Astăzi, chiar în clipele în care domnia ta, mărite cititorule, străbaţi aceste rânduri, toţi românii, laolaltă cu întreaga omenire, sărbătoresc „Ziua Internaţională a Educaţiei”, prilej numai bun de a impregna simbolul cu izul naţional, adică hotărându-se la diferite niveluri de incompetenţă şi conducere ca, în semn de mare sărbătoare şi festivism, în şcolile româneşti să nu se facă şcoală! Aşa e românul, în lipsa muncii, dacă nu s-a putut altfel murdări pe mâini, măcar a căutat un prilej să bată din palme…

Acum, să stăm strâmb şi să judecăm drept: avem ce sărbători, nu glumă! Învăţământul nostru, ca principală formă a educaţiei, a spart şi sparge orice tipare formale şi informale, iar înaintea lui, a doua componentă ca pondere şi importanţă, dacă nu chiar prima, instituţia „cei şapte ani de acasă” tinde să se generalizeze în format on-line, cu părinţii plecaţi „să căpşuneze” prin lumea largă!

Nu cred că vom găsi un mai potrivit prilej pentru a propune introducerea în DEX a verbului „a căpşuna”, decât această zi; şi, pentru a nu fi acuzat de malversaţiuni spiritual-cognitive, mă văd obligat să aduc ceva argumente: recent a fost întocmit de către nu-i-important-ce-for afiliat ONU, un top mondial al competitivităţii, în care România a ocupat un excelent de dezonorant loc 62, din 138 de ţări participante, reuşind să întrunească un chinuit şi stors de vlagă 4,3 pe o scală a scorurilor între 1 şi 7…. Ca să ne putem forma o imagine, pe primul loc e Elveţia, urmată de Singapore şi SUA, iar dintre „suratele” cu care ne place să ne comparăm, Cehia ocupă locul 31, Polonia – 36, iar Bulgaria e pe 50; abia dacă plasarea Ungariei pe locul 69, adică 7 locuri după noi, ne mai încălzeşte sufletele avide de dorul „caprei vecinului”…

Dacă privim cu atenţie în jur, la gradul de mulţumire a populaţiei, locul 62 ni se pare foarte sus, dar trebuie să recunoaştem că această „tragere în sus” s-a produs datorită macroeconomiei, care merge foarte bine, făcându-ne să trăim din plin drama paradoxului că trăim în ţara care a inventat un nou model economic, în care, pe măsură ce economia merge tot mai bine, populaţia o duce tot mai rău… După acest criteriu, am fi fost şi mai sus, dar ne-au tras în jos trei „ghiulele” grele: sănătatea, administrația și… ați ghicit, educaţia!

Las deoparte sănătatea, că nu mă pricep şi mă voi ocupa de celelalte; în domeniul transporturilor, de exemplu, ţara noastră a ocupat locul 105, după Tanzania – 104, Cambodgia – 102, Ghana – 101, Etiopia – 83… Despre Ghana şi Etiopia nu ne mirăm, ţările acestea sunt pomenite şi în Vechiul Testament, deci au drumuri de 4000 de ani, cum am putea să ne comparăm cu ele!… dar Tanzania, domnule, e foarte deranjantă, că nu e pomenită acolo, şi totuşi e cu un loc deasupra noastră!…

În fine, poate că iar ne-au furat arbitri!

Adevăratul festival valoric îl dăm, însă, la capitolul învăţământ! Aici, ne-am clasat pe locul 121 din 138! Toate ţările europene, membre şi nemembre UE, ne devansează semnificativ, iar înaintea noastră sunt, iarăşi, civilizaţii vechi, unele „rupestre”, ca Gabon – locul 117, Congo – 103, Tanzania – 96, Uganda – 90… Să mai continui, mi se pare blasfemie la adresa „sfântului” Spiru Haret!

De unde o fi venind spaima aceasta ancestrală a românilor faţă de învăţământ şi educaţie, în general, este foarte greu de explicat, cu atât mai mult cu cât nu a fost niciodată înţeleasă?! Ne ferim de învăţătură ca de duhurile rele, ne facem cruce cu limba în cerul gurii sau ne băgăm capul în nisip când auzim de ea, deşi, îndeobşte, recunoaştem că între educaţie şi competitivitate există o corelaţie foarte strânsă, aproape de determinare! O fi din prostia „crizei de ideal”, sau din nebunia „fricii de obiectiv”, de care au suferit toate conducerile României, de la Carol I încoace?

Că ne este frică de programe şi obiective, este neîndoielnic! Atât de frică, încât le ajustăm imediat, româneşte, în jos, ori de câte ori lumea civilizată ne cheamă să-i fim alături la câte un astfel de demers colectiv! Voi da doar două exemple concludente: printre criteriile de referinţă ale UE în orizontul 2020, în cadrul Cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale ET 2020, două sunt esenţiale, şi anume, scăderea la 10 % a ponderii tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani care au părăsit timpuriu şcoala şi atingerea procentului de 40 % din persoanele cu vârsta între 30 şi 34 de ani care să fi absolvit o formă de învăţământ superior. Criterii rezonabile, fezabile… Ce a făcut România cu ele? La primul criteriu, ajustează ţinta europeană, mărind procentul la 11,3 %, iar la a doua nici măcar nu ajustează, ci măcelăreşte obiectivul european, stabilindu-şi propria ţintă la 26,7 %, respectiv cu 13,3 % mai puţin decât media europeană! Altfel spus, europenii îşi planifică nivelul deşteptăciunii, iar guvernanţii noştri proiectează nivelul prostiei naţionale, recunoscând, totodată, impotenţa sistemului educaţional autohton!

Al doilea obiectiv, ciuntit grosier de înfierbântatele capete dâmboviţene mai mult sau mai puţin tehnocrate este de natură să ne îngrijoreze. Să-ţi fixezi ca obiectiv o pondere de numai 26,7 % de absolvenţi ai învăţământului superior pentru anul 2020, în segmentul de populaţie 30 – 34 de ani, unde procentul ar trebui să fie cel mai mare, în condiţiile în care media UE era de 37,9 % în 2014 şi se doreşte creşterea ei la 40 %, înseamnă două obiective sub-adiacente, respectiv menţinerea actualei rate de promovabilitate la Bacalaureat şi ţinerea în stare precolapsică a învăţământului universitar, şi aşa greu încercat! Revenind acasă, cu sau fără managementul defectuos al ultimilor 8-9 ani, soarta universităţii reşiţene pare pecetluită, cum pare pecetluită soarta tuturor universităţilor mici din România! Guvernele ne vor cu o treime mai proşti decât europenii medii! Iar, neajutată de guvern şi crunt afectată de cele întâmplate în ultimii ani, universitatea reşiţeană e, spre disperarea noastră, prima pe listă …

Iată de ce nu-mi vine deloc să bat din palme şi să mă bucur de „Ziua Internaţională a Educaţiei”! Pentru mine, pentru reşiţeni şi pentru judeţ, această zi nu este altceva decât…”Ziua Locală a Problemei Nerezolvate”!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru

Ziua Internațională a Educației a fost marcată astăzi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin în cadrul unei mese rotunde la care inspectorii școlari, autoritățile competente și reprezentanții cadrelor didactice au pus în discuție teme de interes, dar și modalități prin care educația să iasă din impasul în care se află momentan.

S-a luat în discuție aflarea educației în impas pentru că, susțin reprezentanții ISJ Caraș-Severin, de cele mai multe ori școala se transformă într-un simplu sistem de transmis informații din diferite domenii. Asta cu toate că formarea noilor generații presupune mai mult decât atât, fiind aici vorba despre activități practice și un sistem de învățare activ și deschis spre nou.

„Dat fiind faptul că astăzi este Ziua Educației, la nivelul ISJ și al Casei Corpului Didactic, am organizat o masă rotundă pe această temă. Considerăm că este o întâlnire oportună, educația putem spune că este în impas, asta dacă este privită diferit de instrucție, de activitatea efectivă de instruire a tinerilor. Dar dacă cele două sunt luate împreună, pentru că prin orice oră de clasă se urmărește formarea tinerilor și nu transmiterea unor informații, atunci putem evita acest fenomen. Situația este destul de complicată, și asta pentru că nu există decât foarte puține ore , cel puțin până la liceu, destinate activităților educative propriu-zise”, a precizat Nicolae Grindeanu, inspector-general al ISJ Caraș-Severin.

Evenimentul de astăzi a fost organizat în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, directorul CCD, Nicoleta Marcu, aducând în fața celor prezenți tematica formării profesionale ca și necesitate pentru pregătirea cadrelor didactice.

„Fiind Ziua Internațională a Educației, Inspectoratul Școlar Județean a organizat această dezbatere, i-am dat titlul Educația în impas. Va fi o întâlnire interactivă, plecând de la anumite teme propuse de invitații noștri. Invitatul surpriză este echipa Zig-Zag prin România, care tocmai și-a lansat videoclipul de promovare, dar a venit aici pentru că în urma celor două luni pe care le-a petrecut în județ a rezultat o carte cu povești educaționale, pe care dorim să o prezinte cadrelor didactice prezente astăzi. Aceasta poate fi o sursă educațională

Am discutat teme ale educației și am dorit ca totul să fie într-o atmosferă destinsă pentru că este o zi de sărbătoare pentru noi dascălii”, a explicat Nicoleta Marcu, director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin.

La eveniment au participat mai multe cadre didactice din Caraș-Severin, deputatul Ioan Benga, la rândul său profesor, dar și Măriuța Simionescu, din partea Salvați Copiii, care le-a urat tuturor dascălilor din județ un călduros La mulți ani.

„Le spun La mulți ani celor care slujesc la catedră. Nu întâmplător UNESCO a hotărât încă din 1994 să avem o asemenea zi gândindu-ne la faptul că cei care se află la catedră dăruiesc tot ceea ce pot pentru a forma generațiile viitoare dar sunt plătiți cum sunt plătiți, iar bugetul pentru învățământ este așa cum este. Noi, Salvați Copiii, am fost tot timpul lângă cei care muncesc la catedră, pentru a duce dorințele lor în Parlament”, menționează președintele ONG Salvați Copiii
Caraș-Severin.

Alexandra JURCA