Am citit cu mult interes scrisoarea dumneavoasră, de care am dat căutând informaţii despre UCMR, unde am avut şansa de a mă forma cu adevărat ca un adevărat profesionist în meseria de aşchietor, după ce am absolvit cursurle Şcolii de Meserii de 4 ani din Dej, în anul 1962, când am fost repartizat, împreună cu 24 colegi de clasă. Despre UDMR aflasem de la dirigintele meu, maistrul Mureşan Gheorghe, care a lucrat la Reşiţa din anul 1939, până în primăvara anului 1945 şi ne-a povestit cu mândrie despre nivelul superior al pregătirii meseriaşilor din acea perioadă. Mare mi-a fost bucuria, când am aflat că vom putea să lucrăm în acel mediu în care s-a format maistrul nostru. La 01.07.1962 am fost primiţi la Serviciul Personal, care se afla în clădirea administrativă de la Hala Nouă. Am fost repartizaţi cu deosebită grjă chiar de şefa serviciului în diferite secţii ale întrprinderii, eu împeună cu cinci colegi la Secţia Sculărie (Veche – 661), unde am fost primiţi cu deosebită dragoste de către şeful de atunci al secţiei, domnul maistru Feith Erik, care după ce ne-a repartizat la locurile de muncă, ne-a dat pe fiecare în primire câte unui muncitor mai vechi, aşa l-am cunoscut pe Sztarna Josif (Joska), care mi-a îndrumat paşii, devenind unul dintre cei mai buni prieteni din perioada ce am petrecut-o la Reşiţa. El a fost unul dintre meseriaşii care au avut ocazia să muncească alături de dumneavoastră încă de la înfiinţarea Întreprinderii Mixte Reşiţa-Renk, pe care am avut ocazia să-l vizitez în anul 1985, şi astfel să cunosc o fabrică modernă, cu o înzestrare tehnică de înalt nivel tehnic, care a realizat prosuse de o calitate superioară, recunoscute pe plan mondial, ceea ce m-a umplut de mândrie şi de încredere că şi la noi se poate obţine performanţă.
Când am citit scrisoarea dumneavoastră, mi-am revăzut acea perioadă din viaţă pe care am avut bucuria s-o petrec la Reşiţa, de Oamenii alături de care m-am format, devenind un bun meseriaş, de Sluha bácsi, Kirchner bácsi, Lukács Pista bácsi şi mulţi alţii, cărora le mulţumesc pe această cale, chiar dacă unii nu mai sunt astăzi în viaţă, şi tuturor celorlalţi mai tineri, cărora le-am împrăştiat credinţa că “meseria nu se fură, ci se învaţă”, ca să înveţi, trebuie să apelezi la cei mai în vârstă, că ei aşteaptă ocazia să-ţi împărtăşească, dacă se poate totul, din experienţa lor.
Cu părere de rău am citit, ceea ce aţi scris despre distrugerea cu bună ştiinţă a industriei româneşti, la care am participat cu durere în suflet şi cu neputinţă în cei 27 de ani de la lovitura de stat, şi nu revoluţia din 1989, aşa cum a fost prezentată de către cei care au ajins la putere. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat la Reşiţa, la Hunedoara, Galaţi, Târgovişte, Cugir şi în toate celelalte centre industriale, am putut constata distruderea în totalitate a industriei, agriculturii silviculturii cu buna ştiintă, spre folosul câtorva, în dauna întregii naţiuni române a tot ceeace s-a creat de-a lungul a sute de ani, prin sufletul şi truda creatoare a oamenilor de toate naţionalitate care au populat aceste tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu.
Deşi ar mai fi de spus mult mai multe, închei cu deosebită stimă şi consideraţie pentru gândurile comunicate, care nu sunt luate în consideraţie de cei care ar trebui să decidă, la reclădirea a ceeace a fost bun din moştenirea trecutului acestei naţiuni, în loc de aceasta gândindu-se la a putea roade cât mai mult din osul uscat ce a mai rămas.