Supermarket-urile înseamnă pe scurt:
– mai puțini bani în economia locală și în bugetul României (pentru că supermarket-urile sunt afacerile străinilor și banii dați în supermarket IES din țară);

– mai puține locuri de muncă în economia locală (nu mai multe așa cum avem impresia);

– dependență a furnizorilor locali de supermarket (+furnizorii/producătorii locali/autohtoni acceptați de supermarket sunt forțați să accepte prețuri de mizerie pentru produsele lor – profitul gros din vânzarea către consumatorul final îl iau supermarketurile – adică străinii, nu producătorii/furnizorii români);

– salarii mici pentru angajați; distrugerea spațiilor verzi;

– creșterea poluării (oamenii merg cu mașina la supermarket să cumpere alimente în loc să se aprovizioneze din piața de cartier, care e mai aproape);

– distrugerea economiei locale – eliminarea de pe piață a micilor magazine / micilor furnizori / micilor producători locali autohtoni români;

– supermarket-urile distrug oamenii de afaceri locali;

– supermarket-urile înseamnă monopol;

– „Corporația face legislația”;

– sabotarea produselor agricole românești (și a produselor românești în general) – supermarket-urile refuză o grămadă de furnizori de fructe și legume din regiune doar pentru că produsele nu arată „perfect”. Doar produsele din agricultura ultra industrializată și chimizată arată perfect. Astfel, NOI PIERDEM fructe și legume de calitate, produse local, la prețuri mici doar pentru că au mici imperfecțiuni ca aspect.

– statul se poate trezi cu mii de șomeri peste noapte dacă un lanț de hipermarket-uri se hotărăște să plece sau dă faliment;

– supermarket-urile LIMITEAZĂ posibilitatea de a alege ce să mănânci și ce să cumperi prin stabilirea ofertei de la raft;