevoie de școli multe; e suficient să te înconjori de incompetenți și persoane ușor de manipulat, pentru că devi, odată ales, un păpușar. Și așa cum alții te conduc pe tine, tot așa și tu o vei face cu ceilalți. E atât de simplu că-mi vine și mie câteodată să intru în politică.

Bine, bine, dar eu, cetățeanul, cu cine să votez? Nimic mai simplu. Dacă nu ai priceput despre ce-i vorba în propoziție, îți spun mai simplu: indiferent cu cine votezi: cu stânga, cu dreapta, cu centriștii ori cu extremiștii, rezultatul e același. Odată câștigate pozițiile vor începe luptele pentru alegerile generale, se vor pregăti manipulări, promisiuni și minciuni cât mai realiste, iar interesele tale vor fi mereu primele….sub linie; sau reușit fără loc cum se spune, că tot suntem în perioada examenelor. Așa că nu sta, nu cugeta prea mult, verifică foarte bine doctrinele fiecărei formațiuni politice pentru a vota în cunoștință de cauză. După care sună la cea mai apropiată secție de recrutare a forței de muncă în străinătate și alătură-te armatei de mercenari a României care produc plus valoare economiilor țărilor pe unde se duc pentru un codru amar de pâine.

Hai nu sta și …la treabă. A, să nu uit… și mai termină cu caragialismele astea deșănțate, gen…“eu cu cine să votez“. Știm noi; tu trebuie doar să te duci la vot, de restul…ne ocupăm noi, că doar de aceea ne-ai ales, nu?

Dan AGACHE

Proaspăt înregimentat politic în PNL, omul de afaceri Romeo Dunca va candida la alegerile locale din acest an pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Cu toate acestea, comportamentul său și criticile aduse unor lideri ai partidului de la nivel central sunt deja proverbiale. În cadrul unei emisiuni live pe Reper 24, Romeo Dunca a făcut câteva lămuriri cu privire la afirmațiile domniei sale:

„Nu este un atac la colegii din partid. Sunt pur și simplu niște nedumeriri pe care eu le-am avut. Eu sunt construit așa: când nu înțeleg ceva, întreb. Cred că este de datoria fiecărui om, dacă vrem să avem o soartă mai bună, să începem să ne punem întrebări. Eu dacă nu am înțeles o anumită acțiune, am lansat o întrebare. Nu am ascuns faptul că nu am niciun stăpân, decât bunul Dumnezeu și dorința de a face ceva bun. De aceea nu am niciun fel de rezerve de a pune întrebări celor în care realmente cred, pentru că eu cred în continuare în ei. Lămuririle pe care le-am primit m-au făcut să cred că politica este foarte complicată, eu acum o descopăr și schimbarea efectivă nu se poate face așa de repede pe cât aș vrea eu. Nu trebuie să le priviți ca niște critici, ci doar ca pe niște nelămuriri, pentru că eu astăzi nu mai sunt omul de afaceri Romeo Dunca. Am fost investit de partid cu o anumită sarcină și chiar îmi pasă de cetățenii acestui județ“.

Referitor la situația actuală a județului Caraș-Severin și a măsurilor ce ar putea fi luate pentru revigorarea acestei zone a țării, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean, Romeo Dunca, a precizat: „Caraș-Severinul este un județ înapoiat din punct de vedere al infrastructurii, al atragerii de fonduri europene, cu excepția municipiului Reșița și a câtorva comune. Toată lumea se aruncă și se zbate să obțină bani guvernamentali, care se pot cheltui fără nicio justificare, care sunt de fapt programe pentru mituire electorală. Nu va fi ușor; cu siguranță nu va fi ușor. Cred că lupta asta politică nu va fi cu voința oamenilor ci cu modul de numărare a voturilor. Oamenii s-au săturat; s-au săturat de aceleași promisiuni, de aceleași povești, de aceleași vise nerealiste care li se servesc de fiecare dată înainte de alegeri. Oamenii nu mai vor asta, vor altceva; iar eu reprezint altceva. Nu știu, va fi mai bine, va fi mai rău, dar sigur cum a fost, nu va mai fi“ – a mai afirmat Romeo Dunca.

Dan AGACHE

În cele două luni și jumătate de pandemie românească, am trecut prin mai toate stările posibile: de la frică la speranță, de la agonie la extaz, de la stat închiși în case la petreceri cu lume multă, de la amenzi de zeci de mii de lei la frica de autorități și chitanțierele lor, de la prostie la scenarii apocaliptice.

Totul a început când se anunța deja ca vor veni vremuri „căcăcioase“ și am dat buluc să ne facem stocul de hârtie igienică, paste făinoase, făină și conserve. Prea puțini s-au înghesuit la un săpun, un detergent, soluții dezinfectante, ori pastă de dinți. Burta să fie plină, în rest…după noi potopul. Cam așa arătau și magazinele, de parcă ar fi fost măturate de un tsunami, ori de parcă ar fi trecut lăcustele pe-acolo. Nu s-a pus problema că avem sau nu avem bani; toată lumea cumpăra, nu conta ce, important era să fie mult. De la alimente la drojdie, de la baxuri de apă la cele de bere ori tărie, de la conserve și pateuri la făină, zahăr și ulei. Foarte mulți dintre noi nu au mai avut asemenea stocuri niciodată în casă. Acum luăm… să fie.

După două luni de așteptat în case în care am făcut cam de toate cu gândul la ziua liberării,  am constatat la ieșirile prin magazine că hârtia igienică nu se terminase, uleiul, zahărul și făina erau tot pe rafturi, ba a apărut și drojdia uscată și proaspătă, la pachet mare sau mic, după preferințe. S-a născut în mintea multora o întrebare nerostită: de ce am cumpărat ca prostu? Ete d-aia, că am avut și bani în portofel și dacă au cumpărat toți, eu de ce să rămân mai prejos, eu de ce să fiu fraier.

Abia după două luni și jumătate am aflat că viața nu mai era cea pe care o știam noi. Am vrut să mergem la lucru și am constatat că job-urile noastre dispăruse; am vrut să mai cumpărăm și altceva în afară de hârtie igienică, făină și drojdie, dar portofelul era gol, am vrut să dăm un telefon, dar mesajul era invariabil…„abonamentul este suspendat pentru neplată…“

Trăim vremuri tulburi și abia acum parcă, ni se limpezește privirea și ne uităm spre guvernanți. Aloooo, eu ce fac? Du-te și mai cumpără hârtie igienică; abia acum vin vremurile „căcăcioase“. Și dacă e să dăm roată cu privirea….așa pare. Un milion de șomeri: unii în cel tehnic, alții în șomaj definitiv; perspective sumbre de relansare economică; promisiuni peste promisiuni despre ce vor face, sau cum vor proceda cei aflați în prima linie a conducerii României. Vă vom da, vom face, vom aloca, vom investi….toate la viitor. Bine, bine, dar eu trăiesc în prezent. Copii mă trag de cracul pantalonului și spun..„tata mi-e foame; mi-e foame azi, nu mâine, sau într-un viitor mai apropiat ori mai îndepărtat.  E, ce să fac?

Răspunsul e pe cât de simplu pe atât de brutal: caută repede, repede mărunțișul din buzunare, sparge pușculița celui mic și fugi la supermarket; au băgat de ieri deja, hârtie igienică la oferă: cumperi azi și-o folosești de mâine, nu de alta dar vremurile „căcăcioase“ pe care le preconizăm, se vor transforma din diarea verbală de astăzi, în cufureala cronică de mâine. Fugi și cumpără hârtie igienică! E singura soluție în astfel de vremuri…„căcăcioase“.

Dan AGACHE