O declarație în stilul limbajului de lemn semnată de celebrii ong-iști ecologiști WWF, apărătorii naturii virgine și ai faunei noastre, vorbește despre uciderea urșilor care nu ar constitui un dezavantaj și un dezechilibru natural, pentru că cităm „Uciderea ursului este menită „creșterii acceptanței sociale“. Nu-i așa că ceva se bate cap în cap, dacă stai să lecturezi maculatura pe care și-o asumă această organizație non-guvernamentală atunci când cere societății civile cei 2% din impozit pentru salvarea aceluiași urs carpatin?

Unii spun că acest WWF nu ar fi decât o interfață care ar fi bugetată din surse care nu sunt străine de modul în care se execută tăierile masive de lemn de pe la noi și joacă nu doar ca activiști, ci și pe frontul politic, în funcție de interesele avute. Mărturie poate fi prezența în perioada Guvernului Cioloș, în boardul de conducere al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a fostului ministru secretar de stat al pădurilor, Erika Stanciu, care  a fost fondatoarea Fundației Pentru Arii Protejate Pro Park, a fost directoarea Parcului Național Retezat și Leader „Păduri și Arii Protejate” în cadrul „Programul Dunăre Carpați” al WWF. Se vorbește despre experiența valoroasă a acestei doamne care o califică pentru implicarea în deciziile executive și contribuția la elaborarea de acte normative ce vizează apărarea mediului. Dar oare nu era mai firesc ca această stimabilă doamnă să rămână în rândul activiștilor WWF și să își prezinte public pozițiile  și proiectele de protecție a mediului pe care le derulează? Pasul dintre non-guvernamental și guvernamental este cel mai adesea atât de sensibil…Erika știe!

Din rândurile aceluiași ONG s-au ridicat rând pe rând voci care au criticat demersurile WWF, o prezență activă în siturile Natura 2000 din peisajul cărășean, care prin actele lor ajung, în multe rânduri, să îngrădească și să blocheze investiții de ordin turistic, așa cum a fost cazul zonei Clisurii în trecut, blocarea MHC-urilor sau prin proiecte de resălbăticire, în urma cărora în conturile WWF au intrat milioane de euro, precum această populare cu zimbri de la Armeniș, plus multe altele despre care vom vorbi.

„Astăzi, WWF are aproximativ 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări“, notează ONG-ul pe site-ul propriu și sincer mă întreb cum s-au înghesuit aceste milioane de oameni (cifra nu o pun la îndoial), să vină în sprijinul demersului WWF? Au făcut-o doar din dragoste curată de mediu, au fost cuprinși de o emulație nemaintâlnită, ori să fie interese mult mai profunde, pe care nu le adulmeci la prima adiere de vânt?
„Ce poți spune despre legitimitate demersurilor făcute de WWF când aceștia organizează o întalnire cu primarii din Caraș-Severin, pentru a explica ce înseamnă proiectul de sălbaticire a unor zone parte a sitului Natura 2000 fix în ziua când premierul Grindeanu avea și el stabilită o întâlnire cu primarii. Cu ce arme se bat acește „scufițe neprihănite” când, la finalul întâlnirii, se oferă să plătească transportul și masa participanților, bani cash…în mână, deși toți participanții aveau probabil delegații de la primăriile în interesul cărora participau la întâlnire… Ce să mai zicem de zimbrii de la Armeniș…care mor iarna de foame și intră în curțile oamenilor…nu mai zice nimeni de ei nimic…dar WWF-ul si-a facut pozele, lumea este multumita…astfel de actiuni mi se par mai periculoase decat cele ale unor bandiți asumați…pentru că ww-iștii vând iluzii…păcat, probabil sunt mulți oameni de bună credință acolo…“, notează și activistul cărășean Daniel Popescu.

La rândul său Radu Mititean, Directorul Clubului de Cicloturism Napoca ridică o altă problemă legată de politica WWF. „Acel protocol legat de MHC a fost o cacialma de presă rusinoasa pentru care i-am batut si public si privat obrazul WWF-ului, care nu era la prima măgărie de acest tip, mai ales că acel protocol era semnat de un demnitar – Ana Lucia Varga – apropiat politic de un conducător WWF care fusese europarlamentar pe lista acelui partid care nu avea nicio atribuție pe liniile legate de MHC nefiind în puterea lui de decizie sau în sfera sa de autoritate ierarhică entitățile care dădeau avize și autorizații pentru MHC. Și, în plus, de fapt ministerul nu se angaja juridic în mod valabil la nimic, pentru că protocolul nu era un act juridic aprobat prin ordin ministeriat, ci mai mult un soi de declarație politică, fapt recunoscut apoi cu jumătate de gură de reprezentanții organizației care au făcut acea jenantă cacialma care a demobilizat sectorul ONG și l-a divizat, facilitând continuarea măgăriilor de către minister și „investitori”. Nu știu dacă a regretat sau nu WWF acel ”protocol” – probabil că nu – dar ce au facut ei ulterior pentru râuri și contra MHC cu greu poate compensa efectele negative ale acelui autogol…

O altă afirmație făcută de același ONG spune că, cităm „Organizaţia poartă discuţii de la egal la egal cu instituţii precum Banca Mondială şi Comisia Europeană“. Da, WWF este o voce puternică în aceeași măsură în care se poate spune că este una partinică. Nu a unui partid, ci a unor interese pe care încercăm să le pătrundem.

Un fost activit WWF, scârbit de manipulările media ale acestui ONG, Nicolae Dărămuș notează în textul său intitulat „WWF ROMÂNIA: O LACOMĂ ȘI PERFIDĂ MÂRȚOAGĂ TROIANĂ… DE MEDIU“, cităm:

În aprilie 2012, peste 60 de ONG-uri cu profil de mediu au protestat în fața Ministerului Mediului împotriva construirii microhidrocentralelor private pe râurile de munte ale României. Ministru de resort era Laszlo Borbely. La negocieri, WWF România a acceptat continuarea dezastrului ecologic, cu condiția aplicării unor „bune practici”. Pentru necunoscători sintagma ”bune practici” face parte din limbajul de lemn european, iar ca să fiu și mai clar, după creierașele WWF-iștilor șefi, ”bunele practici” însemnau așezarea conductelor (care confiscau râul) în afara albiei. Ca și când menirea unui râu este o albie seacă…

Mai apoi, după ce sute de microhidrocentrale private au distrus tot atâtea râuri de munte și când dezastrul a ajuns și la conștiința pruncilor de grădiniță, a strigat și WWF România că , vezi bine, așa nu se mai poate. Între timp, firește, finanțările (și guvernamentale) pentru masturbante proiecte de mediu i-au curs.

Nu demult, după ce defrișarea României a luat proporțiile știute, WWF România a strigat că se duc pe râpă… pădurile virgine ale țării. Oamenii cu bune intenții, dar prost informați, au mușcat momeala, elogiind grija WWF… Au mușcat-o fără să știe că în România, practic, nu există păduri virgine, ci numai câteva insulițe cu păduri puțin umblate, având un grad minim de intervenție umană. Recent, 24 000 de hectare de ”păduri virgine” au intrat în patrimoniul UNESCO… Adică, 8 insule de pădure, răspândite pe te miri unde, însumând suprafața unui ocol silvic mai voinic. Care a fost scopul manipulării?… Imaginea WWF și, evident, abaterea atenției publice de la reala dramă a întregului ecosistem forestier românesc.

Recent, la întâlnirea de la Ministerul Mediului între grupul de fermieri și vânători (care cereau uciderea cu program, prin ”cotă de intervenție” a ursului) și reprezentanții unor ONG-uri de mediu, publicul preocupat de temă s-a așteptat ca WWF România să fie prezentă. De ce?… Fiindcă an de an WWF împânzește străzile orașelor cu înduioșătoare afișe prin care solicită românilor virarea a 2% din impozite pentru protecția ursului brun… Aș!… WWF România a lipsit, mulțumindu-se cu un comunicat prin care salută inițiativa Ministerului Mediului de a aproba cota de vânat urși. Firește că scribii WWF au îmbrăcat salutul într-o ciorbă de vorbe europene, conchizând că acțiunea criminală este menită ”creșterii acceptanței sociale față de carnivorele mari”. Așadar, după capii WWF România, ”bunele practici” prevăd gloanțe.

Dar, ca membru al echipei de proiect WWFși participant la această masturbație, mi-am amintit cum, în timpul proiectului, eram instruită să trimit cutare comunicat de presă la cutare minister, pentru «avizare», înainte de a-l trimite presei, ca să nu se supere ministerul. Eu pot să depun mărturie – și pentru asta vă asta scriu acum – despre incompetență profundă, lene și lipsă de coloană vertebrală la periculos de mulți oameni tineri care fac parte din această organizație. Oameni care sunt publicitați ca mari specialiști în proiecte complexe, de către instituții media respectabile.“, își amintește

Și-atunci nu e normal să ne întrebăm și să cercetăm dacă WWF este un ONG sau o companie cu interese, în toată regula?

Sergiu TABAN