Zimbrii nu mai sunt considerați o specie vulnerabilă datorită muncii de conservare care are loc constat în Europa, România fiind printre puținele țări cu zimbri în libertate. Rezultatul conservării pe termen lung a speciei zimbru (Bison bonasus) este creșterea populației de la aproximativ 1.800 în 2003 la peste 6.200 în 2019, justificând trecerea de la vulnerabil la aproape amenințat în lista roșie a speciilor conform IUCN.

Specia era mai rară decât rinocerul negru și a supraviețuit doar în captivitate la începutul secolului al XX-lea. S-a început reintroducerea zimbrului în sălbăticie în anii 1950, iar în România în 2012. Cele mai mari subpopulații se găsesc acum în Polonia, Belarus și Rusia, dar doar opt dintre ele sunt suficient de mari pentru a fi viabile genetic pe termen lung. Specia rămâne dependentă de măsurile de conservare în curs, cum ar fi translocările zimbrilor în habitate optime pentru a crea populații viabile și promovarea coexistenței om-zimbru.

În România sunt acum mai mult de 100 de exemplare de zimbri în sălbăticie în trei zone diferite: Parcul Natural Vânători Neamț, Munții Făgăraș și Munții Țarcu. Cea mai mare populație, de peste 65 de exemplare, se află în Munții Țarcu prin inițiativa Rewilding Europe și WWF România. Zimbrii de aici au fost aduși din rezervații și centre de reproducere din Europa în urma unui proces complex de selecție pentru a asigura diversitatea genetică. Obiectivul proiectului este de a crea o populație viabilă care se reproduce în sălbăticie și dezvoltă atât biodiversitatea cât și idei de antreprenoriat sustenabil bazat pe ecoturism în comunitățile locale.

Dan AGACHE

Omul de afaceri Ion Țiriac și-a invitat anul acesta prietenii la un alt domeniu de vânătoare.  Este vorba de proprietatea de 700 de hectare achiziţionată în județul Caras- Severin, la Ersig în urmă cu doi ani de fostul tenismen. Mai mulţi oameni de afaceri din Europa au sosit încă de ieri pe Aeroportul din Timişoara, iar vânătoarea a început astăzi, de la ora 8:00 și este estimată să se încheie în jurul orei 12.

Alături de zimbri gugulani de la Armeniș și suprapopularea de urși carpatini semnalată de vânătorii cărășeni, iată că și mistreții sunt la ei acasă în Banatul de Munte iar prin domeniul de vânătoare al lui Țiriac se face lobby pentru popularea cu aceste animale sălbatice. Cu alte cuvinte, campania de sălbăticire a WWF pare să își atingă dezideratul și anume să transforme județul într-un mare domeniu de vânătoare, în care investițiile care ar putea ajuta la dezvoltarea județului trebuie să facă loc altor îndeletniciri milenare.

Organizația WWF, un luptător pentru sălbăticire și resălbăticirea zonelor sălbatice par să blocheze nestingherite investițiile în turismul zonal și prin acestea dezvoltarea comunităților, în vreme ce vânătoarea se dezvoltă fără restricții pe domeniile bogătașilor… toate acestea sub ochii celor ce se erijează în apărătorii ariilor protejate, sub sigla ursulețului panda. Ce opțiuni par a avea locuitorii județului, altele decât destinația cu bagajul în mână spre alte orizonturi?

Să ne reramintim că acest lucru a fost posibil în alte zone de pe glob, vezi cazul Indiei unde WWF a reușit popularea cu animale în dauna oamenilor iar în Africa nu mai puțin de 14 milioane de oameni au fost relocaţi împotriva voinţei lor, pentru a face loc animalelor sălbatice. Și-atunci de ce să nu admitem că lucrurile se pot petrece întocmai și într-un județ precum Caraș-Severin-ul, unde WWF își desfășoară activitatea cu tot mai mult curaj, pe zi ce trece?

Prin campaniile agresive de sălbăticire ale ONG-ului  WWF suntem puși în situația de a lăsa locul urșilor, mistreților și zimbrilor iar noi să ne căutăm de treabă pe alte meleaguri, unde avem permisiunea WWF-ului de a coabita?

Sergiu TABAN

Erika Stanciu, mămica WWF-ului, revine în atenția publicului odată cu organizarea în aceste zile a Galei Ariilor Protejate. Din rândurile ONG-ului, care se ascunde în spatele imaginii ursulețului panda, s-au ridicat rând pe rând voci care au criticat demersurile WWF, o prezență activă în siturile Natura 2000 din peisajul cărășean, care prin actele lor reușesc să blocheze investiții de ordin turistic, așa cum a fost cazul zonei Clisurii în trecut, blocarea MHC-urilor sau prin proiecte de resălbăticire, în urma cărora în conturile WWF au intrat milioane de euro, precum această populare cu zimbri de la Armeniș, despre care cetățenii din zonă nu se declară entuziasmați, ba dimpotrivă. Resălbăticire în dauna dezvoltării unei zone într-un județ și-așa sărac și depopulat de la an la an! Iar noi privim ca proștii!

Făcând apel la memoria documentelor, Erika a lucrat  în trecut pentru RNP – Regia Națională a Pădurilor, a fost ministru secretar de stat, (atenție!) pe problema pădurilor, a lucrat în WWF, este președinte ProPark, membru în comitetul director al Fundației Carpathia, cu alte cuvinte le știe pe toate. Mai mult, există voci care afirmă că Erika Stanciu ar controla absolut tot ce mișcă în domeniul ariilor protejate!

Din postura de Secretar de stat, Erika Stanciu a fost prima care a atacat Romsilva privind Hotărârea de Guvern cu prețurile pentru masa lemnoasă, care a încercat să impună un prag pentru licitațiile de masă lemnoasă pe picior, deși toate dovezile indicau clar că Ministerul Mediului provocase acea criză, un minister unde centra și dădea cu capul aceeași fostă ONG-istă cu normă la WWF, devenită ulterior șefă la ProPark, fundație legată indisolubil de Prințul Charles, și de miliardarul elvețian Wyss, sponsor al campaniei lui Hillary Clinton la prezidențiale. Dar iată ce afirma Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva la acea vreme: „În acest context nu înțelegem încercarea unora dintre instituțiile statului, a organizațiilor profesionale, sindicale sau non-guvernamentale de a acuza Romsilva de blocarea pieței lemnului și de punerea în pericol a sectorului industriei lemnului și a mobilei, în condițiile în care, în aplicarea prevederilor H.G.nr.942/2015, Romsilva nu a făcut decât să le respecte cu strictețe. Rămâne totuși o întrebare, de o gravitate deosebită: nu cumva lipsa totală de reacție a conducerii ministerului de resort, pentru modificarea HG nr.924/2015, a avut drept scop compromiterea conducerii executive și a Consiliului de Administrație ale RNP-Romsilva, de a căror înlăturare, cu orice preț, aceasta este preocupată, mai presus de bunul mers al lucrurilor, în sectorul forestier?’, atrage atenția Romsilva. Cu alte cuvinte, Crăciunescu o acuza pe Erika Stanciu că face anumite jocuri, dincolo de competențele pentru care fusese nominalizată în funcția de ministru secretar de stat.

Să spunem că reuniunea „luptătorilor“ pentru arii protejate este organizată într-o locație cu multe stele cotate de booking, Ana Hotels Sport Poiana Brașov, acolo unde șederea din 4 decembrie și până astăzi costă undeva în jurul a 2000 de lei. Am zis șederea, nu ghiftuiala, protocolul, etc. O nimica toată, mai ales că manifestarea e finanțată de Fundația Conservation CARPATHIA (FCC), cu sprijinul determinant al JF Furnir. Cine? JF Furnir care ghici cu ce se ocupă, măi dragelor păduri protejate? Cu prelucrarea în draci a lemnului, evident, nu din arii protejate, ci din zone unde se poate tăia în voie de către utilajele Grupului Frischeis. Adicătelea, vă iubim, dar mai întâi hai să trăim! „Furnir estetic, cherestea și lemn profilat sau lemn pentru terase ori termotratat: cu unitatea modernă de producție, grupul Frischeis stabilește noi puncte de referință în privința calității și deschide noi căi în sfera serviciilor pentru clienți. Producţia de cherestea şi furnir estetic a J.F.Furnir, este dotată în fiecare zonă de producţie cu instalaţii tehnice ultramoderne.“, zice Rareș Felder, general manager la JFF. Dacă își spuneau JFK, chiar ne băgau în ceață definitiv prelucrătorii cu limbaj de lemn din Brașov. La evenimentul din poiană sunt invitați administratorii ariilor protejate, reprezentanții Ministerului Mediului și Agenției pentru Arii Naturale Protejate, reprezentanți ai sectorului de afaceri, persoane politice, gestionari de resurse naturale și reprezentanți media. Totul pentru a da un suflu nou resălbăticirii unor zone ale României, în care cuvinte precum investiții și dezvoltare economică vor fi scoase din limbaj.

Pădurile cărășene din Valea Bistrei și Valea Lupului, interesante pentru dezbaterea de la Poiana Brașov!

Agent Green, o portavoce a celor care promovează conceptul resălbăticirii, aruncă din nou petarde otrăvitoare în rândul celor dispuși să creadă povestea binefacerilor pe care le produc aceste ONG-uri.

„Exploatări forestiere ilegale în pădurea virgină din văile Bistra și Lupului“ – țipă ca din gură de șarpe Agent Green. „Pădurile virgine au fost retrocedate şi aparţin de composesoratul Bucova, jud. Caraş-Severin, fiind administrate prin Ocolul Silvic privat Valea Bistrei! Deşi pădurea a fost identificată în studiul Pin-Matra din anul 2005 ca şi pădure virgină, deși Ministerul Apelor și Pădurilor – România a emis două Ordine de Ministru în anii 2012 și 2016 pentru protecția acestor păduri, pe tot parcursul anului 2017 au avut loc exploatări intense în mai multe locuri din poligon, atât pe valea Bistrei, cât şi pe valea Lupului, fără avizul gărzii forestiere! Pe lângă faptul că se exploatează ilegal într-o pădure virgină, numeroase nereguli şi alte ilegalităţi au fost comise: târârea buştenilor prin albia pârâului, depozitarea buştenilor în albia pârâului, drum de scos-apropiat în pantă mai mare de 25 grade. În pădurea de fag au fost aprobate tăieri progresive, iar în cea de molid tăieri rase şi în benzi! Astfel în curând această vastă suprafaţă de păduri continuă va deveni fragmentată şi îşi va pierde valoarea naturală fiind transformată într-o banală pădure de producție. Pădurea virgină este situată, dar fără nici un rezultat, și în siturile Natura 2000 Coridorul Rusca Montană-Ţarcu-Retezat şi Dăncioanea, precum şi rezervaţia de cocoş de munte Dăncioanea, însă acest lucru nu pare să oprească tăierile, după cum insăşi garda forestieră Timişoara afirmă! În urma sesizărilor, ocolul privat Valea Bistrei a fost amendat cu 10.000 lei pentru avizarea de exploatări în poligon Pin-Matra fără avizul gărzii forestiere şi cu 28.000 lei pentru celelalte ilegalităţi, dar exploatările NU au fost sistate de gardă, in mod inexplicabil, pe motiv că încă nu au fost depuse studii pentru includerea pădurilor în catalogul naţional al pădurilor virgine! Acest lucru demonstrează clar faptul că principiul prevenţiei nu este deloc aplicat şi e complet ignorat! Este o crimă ceea ce se petrece cu acordul autorităţilor. Este cât se poate de evident că instituțiile Statului Român nu funcționează datorită unor funcționari silvici din Ministerul Apelor și Pădurilor și Garda Forestiera, care în mod inexplicabil nu aplică legea, nu fac toate demersurile legale cu bună credință pentru asigurarea protecției, limitându-se la aplicarea unor amenzi simbolice care nu rezolvă problema de fond, adică protecția și conservarea ultimelor păduri virgine din România. Toți acești funcționari sunt bine plătiți din bani publici pentru a fi integri dar realitatea ne dezvăluie o lume a corupției, complicității și duplicității în cele mai multe situații când vorbim de pădurile din Caraș-Severin. Pierderea, distrugerea şi degradarea ultimelor păduri virgine nu se face doar în pădurile de stat, administrate de Romsilva, ci şi în cele private, unde proprietarii refuză protejarea lor, deşi acum există compensaţii de la Guvern pentru cei care nu le exploatează!“, am încheiat citatul Agent Green.

Unii spun că acest Agent Green, ca și WWF-ul nu ar fi decât o interfață care ar fi bugetată din surse care nu sunt străine de modul în care se execută tăierile masive de lemn de pe la noi și joacă nu doar ca activiști, ci și pe frontul politic, în funcție de interesele avute.

Toate ONG-urile pe care le-am amintit și vizat, reunite de „cârcotași“ sub numele de Caracatița Verde, fac acum o propagandă deșănțată pentru a distruge și mai tare imaginea Romsilva și a legitima orice va urma această garnitură nouă de talente în a trece avuția statului în cea a unor băieți deștepți, care mai de care mai verzi.

Atenție la canalele ONG-istice de propagandă anti-Romsilva, ele sunt foarte bine coordonate și acționează sinergic, fiecare cu misiunea lui. De la România Curată la Agentul Green, de la ONG-urile mari (internaționale) care s-au ocupat de problema pădurilor, în frunte cu WWF și GreenPeace, dar și cele mici, pe care le știți de pe baricadele luptei ecologiste (antifrack și chiar și anticianură). ONG-urile par să-și fi dat mâna pentru a participa la unul din cele mai mari atacuri la interesul public care au avut loc vreodată în România, pozând în salvatori ai pădurilor.

Atenție la neatenție și la manipularea care are loc în spațiul public! Caracatița retrocedărilor și a drujbarilor este foarte complexă și îi place să o ardă pe ritmuri eco „green-style“!

Sergiu TABAN

Dezbaterile legate de activitatea organizației care veghează binele naturii virgine –  WWF au făcut obiectul numeroaselor articole, iar dacă în presa românească au apărut fărâme de rostiri la adresa acestu ONG de respirație mondială, în presa națională acest subiect a fost tratat inclusiv în filme documentare dezbătute ulterior chiar în instanță! Cât de influent, de penetrant și de periculos poate fi acest WWF, atunci când își simte atacate interesele, ei bine, acest subiect merită cu adevărat dezbătut. Iar ca jurnalist ai rolul și de ce nu, obligația de a urmări și a pune pe tapet adevărul din toate unghiurile posibile. Campaniile media care pun în prim plan salvarea ursului Panda și a altor animale, oferind acea emoție necesară captării publicului slab de îngeri, nu au decât rolul de a te face să spui: „De ce ne legăm de bietele animale? Ce avem cu ele săracele?“ uitând că sălbăticirea dusă la extrem scoate din ecuație habitatul uman! Iar dacă acest lucru a fost posibil în alte zone de pe glob, vezi cazul Indiei unde WWF a reușit popularea cu animale în dauna oamenilor, în Africa unde 14 milioane de oameni au fost relocaţi împotriva voinţei lor, pentru a face loc animalelor sălbatice, atunci de ce să nu admitem că lucrurile se pot petrece întocmai și într-un județ precum Caraș-Severin-ul, unde WWF își desfășoară activitatea cu tot mai mult curaj, pe zi ce trece? Să lăsăm locul urșilor iar noi să ne căutăm de treabă pe alte meleaguri, unde avem permisiunea WWF-ului de a coabita?

WWF se teme de repercursiunile unor anchete jurnalistice și atacă orice încercare de analiză a subiectului?

Pentru a înțelege mai bine ceea ce ne spun colegii jurnaliști de afară, ar trebui să urmărim o serie de materiale, bine documentate despre ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise ale WWF-ului. Unul din materialele de referință îl reprezintă documentarul realizat de germanul Wielfried Huismann: WWF şi industria – pactul cu panda. http://www.youtube.com/watch?v=G99TTShenys

În iunie 2011, postul de televiziune german ARD a difuzat un documentar intitulat „Tăcerea urşilor panda: ceea ce WWF nu spune”. Producătorul de film, Wilfried Huismann, a publicat, de asemenea, o carte despre WWF: „Schwarzbuch WWF. Dunkle Geschäfte im Zeichen des Panda“, în traducere „Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda”.

Reacţia WWF la critici a fost cel puțin interesantă interesantă. WWF a realizat o „verificare faptică“ pe site-ul său. Huisman a răspuns la verificarea faptică a WWF pe propriul site. WWF a obţinut, de asemenea, trei ordine de interdicţie la Tribunalul Districtual din Köln, împiedicând redifuzarea unor părţi ale filmului. Un jurnal (lung) al comunicărilor WWF din Germania despre filmul şi cartea lui Huisman se găsesc aici.

„Este puţin probabil ca orice altă organizaţie caritabilă care depinde de sprijinul public să acţioneze cu o asemenea responsabilitate redusă şi într-o astfel de discreţie precum WWF…. Este mai uşor să pătrunzi în CIA. Iar atunci când WWF a avut un comportament jenant, a recurs la un control al pagubelor şi muşamalizări de tipul celor la care ne-am putea aştepta de la o companie ale cărei produse au adus un prejudiciu consumatorilor şi mediului”.

Raymond Bonner, jurnalist câştigător al Premiului Pulitzer, a scris acest lucru în cartea sa din 1994, „La mâna omului – pericol şi speranţă pentru natura sălbatică din Africa”. Acesta a scris despre WWF în perioada în care Charles de Haes era Director General Internaţional (1975 – 1993). S-a schimbat WWF de atunci?

În 25 mai 2012, Süddeutsche Zeitung a publicat o recenzie a cărţii lui Huisman, care este tradusă în întregime mai jos. WWF a reacţionat la articol printr-o postare pe site-ul său cu răspunsuri către jurnalist, care nu au fost publicate în articol. Întrebările erau, potrivit jurnalistului Lars Langenau, destinate unui viitor articol despre încercările WWF de a împiedica publicarea cărţii şi a filmului lui Huisman. WWF a angajat un „avocat specializat în mass-media foarte scump” şi „foloseşte metode care sunt până acum unice în istoria mass-media din Germania”, a scris Langenau într-un comentariu la articolul său din Süddeutsche Zeitung.

Critici aduse organizaţiei de mediu WWF: latura întunecată a ursului panda

Scris de jurnalistul Lars Langenau, în publicația Süddeutsche Zeitung, 28 mai 2012

Fondul Mondial pentru Natură se descrie ca fiind un salvator al animalelor sălbatice. „Cartea neagră a WWF” afectează imaginea curată a organizaţiei de mediu. Cinci exemple de practici de afaceri discutabile – de la vânători de animale mari la întâlniri cu giganţii de inginerie genetică precum Monsanto.

Dacă WWF ar face ce ar dori, probabil că această carte nu ar apărea niciodată. Acesta a apelat la tribunal pentru a cere ca anumite afirmaţii să nu fie făcute. Organizaţia de mediu cu log-ul ursului panda încearcă să oprească „Cartea neagră a WWF: afaceri dubioase sub simbolul ursului panda” (Gütersloher Verlagshaus, 19,99 Euro).

Nu s-a pronunţat încă o sentinţă, însă WWF a obţinut deja o victorie parţială. Aproape toate principalele librării online au scos cartea din gama lor, după o presiune masivă exercitată de avocaţii acestei puternice organizaţii. De fapt, aceasta poate fi doar comandată direct de pe www.randomhouse.de. Din cele 10.000 de copii, doar puţin peste jumătate au fost vândute.

Este evident faptul că WWF se teme de repercusiunile acestei publicări. Se pare că există o latură întunecată a ursului panda, un brand care inspiră încredere şi pe care companiile îl folosesc pentru a-şi face publicitate: reprezintă o asociere cu natura şi oferă clienţilor sentimentul de a face bine în termeni concreţi. „Sustenabilitatea a devenit un cuvânt magic de miliarde de dolari”, spune Wilfried Huisman.

Jurnalistul, regizorul şi autorul a făcut cercetări de-a lungul mai multor ani, mai întâi pentru filmul său „Pact cu panda”, iar acum pentru „Cartea neagră”. El a călătorit în Argentina, Chile, India, Nepal, Indonezia, SUA, Elveția – iar constatările sale sunt dezamăgitoare. În „topul celor mai importante organizaţii de conservare”, nu totul este ceea ce pare.

Spre deosebire de multe organizaţii de mediu, cum ar fi Greenpeace, WWF nu este agresiv, ci vrea să „îmbrăţişeze” industria – şi astfel să schimbe comportamentul chiar şi a celor mai controversate corporaţii. O tactică controversată chiar şi în cadrul organizaţiei. Spre deosebire de alte organizaţii de mediu, WWF primeşte donaţii din partea industriei. Unde este independenţa? Cei ce citesc această carte au cel puţin îndoieli faţă de afirmaţiile contrare ale WWF.

Întoarcerea vânătorilor de animale mari

Campaniile WWF sunt în primul rând pentru animale mari, carismatice – adesea tigri, balene, urşi polari, elefanţi. În mod ironic, regele Spaniei a ţinut capul de afiş al ziarelor atunci când a suferit o fractură de şold în timpul unei vânători de elefanţi în Botswana. Juan Carlos este preşedintele onorific al WWF Spania şi un vânător de animale mari – cu acest hobby este departe de a fi singurul în conducerea WWF.

Prinţul Filip al Marii Britanii, fost preşedinte al WWF, a ucis cel puţin un tigru. În Parcul Kavango-Zambezi, proiectat şi finanţat de WWF, sezonul de vânătoare este deschis. „Africa sălbatică”, scrie Huisman, „aparţine din nou vânătorilor albi de animale mari şi companiilor de vânătoare din vest. Este aproape la fel de bine ca niciodată.”

Câştigătorul premiului Grimme, de trei ori, descrie asocierea primului preşedinte al WWF, Prinţul Bernhard al Olandei, cu regimul de apartheid. Huisman dezvăluie afaceri personale între cel puternic şi WWF, în Juntas sau în afaceri cu petrol.

El arată cum a fost susţinut WWF de o „alianţă de bani şi nobili de sânge” în secretul „Club 1001” – o „Reţea a băieţilor bătrâni” cu nume precum Henry Ford, Baron von Thyssen, Aga Khan, Juan Antonia Samaranch Alfred Heineken, Berthold Beitz, Friedrich Karl Flick, precum şi criminali de război şi terorişti de stat ca Mobutu Sese Seko.

În Cartea Junglei din Disneyland

Pe pământ există încă 4.000 de tigri sălbatici. WWF a creat o campanie tematică apocaliptică, folosind imagini cu tigri şi donaţii pentru „Salvaţi tigrul”. Aproximativ 100 de tigri trăiesc în Parcul Național Kanha din India. Un safari acolo costă sub 10.000 dolari. Partener premium al agenţilor de voiaj: WWF. În prezent, 155 de jeepuri şi alţi operatori parcurg parcul în fiecare zi. Dar ce legătură are acest lucru cu conservarea?

Pentru a face loc Parcului Naţional, sute de mii de indigeni şi-au pierdut casele, chiar dacă au trăit acolo timp de secole cu tigrii. WWF India a forţat autorităţile să accelereze relocarea în masă cu ajutorul unei hotărâri judecătoreşti. Acum, aproape un milion de indigeni trebuie să fie relocaţi, deoarece sunt create noi rezerve, iar cele vechi sunt extinse, scrie autorul.

Un motto care se aplică și în altă parte. „Numai în Africa, 14 milioane de oameni au fost relocaţi împotriva voinţei lor, pentru a face loc animalelor sălbatice”, scrie Huisman. De la început, WWF a văzut protecţia mediului ca un fel de continuare a colonialismului prin alte mijloace.

„Evacuarea este un capitol foarte întunecat al conservării”, spune un purtător de cuvânt al WWF în Süddeutsche Zeitung. Dar el adaugă că „WWF a învăţat şi cu mult timp în urmă a respins relocarea forţată”. Cu toate acestea, Huisman a dovedit că realitatea este diferită.

Panda şi somonul

WWF lucrează şi cu Marine Harvest din Norvegia. Principalul proprietar: John Frederiksen, investitor financiar, proprietar al celei mai mari flote de vase petroliere din lume, lider de piaţă pentru platformele petroliere şi omul care are în mâinile sale o treime din producţia mondială de somon.

Compania lui Frederiksen creşte somon în Norvegia şi în largul coastelor chiliene. În Chile, peştii sunt ţinuţi în cuşti uriaşe şi primesc atâtea antibiotice încât Huisman îi numeşte „farmacii plutitoare”.

Sustenabilitatea este imposibilă pentru producţia de somon. „Pentru a produce un kilogram de somon, patru-şase kilograme de peşti sălbatici sunt ucişi” şi transformaţi în alimente pentru peşti, scrie Huisman. Marine Harvest este un „monstru cu capul lui Janus”, care apare verde şi transparent în Norvegia, dar în Chile distruge ecologia marină şi vieţile oamenilor.

Cu toate acestea, în 2008 compania şi WWF au încheiat un contract de parteneriat.

Disputa privind uleiul de palmier

Uleiul de palmier se găseşte în mulţi detergenţi şi produse cosmetice. În realitate, folosirea acestui ulei valoros a început atunci când europenii l-au descoperit ca pe o energie „regenerabilă” pe bază de plante. În Kalimantan, partea indoneziană din Borneo, pădurile sunt tăiate – odată pentru producţia de lemn, astăzi pentru a crea plantaţii de palmieri.

Huisman critică WWF pentru negocierea succesului, atunci când Wilmar, cea mai mare companie producătoare de ulei de palmier din lume, poate să taie 300.000 de hectare de păduri – şi, în schimb, lasă aproximativ două procente din zonă ca arie protejată. În plus, WWF stabileşte cu Unilever, Bayer şi HSBC Bank, într-un act de autoreglementare, distribuirea de certificate de sustenabilitate – ceea ce legitimează tăierea pădurilor, cu condiţia ca acestea să nu fie protejate.

Dar au mai rămas puţine păduri. De asemenea, pentru că nimeni nu verifică dacă companiile respectă standardele, alte organizaţii de mediu s-au retras imediat. WWF ne asigură că participă numai la prevenirea „a ceea ce este mai rău”. Dar unde este succesul? Un activist local concluzionează: „WWF spală păcatele de mediu ale industriei – şi primeşte bani în schimb.”

Dezbateri cu Monsanto

Jason Clay, vicepreşedinte al WWF-US, a stabilit cele mai importante parteneriate industriale pentru organizaţia de mediu. El reprezintă WWF la o organizaţie de lobby pentru companiile de agrotehnologie Cargill şi Monsanto – şi este un campion al ingineriei genetice.

Încă o dată, aceştia dezbat acordarea de etichete de sustenabilitate în comun. WWF oferă industriei controversate o imagine verde şi progresivă, potrivit lui Huisman. „Aceste etichete nu sunt un panaceu, ele stabilesc standarde minime, iar adesea cele ale etichetelor ecologice sunt mai mari”, spune purtătorul de cuvânt al WWF. Dar nu este de ajuns, atunci când el insinuează că  întotdeauna se dovedeşte că toate greutăţile lumii au fost responsabilitatea WWF. El nu face acest lucru.

Cartea lui ridică semne de întrebare. Multe semne de întrebări. De la WWF ne aşteptăm să primim răspunsuri – nu scuze sau procese costisitoare.

http://www.sueddeutsche.de/wissen/schwarzbuch-wwf-die-dunkle-seite-des-panda-1.1366518

http://www.redd-monitor.org/2012/05/29/wwf-scandal-part-4-the-dark-side-of-the-panda/

Însă despre percepția pe care o au și alți colegi jurnaliști de pe glob despre WWF și semnele de întrebare pe care le ridică articolele acestora, într-o viitoare abordare a subiectului, aici la Reper 24.

Sergiu TABAN

Cine n-a văzut filmul care i-a adus Oscar-ul lui Di Caprio, „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass“, ar face bine să și-l procure. Și aici mă refer în special la cărășeni, pentru că filmul are o strânsă legătură cu agresivitatea urșilor. Da, dincolo de imaginea unor animale care trebuie ocrotite cu multă afecțiune, oferită pe post de apă sfințită de celebrii promotori ai sălbăticirii – WWF, urșii pot fi mai agresivi și mai periculoși decât multe din animalele care vă vin în minte. Iar în județul Caraș-Severin datele oferite de specialiști arată că în ultima perioadă numărul acestor animale a crescut îngrijorător. Traian Roşu, şeful serviciului vânătoare şi salmonicultură din cadrul AJVPS Caraș-Severin recunoaște că numărul acestora s-a dublat!

Atenție! În Caraș-Severin avem de-a face cu o suprapopulare a urșilor!

Vorbim de o suprapopulare a urșilor în pădurile cărășene iar riscul ca aceștia, în lipsă de hrană, să coboare spre gospodăriile oamenilor nu este deloc de neluat în seamă. În acest timp, prietenii naturii de la WWF cer Ministerului Mediului un plan concret pentru a proteja în continuare aceste animale sălbatice.  Mai mult, WWF-ul critică sistemul de derogări care permite împușcarea urșilor și lupilor ca măsură de prevenire a conflictelor, și vorbește despre un mod mascat de vânătoare pentru trofee.Ideea (re)sălbăticirii promovată dincolo de limitele argumentației firești, poate conduce la situații pe care societatea civilă, fără doar și poate ar trebui să le amendeze.

Tovarășii care iubesc atât de mult ideea de sălbăticire ar trebui să ne avertizeze din timp în legătură cu planurile pe care le doresc implementate. Dacă vor cu orice preț ca perimetrul natural al Caraș-Severinului să devină unul al urșilor și zimbrilor, să reușim să ne facem măcar bagajul și să nu fim luați prin surprindere precum i s-a întâmplat lui Leo di Caprio în „Stafia – The Revenant“! Eu unul, personal, nu am de gând să primesc vizita unui personaj îmblănit care, de cele mai multe ori, nu are timp de negocieri atunci când își vede disperata halcă de carne în fața ochilor.

WWF-ul face trimiteri la cazul petrecut cu ursul din Făgăraș, despre care spun ei, citez „ne demonstrează că fără acțiuni concrete, urgente, atât oamenii, cât și animalele suferă“. Unde pui și mai concluzionezi că WWF-ul ne situează pe același palier cu animalele?! Noapte minții! Mă doare-n cot de urșii tăi, măi dragă WWF-ule, atâta vreme cât human being-ul, omul lăsat cu conștiință pe pâmânt, în mod direct sau indirect, are de suferit de pe urma populării în exces cu aceste animale. Parafrazând un alt titlu oscarizat care spunea „No Country for Old Men – Nu există țară pentru bătrâni“, suprapopularea cu urși ar putea conduce la „No country for cărășeni!“. Nu, in niciun caz nu sunt adeptul ideii ca trebuie sa-i omoram aceste animale, ci doar sa gasim solutia corecta pentru ca acest fenomen sa fie controlat, nu amplificat.

Cu siguranță e un scenariu halucinant, neverosimil pe alocuri, despre care veți spune că nu are nicio legătură cu realitatea, însă priviți cu atenție peisajul..suprapopulare cu urși, zimbri calcă Armenișul în picioare, mistreții sunt fără număr, a apărut și râsul în peisaj, ca de altfel și râsul unora care fac bani din promovarea conceptului de sălbăticire. În tot acest timp, de plecat din mirificul Banat Montan care bate pasul dezvoltării pe loc, nu o fac decât cetățenii acestui județ… la babe în Austria, spre locuri de muncă mai bine plătite și în curând ca urmare a modului nestingherit în care proiectele anumitor asociații și organizații non-guvernamentale reușesc să își producă efectele. Unele de nebănuit, la această oră.

Să ne sălbăticim zic, dar într-atât încât să n-acceptăm nerecunoașterea condiției umane…

Sergiu TABAN

Cine n-a auzit despre conceptul Natura 2000?  Natura 2000 este instrumentul principal pentru conservarea patrimoniului natural pe teritoriul Uniunii Europene. Vorbim aici de o rețea ecologică de arii protejate ce are scopul să mențină într-o stare de conservare favorabilă o selecție a celor mai importante tipuri de habitate și specii ale Europei. În stadiul de arie protejată se înscriu și munții Țarcu, fără vreo zonare clară, ci doar pe baza acestui termen generic de „Munții Țarcu“. Rețeaua Natura 2000 a fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea bogățiilor naturale pe termen lung și pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice durabile.  

De reținut ar fi două momente care au definit în România siturile de importanță comunitară. Primul în anul 2007, când au fost desemnate 273 de situri de importanță comunitară prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, iar al doilea moment la sfârșitul anului 2011, prin desemnarea de noi situri prin Ordinul nr. 2387 din 29 septembrie 2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, când numărul de situri de importanță comunitară a ajuns la, nici mai mult nici mai puțin, decât 408, având o suprafață de 4.147.368 ha!

Un interes mai mult decât obișnuit l-au arătat în ultimul deceniu ONG-urile de protecție a mediului pentru Sit-ul Natura 2000 Munții Țarcu. Aria sitului are relief alpin, întinzându-se în principal pe golul alpin al masivului Ţarcu – Muntele Mic şi pădurile învecinate şi acoperă 58.840 de hectare. Aria se situează în regiunea biogeografică alpină, între 400 şi 2.190 m altitudine. Masivul Ţarcu se încadrează perfect în etajul climatic montan aspru şi umed. Geomorfologic vorbind , pe acest areal se întâlnesc tipuri de relief glaciar, periglaciar, structural, fluvial şi antropic.

Ca orice arie protejată, Sit Natura Munții Țarcu trebuia să aibă un custode iar acesta a fost desemnat în 2007 Asociația „Altitudine“ din Arad, o asociație care a crescut în cifre și activități peste noapte mai ceva ca Făt-Frumos, scopul fiind  acela de a deveni custode, în fapt ea fiind doar o mică asociere, a unui grup de iubitori de munte, fără posibilitate de influență pentru adunarea de fonduri și, implicit, fără specialiști care să poată face studii de specialitate, care ar trebui să fie principalul atribut al unui custode.

În anul 2013 Rovana Plumb, ministrul mediului din Guvernul Ponta, a constatat că „Altitudine(a)“ nu era nici pe departe la înălțimea pretinsă de ea și a ras-o, ca urmare a incapacității acesteia de a realiza un plan cap – coadă de management al zonei protejate. În rolul de custode al Sitului, a intrat Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin. Nici APM-ul nu s-a impus în acest rol, pentru că la finele anului trecut, Guvernul a înființat Agenția Națională pentru Arii Protejate , aflat în subordinea Ministerului Mediului și aceasta a preluat rolul de custode al sitului Natura 2000, „Munții Țarcu“.

WWF-ul a simțit miros de sânge…pe drumul urșilor

În pofida faptului că România duce o lipsă acută de proiecte și realizări în zona infrastructurii rutiere, una pe care românii o atacă de vreme lungă pe social-media, pe stradă, în mașini și la televizor, atunci când lucrurile se pot împlini, pe firul epic se strecoară organizațiile non-guvernamentale. Așa numitele iubitele ONG-uri.

Drumul național 66A care ar fi trebuit să lege Băile Herculane de Petroșani, practic Caraș-Severinul de Hunedoara printr-o nouă poartă, a fost un proiect gândit în perioada în care ministrul transporturilor se numea Traian Băsescu, un proiect de infrastructură care își propunea să fie un modul de promovare a turismului. Mai exact, șoseaua urma sa lege localitatea Câmpul lui Neag din Hunedoara de stațiunea Băile Herculane din județul Caraș Severin. Lucrările au început acum 17 ani. În 2008 șantierul a fost abandonat, lăsând în urmă doar 16 kilometri de drum modernizat. Astăzi ar mai trebui modernizați încă 20 de km din drumul național 66A, după care traseul până la Herculane ar continua pe un drum județean. Toată această porțiune poate fi parcursă acum doar cu mașini de teren și doar atunci când pe jos este uscat.

Părerile oamenilor de pe ruta Băile Herculane – Valea Jiului demonstrează că nimic nu ar ajuta mai mult zona decât finalizarea lucrărilor la drum: „Ar fi foarte folositor, ar beneficia mare parte din Valea Jiului și localitățile de pe drumul spre Herculane. Ar fi mai mult tranzit, ar trece mai multă lume pe aici, că ar scurta drumul“, ne spune o femeie din zona amintită.
„Ar trebui să-l facă în continuare, nu? Ar fi util? Dar bineînțeles. S-au cheltuit niște bani din buzunarele noastre, așa ma gândesc eu“, spune un domn care spune că a lucrat pe vremuri la primărie.
“Până la capăt, să se termine, să dea dovadă că în țara noastră se poate face, se poate să se execute unele drumuri”, afirmă un domn . Puținii proprietari de pensiuni din apropierea localității Câmpul lui Neag spun și ei că drumul modernizat ar fi putut conduce la dezvoltarea afacerilor.

„Lume trece, chiar trece, doar că, dacă ar fi fost drumul… chiar și așa, uite domnul reporter, cum îi drumul forestier, trec foarte mulți, spune Vali S. proprietar de pensiune.

Reper 24 -Dacă drumul ar fi gata, v-ar merge afacerea mai bine?

– Categoric, categoric”, răspunde cu o notă de siguranță Vali S. .

Principala piedică pentru construirea acestei șosele? O organizație de mediu, intitulată sugestiv Coaliția Natura 2000, din care fac parte ONG-urile WWF, Greenpeace, Altitudine, Agent Green, CN 2000 care a cerut în instanță anularea autorizației de construcție a DN 66A, reclamând că șoseaua afectează o parte din Parcul Național Retezat și din Parcul Național Cerna-Domogled. În fapt, organizațiile își vedeau compromise planurile de viitor Sit Natura 2000 și unde mai pupau ele finanțări și sălbăticire în voie? Lipsa investițiilor care ar putea să dezvolte o zonă turistică, pare să nu deranjeze. E mult mai importantă vocea ONG-urilor, al căror mecanism arată puterea pe care acestea și-au creat-o, prin finanțările de care beneficiază și acțiunile juridice, scopul nedeclarat fiind cu totul altul pentru acești mamuți ai protecției mediului, ale căror activități cu larg contestate într-o serie de zone de pe glob.

Încurajate de „succesul“ anulării autorizației de construcție a Drumului Național 66A, o mare reușită a ONG-urilor și un mare insucces al Statului Român, Coaliția Natura 2000  și-a continuat marșul triumfal reușind anularea altor avize de mediu pentru construcții care ar fi servit dezvoltarea zonei Munților Țarcu. Aceasta după ce Asociația Altitudine și-ar fi dat acordul că mediul nu va fi afectat de investițiile în zonă. Dar după ce frații mai mari și mai potenți într-ale protecției mediului, dar ascunși sub mantia uzitatului „non-guvernamentali“, au predicat viitorul Munților Țarcu, „Altitudine“, sora mai mică și timidă care se bucura chiar și la ceea ce mai rămânea din farfuriile celor mari, s-a resemnat și a decis că trebuie să-și schimbe radical poziția. La scurt timp după ce își dăduse ok-ul științific, aceeași Altitudine a revenit cu studii care demonstrau contrariul;  și anume că investiția trebuie pusă sub semnul întrebării! Și toată investiția a fost omorâtă în fașă… WWF-ul a înțeles că experimentul repopulării cu zimbri de la Armeniș, poate prinde contur sub o altă formă, dar în același peisaj. Totul e ca povestea să prindă la cei slabi de îngeri.  Iată de ce ONG-urile ar trebui cu mult mai multă atenție monitorizate de către organele statului român, același stat care se lasă atras, folosit și manipulat de aceste organizații ce se recomandă ca manifestări dezinteresate sub luminile rampei, dar ale căror interese și finanțări merită cu adevărat aprofundate într-un articol viitor.

Sergiu TABAN

Percepția asupra ONG-urilor care se erijează în marii apărători ai mediului înconjurător, devine din ce în ce mai diversă și mai confuză, în condițiile în care presupunem o oarecare preocupare spre aprofundarea acțiunilor acestor organizații și mai cu seamă dacă reușești să obții puncte de vedere de la cei care au colaborat cu aceste organizații sau mai mult decât atât, cu așa zișii „insideri“. Ceea ce înțelegem de la o seamă de primari din pitorescul județ Caraș-Severin este că, beneficiind de lacunele legislative existente în trecut sau de un registru procedural alambicat în limbaj IT, multe din investițiile care ar fi putut aduce plus valoare zonei pe care doresc să o dezvolte, au fost blocate, întârziate sau chiar eșuate, urmare a mai multor factori, între care se înscriu și aceste ONG-uri. Nu spunem că activitățile, per ansamblu, au urmărit cu predilecție un blocaj investițional, dar dacă astăzi te pui de-a curmezișul realizării unui drum forestier sau care ar putea fi asfaltat într-o zonă turistică, mâine vei împiedica construcția unei pensiuni turistice, în cele din urmă forțând o sălbăticire a zonei doar de dragul implementării propriului tău proiect pentru care ești plătit din fonduri structurale europene, investitorii vor ocoli definitiv peisajul, fie el oricât de pitoresc. Sunt „scutite“ de investiții în Caraș-Severin zonele Sitului Natura 2000 ale Carpaţilor din sud-vestul României, cele din Parcurile Naţionale Retezat, Semenic – Cheile Caraşului, Cheile Nerei – Beuşniţa, Domogled – Valea Cernei şi Parcul Natural Porţile de Fier, fiind inclusă şi o parte din Munţii Ţarcu.

Citeam, deunăzi, un titlu pompos în presă, despre, citez „un nou proiect WWF: Sălbăticia din Munții Carpați, bogăţie pentru oameni“. Păi cum ne îmbogățim, nene WeWeF-ule într-un județ și-așa secătuit de resurse, unde cuvântul dezvoltare ține de creșterea sânilor la fetele de-a șasea de la țară care-au băut vârtos și din fragedă pruncie lapte de capră îndoit cu ceai, unde investiții înseamnă asfaltări cu dedicație, din care ne-mbogățim indiferent de pârnaie, că aia e oricum timidă rău la câte „bulioane“ știm noi să punem deoparte. Despre ce bogăție vorbim, măi ong-iștilor?  Lăsați investitorii să pună piciorul în glie, în Caraș-Severin, că de pus osul la treabă oricum nu-l puneți spre a realiza ceva temeinic. Mai simplu e să blochezi inițiative, să argumentezi științific și să invoci „condiţii esenţiale pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pe durata negocierilor capitolului de mediu pentru aderarea la Uniunea Europeană“. Mamă ce m-ați spart! Apropos, umblă o vorbă-n târg c-ați fi creația lui Soroș și că unul din principalii sponsori care vă finanțează activitățile e Mol Romania? Pe bune?

Am încercat să dialogăm cu unul din cunoscătorii fenomenului WWF, reșițeanul Cătălin Gavrilă – președintele Bike Atack care a servit interesele WWF și care credea cu tărie în proiectele acestui ONG. Gavrilă, care se afla în drum spre Mongolia la ora apelului nostru, nu doar că nu a dorit să comenteze situația WWF în România, dar s-a declarat scârbit și dezgustat de interacțiunea cu această organizație non-guvernamentală și ne-a transmis că nu-și dorește prea curând să își amintească dezamăgirea trăită cu ONG-ul amintit.

Radu Mititean: „în sectorul ONG de mediu era infiltrat un domn Ionuț Georgescu“ !?

Un alt apărător al mediului, președintele Federației Bicicliștilor din România, avocatul Radu Mititean, critică strategia WWF și consideră că anumite acțiuni și inacțiuni WWF au compromis o mare parte a sectorului ONG din România și au făcut mult rău protecției mediului din țara noastră.

„Îmi asum opiniile negative față de ANUMITE acțiuni sau inacțiuni ale WWF și consider că acele anumite acțiuni sau inacțiuni au făcut mult rau protectiei mediului si sectorului ONG de mediu. Nu am facut si nici nu as putea face o evaluare globala a impactului actiunilor WWF si probabil ca pe ansamblu este in opinia mea pozitiv, si regret ca au fost acele cateva actiuni de care stiu eu (vreo duzina) pe care le consider cu efecte predominant negative chiar dacă poate intențiile au fost bune și în acele cazuri sau s-a considerat că o chestie tactică ce în ansamblul strategiei WWF dădea pe total un rezultat pozitiv sau se sperase la un rezultat pozitiv. Pe listele de discuții de mediu unele dintre acele acțiuni sau inacțiuni WWF au fost discutate la vremea respectivă, inclusiv acel așa-zis protocol de colaborare cu un Departament guvernamental pe tema MHC, care îmi asum deplina răspundere nu doar ca ONG-ist de mediu ci și ca avocat să îl calific ca un document cu zero efecte juridice deși a fost prezentat ca act cu efecte juridice și prin urmare o rușinoasă minciună și cacialma care a făcut mult rău orice intenții bune o fi avut Csibi Magor când a negociat, semnat și mediatizat acel document semnat cu fostul ministrul delegat A-L Varga acel document. Nu am comentat și nu comentez pe ansamblu activitatea WWF că nu am cum să o cunosc atât de bine încât să emit o opinie bine fundamentată și eu nu îmi permit aprecieri ferme pe teme pe care nu am și probe solide care să reziste inclusiv la orice acțiune în instanță. Unii se mai joacă cu cuvintele și calificativele, eu nu. Am colaborat bine cu WWF pe diverse subiecte inclusiv pe subiecte juridice legate de blocarea unor proiecte de MHC, si am avut si eu multe demersuri pe linia asta pe bază de voluntariat, chiar daca nu au fost mediatizate pe cât au fost demersurile altora. Apropo de acuzele cu cârcotașii care în loc să faca ei ceva, doar critică pe alții. Oricum din punct de vedere moral nu este prea frumos procedeul de a lua apărarea cuiva nu combătând afirmatiile făcute despre cei in cauza, ci prezentand realizarile pozitive ale celor in cauza. Ambele laturi trebuie cunoscute public, însă nu se compensează. Așa cum un politician sau partid care a făcut chestii bune nu trebuie declarat absolvit de eventualele chestii rele pe motiv că a facut mult bine, tot așa și despre ONG-uri sau ONG-iști discuțiile ar trebui purtate obiectiv, pe chestii concrete, nu global sau emoțional, cu încercarea de a împărți în “cei buni” și “cei răi”. Cel puțin când nu suntem în cazuri de excepție când avem de a face cu niste organizații care pot fi calificate ca fiind doar măști ONG-istice ale unor interese contrare celor de mediu, care mai fac și ceva acțiuni aparent pro-mediu sau chiar realmente pro-mediu dar fără impact strategic, dar doar din motive de PR și de credibilizare… Sunt câteva din astea destul de bine documentate – vezi de pe vremuri “Verzii Pacifiști” (un fals Greenpeace) sau ceva mai recent cîteva organizații sub egida cărora acționa / era infiltrat în sectorul ONG de mediu un domn Ionuț Georgescu. Nu am impresia că WWF poate fi băgat în oala asta de ciori vopsite, chiar dacă are UNELE acțiuni care put a trădarea idealurilor și obiectivelor de mediu sau a compromis sau oportunism dincolo de limitele acceptabile“, declară Radu Mititean, directorul CCN – Clubul de Cicloturism Napoca.

Sergiu TABAN

În patrulele recente în Măgura Zimbrilor din Munții Țarcu, echipa de teren din cadrul WWF-România a constatat apariția a trei noi pui de zimbru, unul fătat în semi-libertate, iar alți doi fătați în libertate. Puii măresc efectivele de zimbri din această zonă, care au trecut până acum prin provocări mari legate de iernile lungi și cu zăpadă multă, boala limbii albastre, atacuri din partea altor specii sălbatice, comportament de reproducere dereglat din cauza istoricului în captivitate sau chiar lupte pentru stabilirea ierarhiilor.

Unul dintre viței a fost fătat în semi-libertate, iar sexul nu a fost încă determinat deoarece echipa de teren nu s-a apropiat, deoarece în abordarea aplicată în această inițiativă, contactele de la apropiere cu animalele pe perioada resălbăticirii sunt reduse la minim. Puiul a fost procreat în rezervația Avesta, Suedia, de unde a venit întregul grup de zimbri transportat în aprilie 2017 în Măgura Zimbrilor, Armeniș. Acesta a fost fătat în țarcul de resălbăticire a zimbrilor și este sănătos.

Ceilalți doi viței au fost procreati și fătați în libertate, în Măgura Zimbrilor. Nici în cazul lor nu a fost determinat sexul, pentru că nu pot fi văzuți de aproape, însă și aceștia sunt sănătoși.

„ A fost o întâlnire scurtă. Am avut informații de la colegii mei rangeri că e posibil să fie un nou-născut în zonă deoarece au văzut o urmă specifică. Femelele se izolează de turmă pentru a naște și nu părăsesc zona aleasă timp de câteva zile bune, așa că am mers țintit pe ideea că ar trebui încă să fie o femelă acolo cu puiul ei. După o verificare a zonei, am auzit zgomote specifice zimbrilor în vegetație și atunci m-am ascuns și am așteptat circa 45 de minute aproape nemișcat. La un moment dat am văzut la 30 de metri, în poieniță, doi viței însoțiți de mamele lor, am reușit să fac câteva fotografii și m-am bucurat de priveliște”, povestește Florin Hălăștăuan, Ofițer proiect LIFE-Bison, despre momentul găsirii puilor.

Fiind vorba de animale sălbatice, nici unul din cei trei pui nu va primi nume, spre deosebire de primul pui de zimbru născut în rezervația de la Armeniș. Botezat Prâslea, în urma unei consultări pe Facebook, micuțul nu a supraviețuit însă decât câteva săptămâni, murind în urma unui incident cu unul din zimbrii adulți.

Reintroducerea zimbrilor în Munții Țarcu se realizează în cadrul proiectului „Acțiuni urgente pentru refacerea populațiilor de zimbru în România”, implementat de WWF-România și Rewilding Europe, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin Programul LIFE.

foto: Florin Hălăștăuan/WWF-România

Karina TINCUL

O declarație în stilul limbajului de lemn semnată de celebrii ong-iști ecologiști WWF, apărătorii naturii virgine și ai faunei noastre, vorbește despre uciderea urșilor care nu ar constitui un dezavantaj și un dezechilibru natural, pentru că cităm „Uciderea ursului este menită „creșterii acceptanței sociale“. Nu-i așa că ceva se bate cap în cap, dacă stai să lecturezi maculatura pe care și-o asumă această organizație non-guvernamentală atunci când cere societății civile cei 2% din impozit pentru salvarea aceluiași urs carpatin?

Unii spun că acest WWF nu ar fi decât o interfață care ar fi bugetată din surse care nu sunt străine de modul în care se execută tăierile masive de lemn de pe la noi și joacă nu doar ca activiști, ci și pe frontul politic, în funcție de interesele avute. Mărturie poate fi prezența în perioada Guvernului Cioloș, în boardul de conducere al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a fostului ministru secretar de stat al pădurilor, Erika Stanciu, care  a fost fondatoarea Fundației Pentru Arii Protejate Pro Park, a fost directoarea Parcului Național Retezat și Leader „Păduri și Arii Protejate” în cadrul „Programul Dunăre Carpați” al WWF. Se vorbește despre experiența valoroasă a acestei doamne care o califică pentru implicarea în deciziile executive și contribuția la elaborarea de acte normative ce vizează apărarea mediului. Dar oare nu era mai firesc ca această stimabilă doamnă să rămână în rândul activiștilor WWF și să își prezinte public pozițiile  și proiectele de protecție a mediului pe care le derulează? Pasul dintre non-guvernamental și guvernamental este cel mai adesea atât de sensibil…Erika știe!

Din rândurile aceluiași ONG s-au ridicat rând pe rând voci care au criticat demersurile WWF, o prezență activă în siturile Natura 2000 din peisajul cărășean, care prin actele lor ajung, în multe rânduri, să îngrădească și să blocheze investiții de ordin turistic, așa cum a fost cazul zonei Clisurii în trecut, blocarea MHC-urilor sau prin proiecte de resălbăticire, în urma cărora în conturile WWF au intrat milioane de euro, precum această populare cu zimbri de la Armeniș, plus multe altele despre care vom vorbi.

„Astăzi, WWF are aproximativ 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări“, notează ONG-ul pe site-ul propriu și sincer mă întreb cum s-au înghesuit aceste milioane de oameni (cifra nu o pun la îndoial), să vină în sprijinul demersului WWF? Au făcut-o doar din dragoste curată de mediu, au fost cuprinși de o emulație nemaintâlnită, ori să fie interese mult mai profunde, pe care nu le adulmeci la prima adiere de vânt?
„Ce poți spune despre legitimitate demersurilor făcute de WWF când aceștia organizează o întalnire cu primarii din Caraș-Severin, pentru a explica ce înseamnă proiectul de sălbaticire a unor zone parte a sitului Natura 2000 fix în ziua când premierul Grindeanu avea și el stabilită o întâlnire cu primarii. Cu ce arme se bat acește „scufițe neprihănite” când, la finalul întâlnirii, se oferă să plătească transportul și masa participanților, bani cash…în mână, deși toți participanții aveau probabil delegații de la primăriile în interesul cărora participau la întâlnire… Ce să mai zicem de zimbrii de la Armeniș…care mor iarna de foame și intră în curțile oamenilor…nu mai zice nimeni de ei nimic…dar WWF-ul si-a facut pozele, lumea este multumita…astfel de actiuni mi se par mai periculoase decat cele ale unor bandiți asumați…pentru că ww-iștii vând iluzii…păcat, probabil sunt mulți oameni de bună credință acolo…“, notează și activistul cărășean Daniel Popescu.

La rândul său Radu Mititean, Directorul Clubului de Cicloturism Napoca ridică o altă problemă legată de politica WWF. „Acel protocol legat de MHC a fost o cacialma de presă rusinoasa pentru care i-am batut si public si privat obrazul WWF-ului, care nu era la prima măgărie de acest tip, mai ales că acel protocol era semnat de un demnitar – Ana Lucia Varga – apropiat politic de un conducător WWF care fusese europarlamentar pe lista acelui partid care nu avea nicio atribuție pe liniile legate de MHC nefiind în puterea lui de decizie sau în sfera sa de autoritate ierarhică entitățile care dădeau avize și autorizații pentru MHC. Și, în plus, de fapt ministerul nu se angaja juridic în mod valabil la nimic, pentru că protocolul nu era un act juridic aprobat prin ordin ministeriat, ci mai mult un soi de declarație politică, fapt recunoscut apoi cu jumătate de gură de reprezentanții organizației care au făcut acea jenantă cacialma care a demobilizat sectorul ONG și l-a divizat, facilitând continuarea măgăriilor de către minister și „investitori”. Nu știu dacă a regretat sau nu WWF acel ”protocol” – probabil că nu – dar ce au facut ei ulterior pentru râuri și contra MHC cu greu poate compensa efectele negative ale acelui autogol…

O altă afirmație făcută de același ONG spune că, cităm „Organizaţia poartă discuţii de la egal la egal cu instituţii precum Banca Mondială şi Comisia Europeană“. Da, WWF este o voce puternică în aceeași măsură în care se poate spune că este una partinică. Nu a unui partid, ci a unor interese pe care încercăm să le pătrundem.

Un fost activit WWF, scârbit de manipulările media ale acestui ONG, Nicolae Dărămuș notează în textul său intitulat „WWF ROMÂNIA: O LACOMĂ ȘI PERFIDĂ MÂRȚOAGĂ TROIANĂ… DE MEDIU“, cităm:

În aprilie 2012, peste 60 de ONG-uri cu profil de mediu au protestat în fața Ministerului Mediului împotriva construirii microhidrocentralelor private pe râurile de munte ale României. Ministru de resort era Laszlo Borbely. La negocieri, WWF România a acceptat continuarea dezastrului ecologic, cu condiția aplicării unor „bune practici”. Pentru necunoscători sintagma ”bune practici” face parte din limbajul de lemn european, iar ca să fiu și mai clar, după creierașele WWF-iștilor șefi, ”bunele practici” însemnau așezarea conductelor (care confiscau râul) în afara albiei. Ca și când menirea unui râu este o albie seacă…

Mai apoi, după ce sute de microhidrocentrale private au distrus tot atâtea râuri de munte și când dezastrul a ajuns și la conștiința pruncilor de grădiniță, a strigat și WWF România că , vezi bine, așa nu se mai poate. Între timp, firește, finanțările (și guvernamentale) pentru masturbante proiecte de mediu i-au curs.

Nu demult, după ce defrișarea României a luat proporțiile știute, WWF România a strigat că se duc pe râpă… pădurile virgine ale țării. Oamenii cu bune intenții, dar prost informați, au mușcat momeala, elogiind grija WWF… Au mușcat-o fără să știe că în România, practic, nu există păduri virgine, ci numai câteva insulițe cu păduri puțin umblate, având un grad minim de intervenție umană. Recent, 24 000 de hectare de ”păduri virgine” au intrat în patrimoniul UNESCO… Adică, 8 insule de pădure, răspândite pe te miri unde, însumând suprafața unui ocol silvic mai voinic. Care a fost scopul manipulării?… Imaginea WWF și, evident, abaterea atenției publice de la reala dramă a întregului ecosistem forestier românesc.

Recent, la întâlnirea de la Ministerul Mediului între grupul de fermieri și vânători (care cereau uciderea cu program, prin ”cotă de intervenție” a ursului) și reprezentanții unor ONG-uri de mediu, publicul preocupat de temă s-a așteptat ca WWF România să fie prezentă. De ce?… Fiindcă an de an WWF împânzește străzile orașelor cu înduioșătoare afișe prin care solicită românilor virarea a 2% din impozite pentru protecția ursului brun… Aș!… WWF România a lipsit, mulțumindu-se cu un comunicat prin care salută inițiativa Ministerului Mediului de a aproba cota de vânat urși. Firește că scribii WWF au îmbrăcat salutul într-o ciorbă de vorbe europene, conchizând că acțiunea criminală este menită ”creșterii acceptanței sociale față de carnivorele mari”. Așadar, după capii WWF România, ”bunele practici” prevăd gloanțe.

Dar, ca membru al echipei de proiect WWFși participant la această masturbație, mi-am amintit cum, în timpul proiectului, eram instruită să trimit cutare comunicat de presă la cutare minister, pentru «avizare», înainte de a-l trimite presei, ca să nu se supere ministerul. Eu pot să depun mărturie – și pentru asta vă asta scriu acum – despre incompetență profundă, lene și lipsă de coloană vertebrală la periculos de mulți oameni tineri care fac parte din această organizație. Oameni care sunt publicitați ca mari specialiști în proiecte complexe, de către instituții media respectabile.“, își amintește

Și-atunci nu e normal să ne întrebăm și să cercetăm dacă WWF este un ONG sau o companie cu interese, în toată regula?

Sergiu TABAN

România deține în Munții Carpați unele dintre ultimele zone de sălbăticie din Europa. Acestea se întind pe suprafețe mai mari decât cele acoperite de parcurile naționale sau naturale, motiv pentru care WWF solicită autorităților naționale de mediu să le includă sub protecție legală, desemnând zonele de sălbăticie ca noi arii naturale protejate. În plus, legăturile dintre aceste zone, denumite „coridoare ecologice”, ar trebui și ele incluse în legislație și desemnate ca atare, pentru a asigura condiții optime de deplasare pentru speciile protejate precum ursul, lupul sau râsul, și supraviețuirea lor pe termen lung, susțin reprezentanții organizației de mediu.

Sud-Vestul Carpaților reprezintă unul din puţinele locuri din Europa în care oamenii se mai pot bucura de locuri cu adevărat sălbatice, de areale întinse neafectate de activitatea umană. Caracteristicile naturale de aici  oferă condiţii atât pentru păduri temperate, cât și pentru pajiști alpine extinse; o mare parte din fondul forestier din acest areal este acoperită de păduri virgine și cvasi-virgine. Zona găzduiește populaţii viabile de specii protejate emblematice de carnivore mari, precum ursul, lupul sau râsul, care joacă un rol important în menținerea unor ecosisteme sănătoase.

Rezultatele proiectului de analiză peisagistică și de cartare a zonelor de sălbăticie din sud-vestul Carpaților, finanțat prin Programul de Cooperare Elvețian-Român, arată că principalul nucleu de sălbăticie, din punct de vedere al suprafeței, se regăsește în grupul Munților Țarcu–Godeanu–Cernei, la intersecția Parcurilor Naționale Retezat și Domogled – Valea Cernei cu situl Natura 2000 Munții Țarcu. Un al doilea nucleu de sălbăticie se află în centrul Masivului Retezat, în cadrul Parcului Național Retezat, iar cel de-al treilea nucleu, de dimensiuni mai mici, se află în partea de nord a Munților Țarcu. Toate cele trei nuclee sunt conectate între ele prin „zone-tampon”, areale care prezintă aceleași caracteristici din punct de vedere al naturaleții și al proceselor naturale, rezultând astfel o vastă zonă de sălbăticie.

O a doua zonă de sălbăticie, cu nuclee reprezentate de cele mai sălbatice areale din parcurile naționale Semenic – Cheile Carașului și Cheile Nerei – Beușnița, a rezultat dintr-o analiză a managementului actual al ariilor protejate din Banatul Montan.

„Conceptul de sălbăticie este unul nou pentru România și, în același timp, vine la pachet cu multe provocări. O provocare majoră este aceea de a schimba percepția negativă față de termenul „sălbăticie“, de a demonstra că sălbăticia nu înseamnă stagnare pentru comunitățile locale, ci, din contră, contribuie pozitiv la calitatea vieții, în pofida limitărilor și restricțiilor pe care le poate impune managementul unor astfel de zone”, se arată într-un comunicat de presă al WWF.

foto: http://turnul.blogspot.ro

Diana RADU