Povestea cetățeanului hunedorean Gheorghe Ionescu, omul care și-a dorit să realizeze investiții în zona Teliuc, în apropiere de Hunedoara, care să genereze locuri de muncă și să ofere un plus de valoare acestor locuri într-o zonă cu un potențial turistic enorm, este una ce merită aprofundată și pe care publicația regională Reper 24 și-o asumă spre a fi scoasă la lumină.

În articolele ce se cer de la sine a fi publicate pentru a înțelege modul infracțional prin care au fost devalizate, tăiate și vândute pur și simplu o serie de foste obiective importante din industria deținută de statul român, vor reieși nume peste care se lăsase uitarea sau dimpotrivă personaje suprinzătoare, dialoguri interceptate din care vom deduce cât de solidă era caracatiță creată de unul din oamenii care ar trebui să răspundă pentru o parte a falimentului patrimoniului românesc ce se cifrează în miliarde de euro!

Acest om, despre care există dovezi de netăgăduit privind infracționalitatea faptelor sale, are un nume: Ion Tudor, pentru apropiați „Jean“, lichidatorul care își leagă numele și de falimentul unor obiective din Reșița asupra cărora cerem DNA-ului să facă lumină: CET Energoterm, Prescom, Drumuri și Poduri SA Caraș-Severin Piețe Reșița SRL, Filiale CNCAF Minvest, cazurile Bradmin și SC Miniera Banat Anina! Din fericire, în cazul Aninei, primarul Gheorghe Românu a verificat documentația, a sesizat faptul că nu se putea dovedi dreptul de proprietate în favoarea solicitantului și i-a anulat autorizația de demolare eliberată în mandatul fostului primar al Aninei, Gheorghe Neicu. La Anina s-a putut, la Brad sau Hunedoara nu!

Povestea complicată și totuși atât de logică a lui Gheorghe Ionescu a început în anul 2008, când printre ruinele Hunedoarei omul nostru din poveste, un tip cu spirit antreprenorial a pus ochii pe fosta uzină de preparare a combinatului de la Teliuc, acolo unde a avut o viziune: în locul clădirilor lăsate în paragină, să ridice un mic complex turistic. În cele din urmă, de ce să nu fie exploatată zona și să i se dea o nouă șansă, dacă mineritul devenise deja un subiect abordat doar la timpul trecut?

Pentru ca visul să devină realitate…

În anul 2008, antreprenorul Ionescu a cumpărat 4 active de la Uzina de Preparare Teliuc. Cum era normal, s-a adresat atât primăriei din Teliuc cât și celei din Hunedoara pentru obținerea Certificatului de urbanism, în vederea realizării unui spațiu de agrement, cazare, ștrand și centru SPA.

De la primăria Teliuc i s-au restituit actele, motivația fiind aceea că zona administrativă aparține Primăriei din Hunedoara (Ulterior, conform dosarului penal 3373/2010, dintr-o declarație dată de primarul Telicului, Daniel Pupăză s-a aflat că Iosif Dragotă, în calitate sa de Șef Birou Urbanism la Primăria Hunedoara s-a deplasat personal la Primăria Teliuc cerându-i să nu elibereze certificatul de urbanism societății administrate de Gheorghe Ionescu deoarece zona pe care se află clădirile proaspăt cumpărate intră în zona administrativă a Primăriei Hunedoara).

De menționat ca în perioada respectivă, Gheorghe Ionescu avea în proprietate doar clădirile, cu drept de superficie asupra terenului (adica se putea folosi de el cu toate că în acte terenul avea un alt proprietar), cât și drept de preemțiune la cumpărarea terenului (adica Ionescu avea întâietate în momentul în care terenul putea sau era scos spre vânzare)… toate acestea erau atestate conform contractului de vânzare cumpărare.

Cu toate acestea, în momentul in care cetățeanul Ionescu a cerut certificatul de urbanism Primăriei Hunedoarei, acesta le-a fost refuzat pe motivul că pentru obținerea lui, trebuia să fie prezentată o dovadă a terenului, cât și un CF. Un lucru imposibil deoarece terenul din Uzina de preparare Teliuc, la acea dată, nu era intabulat și nu se obținuse Certificatul de  Atestare a Dreptului de proprietate conform HG 834/1991.

Incompetență și abuz în serviciu???

Gheorghe Ionescu declară: „Depusesem la dosar toate actele conform cărora trebuia eliberat un certificat de urbanism … deci motivul refuzului era fără fond, deoarece conform contractului de vânzare cumpărare, articolul 44, și al dreptului de superficie, răspunsul trebuia să fie unul favorabil. Acuma eu știu că nu am sărit cu banii să-mi cumpăr acest drept care în mod legal mi se cuvine gratuit, dar vă rog să mă scuzați că mita care trebuia să o dau nu a corespuns cu bugetul și nici cu normele mele morale.“

Și cum abuzul nu s-a oprit aici, după ce că le era refuzata în continuare eliberarea unui certificat de Urbanism, aveam regulat controale de la primarie care se soldau cum altfel, decât cu amenzi usturătoare și cu interzicerea lor categorică și totală să facem orice lucrare asupra construcțiilor cumpărate și aflate în proprietatea firmei reprezentate de Gheorghe Ionescu!!!

Gheorghe Ionescu rememorează: „Și acuma țin minte cum veneau angajați ai ITM-ului cu coada între picioare deoarece știau ca ce fac nu este tocmai bine și își cereau scuze că trebuie să ne amendeze, dar ordinele veneau de sus și trebuiau respectate. Nu mi-a mai trebuit nici o altă dovada ca sa-mi dau seama ca acest conflict se îndreptă cu pași mari spre o parte mult mai personală și subiectivă. Cineva și-a pus ca obiectiv principal o terfelire a mea prin cel mai negru și dens noroi”.

Primăria Hunedoara a căutat prin orice mijloace să îl descurajeze pe investitor, la mijloc fiind interese știute doar de primarul de atunci al Hunedoarei, Ovidiu Hada, astăzi încarcerat, ca urmare a unor infracțiuni de corupție probate în legătură cu încheierea în mod nelegal a unor achiziții publice.

În anul 2010 administratorul Gheorghe Ionescu a depus o cerere de intervenție în nume propriu la dosarul de faliment (7540/97/2008) al CNCAF Minvest SA filiala Poiana Rusca Teliuc, iar în luna mai depune o completare la acea cerere de intervenție prin care solicita punerea în derulare a contractului de asociere în participațiune, fiind de acord să achite suma pretinsă de 300.000 Ron sau scoaterea la licitație a activelor ce fac obiectul contractului, în vederea demolării, în mod transparent și legal.

Bineînțeles, cu mențiunea ca demolarea să se facă ținând cont de neafectarea unor structuri de rezistență care consolidează dealul pentru a nu se crea alunecări de teren și curățarea zonei în urma demolării.

Intră în scenă el Liquidator „Jean“ Tudor!

Lucrurile s-au complicat definitiv atunci când în poveste a apărut lichidatorul cu „7 capete“ Ioan Tudor. Pentru a debloca situația, Ioan Tudor i-a cerut cetățeanului Ionescu o sumă frumușică de bănuți – 3 miliarde de lei vechi iar pentru că administratorul Heaven Trend a refuzat să o „doneze”, firma controlată de „Jean“ Tudor – IT Management Advisors SRL a depus o întâmpinare prin care spunea clar că nu recunoaște acest contract (anexa 1) iar în vederea intabulării terenului, Primăria Hunedoara și Primăria Teliuc încă mai au ceva de discutat referitor la delimitarea teritoral-administrativă. Cu toate că unul din creditori (A.N. “Apele Române” anexa 2) a fost de acord cu derularea contractului propus de noi.

Când a înțeles cum stau lucrurile, cetățeanul Ionescu s-a adresat Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri cât și CNCAF Minvest Deva cu solicitarea ca terenul să fie intabulat pe cheltuiala domniei sale. A primit răspuns favorabil (anexa 3) (măcar unul favorabil după muuuuulte refuzuri) iar la finalul lui august 2010 avea să primească certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru CNAF Minvest SA (anexa 4)) – eliberat abia în data de 26 octombrie 2010, deoarece domnul ministru a fost plecat în delegație…

Cârdășia promotorilor răului: primarul Hunedoarei – Hada și lichidatorul Tudor!

Până în acest punct toate bune și frumoase. Dar cum primarul Hada nu-și primise tainul, iar Primăria Hunedoara a dat dovadă de „implicare în problemele investitorilor“, nu a putut sta cu mâinile în sân să vadă cum lucrurile începuseră să se așeze și se rezolvă, a dat o autorizație de demolare, cu acceptul lui Ioan Tudor (supărat la rându-i că nu a fost ajutat să-și mărească contul din bancă). Cui a fost acordată autorizația de demolare? Unei firme care nu avea nicio legătură cu clădirile sau terenurile. „Că doar așa se fac lucrurile în România… mie nu-mi place casa vecinului, mă duc la Primărie cer să mi se elibereze un certificat de demolare și uite așa, peste noapte vecinul a rămas fără casă și poate fac cumva să moară și capra lui“, după cum afirmă resemnat Gheorghe Ionescu.

Un lucru e cert. Clădirile cumpărate de Ionescu se aflau în zona de interes a lichidatorului, care începuse deja să valorifice tot ce putea, în acea incintă regăsindu-se mai multe clădiri nu doar cele ale societății care dorea să investească în zonă. Lichidatorul Tudor a primit autorizație de desființare a acestora, deși aceasta ar fi trebuit să i se respingă, pentru același motiv care îi fusese invocat și în cazul lui Gheorghe Ionescu: mincinoasa susținere de către reprezentanții primăriei a faptului că acea clădire s-ar afla pe teritoriul Teliucului, și nu a Hunedoarei. Tratamentul discriminatoriu este un indiciu concludent în stabilirea faptelor. Interesele lui Tudor au fost în cele mai multe cazuri întâmpinate cu slugărnicie de reprezentanții primăriei hunedorene.

Firma Uzin grup a vândut mai apoi dreptul de demolare firmei Remat Scholz Caransebeș și peste noapte o parte din clădirile au fost distruse. Au demolat clădiri în care firmele Alexa Mir Tour Trans și Heaven Trend din Hunedoara, au luat fierul din ele și au lăsat în urma lor mormane peste mormane de moloz (care se regăsesc și astăzi acolo). Ce au dorit prin aceasta Tudor și Hada? Descurajarea definitivă a investitorului, dar lucrurile nu aveau să rămână așa…

Vă reamintesc, clădirile demolate erau deținute de firma reprezentată de Gheorghe Ionescu în acte oficiale iar pe teren acesta avea eliberată o atestare a dreptului de proprietate.

Pe lângă aceasta, Primăria Hunedoara, foarte darnică în autorizații atunci când solicitările veneau din partea lichidatorului Tudor sau a altor „ortaci“ de-ai acestuia, au mai dat verde spre a fi tăiați și câțiva zeci de copaci seculari, acel 2011 fiind chiar anul internațional al pădurilor și cum altfel să fie celebrat dacă nu prin taierea lor? Mai răspunde cineva pentru aceste nedreptăți comise?

Exista nume de societăți implicate în povestea de la Teliuc, toate într-o strânsă legătură cu lichidatorul Tudor: Valmet Production, Uzin Grup vest, Coneta SRL, Remat Scholz, Turnovi, Steel processing. Se poate cerceta cu uşurinţa cum s-a înstrăinat clădirea-sediu a filialei Poiana Rusca, și mai ales la cine a ajuns activul şi în ce condiţii, sunt operaţiuni care lasă urme. Dacă cineva ar putea evalua cam care era valoarea de inventar a tuturor bunurilor pe care CNCAF Minvest le avea în patrimoniu înainte de intrarea în faliment, chiar şi la un randament de 30-40% al unei lichidări cinstite, se poate intui cât s-a furat, în comparaţie cu preţul final raportat de lichidator în dosarul de faliment deja închis.

Dar cum au ales organele abilitate ale Statului Român să îi facă „dreptate“ cetățeanului Ionescu și să apere statul de prăduitori puși pe înavuțire proprie din avutul obștesc, vă vom relata într-un episod următor, din care nu vor lipsi selecții riguroase din interceptările realizate în acest dosar, surprize legate de nume importante din Caraș-Severin care l-au ajutat pe lichidatorul Tudor să eludeze legea și multe altele…

Ascultați un fragment din interviul cu Gheorghe Ionescu

(va urma)

Sergiu TABAN

Anexa 1

 Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5