O plimbare matinală prin orașul cu poeți mi-a adus în fața ochilor o imagine tristă, posomorâtă, bacoviană chiar. Un oraș măturat de o ploaie mocănească, un cer plumburiu cu aceeași oameni triști de dinaintea alegerilor parlamentare. Acestea au trecut, iar sentimentul de tristețe și supărare răzbate dincolo de optimismul afișat aseară de liderii acestor formațiuni politice.

Și să le luăm pe rând. Spuneam că dincolo de euforia rezultatelor date de exit-pool, se găsesc frământările interne ale fiecărei formațiuni politice. PSD-ul e câștigător detașat cu aproape 30% din sufragii, la care se vor adăuga alte 5 procente din redistribuire. De ce e supărat? Simplu, pentru că nu are majoritate simplă în viitorul parlament și nu prea are variante de alianță pentru formarea executivului. PNL-ul e de asemenea supărat că a scos un scor cu 5 procente sub previziunile lor, că nu a reușit să ia fața PSD-ului, că va avea de împărțit mult cu viitorii colegi de guvernare USR – PLUS.

Și dacă tot am ajuns la această formațiune politică, să precizăm că în ciuda scorului mult mai mare față de acum 4 ani obținut în acest scrutin electoral, aceștia sunt supărați, ba chiar se solicită demisia lui Dan Barna, pentru faptul că nu ai obținut un scor cu 2 în față, că nu au puterea să facă alianță doar cu liberalii pentru guvernare. La toate acestea mai adăugăm lupta fratricidă între USR și PLUS, fiecare dorind să dețină supremația în varianta unei unificări într-o singură formațiune politică.

Supărați sunt și PMP-iști lui Băsescu, care au obținut primul loc sub linie. Dacă e să pierzi cu un scor general de 1 – 2% mai e cum e, precum în cazul PPU-SL-ului sau al PER-ului, dar să obții peste 4,5%, să vezi linia de sosire și să nu poți să mai ai o zvâcnire până la finiș….e crunt. Dar asta e politica. Supărați sunt și cei ai lui Ponta din Pro-România; supărați pentru că electoratul i-a trimis nu în opoziție ci în afara parlamentului pentru următorii 4 ani. Vor mai candida la următoarele alegeri? Vor mai avea puterea să renască ciugulind câte un vot pe ici pe colo pentru a reuși să treacă pragul? Greu de spus,dar vom afla peste 4 ani.

Singurii care sunt liniștiți sunt cei de la UDMR. Aceștia par să readucă la viața gluma aceea care circula pe buzele românilor până acum 4 ani: „De ce se organizează alegeri în România? Pentru a ști cu cine va guverna UDMR-ul“. Cu un scor foarte bun, aceștia vor juca un rol cheie în formarea viitorului guvern. Alea acta est cum ar spune latinul, sau zarurile au fost aruncate. Însă tare mi-e teamă că e o aruncare așa puțin, pe sub mână ca la barbut. Nu știu cina va lua potul cel mare,dar sunt convins că cel care va fi cu buza umflată și buzunarele goale va fi măria sa alegătorul care ieri a ales…să nu aleagă. Cu prezență la vot de 32% orice era posibil să se întâmple și chiar s-a întâmplat.

Ultimul, dar nu cel din urmă, e AUR. Un partid venit de nicăieri, îndreptându-se spre niciunde. Aceștia au anunțat că nu vor intra în coaliție cu nimeni, adică nu vor la guvernare. Bine, Bine, la guvernare nu, dar nici în opoziție? Tare sunt curios care va fi abordarea lor politică. Un fel de Gică contra. ori ceva de genul votez dacă îmi dai? Rămâne de văzut.

Între timp viața noastră continuă; cu pandemie, cu spitale pline, cu autostrăzi promise dar nerealizate, cu spectrul unei crize economice de amploare. Rămânem triști și plouați, asemeni vremii de afară, cu pensionarii și șomerii de zi cu zi, cu scumpiri și miliardari de carton și cu o clasă politică amorfă generată de un electorat amorțit.

Dan AGACHE

E dimineață. O dimineață frumoasă de primăvară, venită peste Reșița de nu știu unde. Și liniște, atât de multa liniște. Îmi plimb cățelul ca de fiecare dată și mă bucur de soarele dimineții frumoase de sfârșit de martie. Mă intrigă ceva și nu știu ce. Abia într-un târziu realizez ce mă intrigă. E liniște…

O liniște nefirească și apăsătoare. O liniște spartă ici și colo de croncănitul unei ciori din vârful unui copac, ori de sirenele unei ambulanțe, auzită parcă mult prea des în ultima vreme. Și fără să vreau, parcă mă trec fiori. Să fie de la vânt……? Puțin mai încolo, șoferul unui camion descarcă marfă la magazinul de cartier. Doi vecini se ceartă, nici ei nu știu de ce. Probabil statul prea mult în casă întinde nervii oamenilor la maxim și asta e doar o supapă de refulare a tensiunii.

În depărtare se aude gâfâind cu greu un camion. E mașina de gunoi ce se strecoară cu greu printre mașinile mici parcate alandala. Parcă sunt prea multe mașini la ora asta. De obicei dimineața erau parcările goale. Acum…. Acum e liniște; în depărtare, sus în zări aud o mierlă cred, care-și face numărul matinal. Vestește ziua, anunță primăvara și trilul ei mă bucura altă dată și-mi ridica tonusul. Acum sună puțin straniu. Pentru că e liniște, prea multă liniște…

În zarzărul roșcat de florile scăpate de frigul ultimelor zile se ceartă niște vrăbii, la fel cum o fac de când le știu. Gureșe, neastâmpărate, țopăie și se ceartă; sau discută mai aprins, habar nu am. Și peste toate….din nou liniște. Ba, mint; mai aud tocurile unei minione plecată cu treabă probabil, pentru că e foarte hotărâtă la mers. Hotărâtă și singură. Și din nou liniște…
Brusc îmi răsare, dintr-un cotlon al minții, un alt zgomot. Nu l-am mai auzit de-o veșnicie. E tropăitul saboților de lemn al muncitorilor ce mergeau către făbrică prin anii 60, grăbiți să nu-i prindă duda pe drum. Un tropăit monoton și continuu, ca o poezie. O poezie a muncii. Asta era atunci; acum e liniște, parcă prea multă liniște…

Mi-e dor deja de viața de dinainte de toate astea. Mi-e dor de zgomot, de glasul cristalin al copiilor în drum spre școală, de cearta precupeților din spartul zorilor, în piață, de forfota orașului. Dar sunt convins că prea curând nu am să le mai aud.
Acum e liniște, prea multă liniște, spartă doar, din când în când, de bubuitul amintirilor de altădată care-mi sparg timpanele și dor. Dor al naibii de tare, pentru că mi-e dor. Mi-e dor de viața mea de altă dată pe care o aud precum cântul mierlei din zare. Departe, tot mai departe în liniștea dimineții. O liniște nefirească pentru o dimineață de primăvară…

Dan AGACHE