La ultimele alegeri Europarlamentare am votat Corina Ungureanu. Care Corina? Un candidat lipsit de șanse, un candidat care nici măcar nu a fost prins în grafica TV de la finalul zilei, cea cu rezultatele votului. Mai apoi am așteptat vreo două zile până când rezultatele oficiale ale votului au fost făcute public. Am căutat în datele Biroului Electoral Central ca să aflu dacă nu sunt singur. Dacă mai sunt și alții care au ales la fel. Nu eram singur, și nu eram deloc puțini. Mai exact 26.774 de oameni care au crezut la fel, care au votat la fel. În zilele cu soare cam tot atâția oameni vin la Reșița să își aleagă primarul.

Potrivit teoriei votului util mi-am risipit votul, am irosit o șansă. Iar mecanismul sistemului electoral le dă dreptate susținătorilor acestei teorii: voturile candidaților care nu au trecut de pragul minim pentru a fi aleși se redistribuie proporțional celorlalți. Adică votul meu s-a fracționat către câștigători. 0,37 din el s-a dus către PSD, 0,15 către PNL, 0,12 către PDL, ba chiar, deși nu sunt etnic maghiar, am oferit un 0,06 din votul meu UDMR-ului. Cum candidatul meu a pierdut alegerile se poate spune că am pierdut și eu, iar astăzi când scriu aceste rânduri pot afirma chiar că nu mă simt deloc reprezentat de către aleșii noștri la Bruxelles.

Prin prisma aritmeticii electorale, dacă adunăm voturi și nu oameni riscăm să pierdem în continuare. Noi nu suntem numere, noi nu suntem voturi. Suntem oameni, fiecare cu speranțele și aspirațiile sale. Aproape că ajung să le dau crezare susținătorilor votului util: pentru ce să îți risipești votul pentru un candidat care nu va fi ales? Rațiunile negative ale votului meu pentru Corina Ungurean sunt multiple, și ar încărca prea mult textul. Pot spune însă care a fost motivația pozitivă a votului meu. O motivație pe care am păstrat-o și acum, o motivație legată de mesajul de campanie al candidatului respectiv: suntem în competiție. O competiție în care România, sau Reșița, sau echipa mea sunt mai mereu pe ultimul loc. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine o astfel de situație este o reală sursă de nemulțumiri.

Ce spune în continuare teoria votului util? M-am luat drept exemplu, iar un susținător al teoriei votului util mi-ar spune că nu este bine, că trebuie să votez un candidat cu șanse de a fi ales, cel puțin dacă vreau să mă simt reprezentat. Rog să îmi fie permisă o întrebare: un vot util pentru cine? Dacă interlocutorul este onest și cinstit îți va recunoaște că votul util este pentru politician, cât să se aleagă, și mult mai puțin pentru cetățeanul care își schimbă opțiunea către un candidat cu șanse. S-a ajuns în această situație pentru că vom alege, atât primarul cât și consilierii locali și județeni într-un singur tur de scrutin. Specialiștii în științe politice au argumentat deja pentru lipsa de reprezentativitate a unui astfel de mecanism de vot.

Revin însă la susținătorii votului util. Tot ei îmi vor spune, cu o oarecare mărinimie și generozitate, că dacă ar fi fost două tururi de scrutin nu era nici un fel de problemă ca în primul tur să votez cu cei în care am încredere, pentru ca mai apoi, în al doilea tur să dau un vot util. Rămânem însă la realitatea unui singur tur, a unui singur vot. Iar astfel totul se simplifică: PSD sau PNL. Și suntem din nou în mult prea cunoscuta strategie a răului cel mai mic. O alegere oarecum impusă și în funcție de preferințele personale, o luptă cu monstrul din echipa adversă. Pentru că altfel nu se poate.

Experții în organizarea alegerilor vor explica că fără o bună organizare de partid, fără organizații de cartier, de stradă sau de bloc nu se poate. Fie și așa, nu se poate!

Dacă după mai bine de un sfert de secol de la Revoluție avem nevoie să fim încolonați pentru a vota înseamnă că încă nu ne-am înțeles șansele participării democratice. Miza votului este importantă, căci cei aleși vor avea putere de decizie. Ne place sau nu, ei vor fi cei care vor decide destinul comunității. Iar situația în care ne găsim este una cu două partide cât de cât organizate, și cu cetățeni nemulțumiți, dezamăgiți și chiar indiferenți. Până în ziua votului se va mai fi stârnit ceva emoție, astfel încât coloanele de votanți să fie cât mai numeroase. Iar mare lucru nu se va schimba.

Nu însă și dacă vom înțelege întreaga mecanică electorală. Merită să votezi un candidat lipsit de șanse, merită să votezi o persoană în care crezi. Chiar în condițiile în care riști să fi nereprezentat. Pentru toți cei dezamăgiți, nemulțumiți și chiar indiferenți există două variante. Prima este cea lipsită de efort, varianta nepăsării și a refuzului de a vota. Numai că o astfel de variantă te exclude din joc. O neparticipare la vot își are limitele ei: pe de o parte absența ta îl va legitima pe învingător, iar pe de altă parte, în caz că va fi rău, vei fi lipsit de suportul moral de a critica. Ai avut o șansă să faci să fie altfel și nu ai profitat de ea.

O a doua variantă este cea de a testa limitele și elasticitatea actualului sistem electoral. Poate părea o glumă însă este o realitate tristă: nu sunt antisistem, de cele mai multe ori sistemul este împotriva mea. Lipsa de reprezentativitate a celui ales într-un singur tur de scrutin este reală. O participare masivă a nehotărâților îi va conferi alesului o reprezentativitate chiar mai scăzută.

Poate că nu va fi ales cel pe care ți-l dorești, însă printr-un vot masiv ar exista o șansă ca politicianul să înceapă să-și asculte oamenii care l-au votat. Persoana primarului, cine va fi el, pare să stârnească pasiuni, conflicte, controverse. Însă alegerile nu sunt doar pentru primar, ele sunt și pentru consilii, acele mici parlamente locale sau județene în care se va decide. Iar dacă primarul nu va fi reprezentativ, merită să îi asigurăm un consiliu cât mai reprezentativ. Un consiliu în care să se regăsească cât mai multe voci, un consiliu care să îi reprezinte pe cât mai mulți dintre cetățenii Reșiței. Diversitatea de opinii dintr-un viitor consiliu local poate oferi șansa unor dezbateri reale, poate oferi șansa dialogului.

Sunt tot mai multe voci care solicită o implicare mai activă a cetățeanului în politică. Un prim pas, mic ce-i drept, ar fi să votăm oamenii în care avem încredere. Încrederea să fie primul și singurul criteriu. Dincolo de partide, cel puțin la nivel local, interesul merită să fie îndreptat către comunitate, către oameni. Iar dacă ai încredere într-un om, votează-l. Dacă nu, nu. Dar ar fi un bun început.

Andrei FURNICĂ