Mark Elliot Zuckerberg, alias Tzucky,  părintele paginii de socializare Facebook. Până aici nimic neobișnuit, asta în condițiile în care până acum câțiva ani nimeni nu auzise de socializare pe internet, de Facebook, ori de Tzucky ăsta. În alte vremuri informația circula cu poștalionul, mai apoi s-a inventat telegraful, telefonul, apoi a apărut fibra optică și cablul trans-atlantic, și desigur invenția asta care ne-a schimbat viața și a reușit să fie un factor de influență ca nimeni altul.

Se spune că hârtia suportă orice. La fel e și cu rețeaua asta de socializare, larg răspândită și în România. Total necunoscută până în urmă cu câțiva ani, platforma de socializare are parte în prezent de nu mai puțin de 2,6 miliarde de utilizatori în fiecare lună, adică mai mult decât jumătate din populația totală de adulți din lume. Numărul utilizatorilor din România ai rețelei de socializare Facebook a ajuns, în ianuarie, la 9,8 milioane, adică jumătate din populația cu drept de vot, sau mai mult decât numărul celor care s-au prezentat duminică la urne.

Din nefericire, la fel ca și hârtia, aceasta suportă multe: înjurături, porcării, „măscării“ cum spunea bunica, minciuni, defăimări, adevăruri trunchiate, minciuni veridice (care conțin o parte de adevăr recunoscut, ce nu mai trebuie verificat), atacuri la persoană, multe din acestea sub protecția anonimatului. Adică îți faci un cont fals în care spui că te cheamă Gheorghe Vasile de exemplu și, asemeni copiilor de la bloc ce aruncă pungi cu apă în capul trecătorilor, poți măscări pe oricine fără frică.

Cred că intenția lui Tzucky a fost una lăudabilă și chiar este în anumite privințe. Atâta doar că la noi, țugulanul e grăbit; el e „telectual“ și nu-și pierde vremea citind toate „porcăriile“ scrise de unul sau de altul pe aceste rețele. El citește doar titlul, eventual un rând sau două, își formează repede o părere „proprie“ și o vinde mai departe cu titlu de adevăr absolut: „am citit eu undeva“.

E drept că pe vremea bunicilor mei, puțini erau cei ce știau carte și puteau să citească, iar aceștia erau catalogați drept „domni cu școală“ și „influenceri“ ai acelor vremuri. Acum nu se mai cere nici școală, nici credibilitate, nici cultură. E suficient să dai capul pe spate, să iei o poziție afectată și să rostești cu emfază…„am citi eu undeva“ și gata: ai credibilitate, se uită lumea la tine ca la un Mesia, ești credibil și devii peste noapte….„influencer“.

Vezi nenea Tzucky, chestiile astea nu-și au rostul în societatea noastră; ne coboară valoarea intelectuală, ne transformă în turme de mioare pornite în transhumanță spre abatoare. Ne degradează psihic și moral. Dacă pentru faptul că ai fost un vizionar și ți-a trecut prin cap să faci o astfel de rețea, te felicit, pentru că lași anumiți indivizi să-și bată joc de creierele celor mai creduli și neinformați dintre noi, pot să-ți spun un singur lucru: Rușine domnule Tzucky!

Dan AGACHE

Pentru mine, recentul meci de fotbal cu Polonia a fost un tulburător preambul la ce urma să scriu, astăzi şi în viitor, împotriva deconstrucţiei unei culturi şi unei civilizaţii roditoare de către o generaţie de tineri decerebraţi! Nu mă voi referi la durerea din teren, unde polonezii ne-au bătut măr, de parcă ar fi dorit cu tot dinadinsul să-şi ia revanşa pentru straşnica ciomăgeală pe care au încasat-o de la răzeşii lui Ştefan, la Codrii Cosminului, pentru că am renunţat la astfel de traume lacrimogene, de adolescent întârziat; mă voi referi la spectacolul oferit de tribune, de suporterii echipei noastre, care s-au dedat la acte huliganice fără echivoc, aruncând în teren şi în tribune, ca un ventilator de prostie şi nebunie, cu torţe, petarde şi alte obiecte, într-o frenezie animalică de prost gust şi de totală proastă creştere.

Consecinţa a fost grabnică şi drastică: următorul meci îl vor vedea la televizor, federaţia internaţională pedepsindu-ne cu interzicerea intrării oricăror spectatori la competiţia în care este angajată echipa României; măcar dacă s-ar fi gândit la această pedeapsă, şi ar fi trebuit să stea pe gânduri, înainte de a se comporta ca o hoardă de vandali, de început de Ev Mediu…

Acum, când ţara arde, înfierbântată la cap de propaganda electorală, poate părea de prost gust să scriu despre altceva; dar simt nevoia aşternerii pe coliliul virtual a acestor câteva rânduri, pentru că cele văzute, dureros de triste şi obscene, nu fac decât să-mi cristalizeze gândul că tânăra generaţie de astăzi este incapabilă să priceapă ceva din trecut şi din prezent şi, în consecinţă, va fi incapabilă să-şi structureze viitorul! Pentru că, dragi cititori, decerebraţii din tribunele stadionului erau, într-o majoritate covârşitoare, tineri!

Nu doresc, prin acest articol, să fac să crească nici măcar submicronic „falia dintre generaţii” despre care se vorbeşte de milenii! Dar, în virtutea faptului că civilizaţia, istoria şi filosofia mă obligă să am aceleaşi drepturi şi obligaţii ca ale acestor decerebraţi, daţi-mi voie să-mi exprim îndoiala şi scepticismul asupra posibilităţilor huliganilor şi drogaţilor pe care i-am văzut de a face şi cele mai mărunte gesturi pentru a perpetua ce este valoros şi sfânt pe acest bulgăre de lut pe care Dumnezeu îl rostogoleşte printre stele, deopotrivă pentru ei şi pentru noi! Cum nu cred că maturizarea civică a cetăţeanului român are în vreo măsură de-a face cu ciurdele de bătători cu pet-uri umplute cu pietricele în asfalt, „ca să schimbe sistemul”! Cum să schimbi sistemul, dacă nu înţelegi nici cuvântul?!

Mă întorc, obsesiv, la nevoia de cultură şi la mama ei, la fel de săracă, educaţia: repet, tot obsesiv, că nu vom rezista şi nu vom izbândi, ca naţiune, dacă nu luăm foarte în serios cultura şi educaţia, dacă nu le coborâm de pe piedestalul declaraţiilor în creierul şi spiritul copiilor şi tineretului! Şi, pentru că educaţia înseamnă şi exemple, mă voi opri pentru câteva clipe la modelul italian. Italia este în recesiune – ba, dacă privim la scară istorică, este în recesiune de vreo 2000 de ani, iar perioadele de criză sunt parcă mai dese decât în oricare altă parte; totuşi, premierul Renzi pune, de la 15 septembrie a.c., în aplicare o iniţiativă uluitoare: fiecare cetăţean italian primeşte, la majorat, 500 de euro, ca „bonus cultural” din partea statului, pe care îi va putea cheltui doar pe cărţi, muzee, spectacole etc., adică pe acte şi fapte culturale! Mai mult, pentru fiecare euro plătit pentru apărare, statul italian cheltuieşte un euro pentru cultură, o „paritate” şi mai uluitoare, în sinea ei! Iar italienii pot da asociaţiilor culturale neguvernamentale o parte mult mai consistentă din impozit decât acele pârlite de două procente din legislaţia română! Şi, ca să nu fiu învinuit că mă uit numai la masa celor bogaţi, privesc cu invidie şi la Polonia, care nu ne bate numai la fotbal, ci şi la performanţa economică, pentru că alocaţia bugetară „per capita” pentru cultură şi educaţie este de aproape două ori mai mare decât în România! Rezultatul? Printre altele, fanii polonezi nu au venit cu petarde la meci…

Stau şi mă întreb adesea care sunt mecanismele fine care au dus la destructurarea şi deconstrucţia atât de accelerată a gândirii şi conştiinţei tinerei generaţii de astăzi? Cine o fi făcut sau face experimente atât de tranşante pe creierul majorităţii reprezentanţilor ei, încât să semene atât de bine cu lobotomia?! Si nu-mi vin în minte, ca posibile răspunsuri, decât Internetul şi reţelele de socializare, care tind să înlocuiască, deloc treptat, ci cu o abrupteţe halucinantă, modelul vechii învăţări şi culturalizări „cu buchea” şi analogia, analiza şi sinteza, logica şi predica! Să fie ele noua joncţiune între uman şi divin, noul implant divin care să producă saltul intergalactic?! Greu de crezut, când tineretul, al cărui altar a devenit calculatorul sub orice formă a lui, pare să se îndrepte mai degrabă spre un nou Ev Mediu, ca să nu spun chiar spre neolitic, la cât de bine şi mult se străduie să imite şi să semene cu maimuţele! Mai degrabă sunt reţele de desocializare, de alienare, de spălare a creierelor, în care orice crede individul că e bun este permis, şi orice crede că nu e bun poate fi suprimat printr-o simplă apăsare de tastă – o înşelătoare şi înrobitoare putere, pentru că nici împăraţii romani nu suprimau cu buricul degetului…

Nu vreau să generalizez, probabil că există şi printre tinerii de astăzi indivizi valoroşi, care-şi vor spune cuvântul, vor crea, vor compune şi vor genera valori şi repere, se vor iţi din amorf ca lideri ai generaţiei lor, la diferite niveluri…Eu, lovit de scepticismul celor trăite şi văzute recent, nu-i presimt şi nu-i zăresc, nici cu ochii larg deschişi ai minţii! Şi mă întreb dacă n-ar fi bine, fie şi dintr-un infim mecanism de autoconservare, să facem apel la una dintre valorile astăzi desuete ale educaţiei, la puţină constrângere? Nu la chestiuni fizice sau materiale mă refer, ci la altele, mai fine şi cu efect subliminal; spre exemplu, ce-ar fi dacă huliganilor şi drogaţilor de pe stadion le-am tăia dreptul la vot? Oricum, maimuţele acelea nu ştiu nimic nici despre semnificaţia, nici despre efectele votului!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru

Deși cele cinci instituții pentru vârstnici din județul Caraș-Severin încearcă să le ofere acestora condiții decente, masă, îngrijire medicală și activități de recreere, căminul de bătrâni nu e acasă, iar bunicii cazați aici duc cel mai mult lipsa contactului cu lumea din afară.

Cinci instituții de îngrijire a persoanelor vârstnice funcționează în județ, la Reșița, Caransebeș, Bocșa, Anina și Sacu. Deși se confruntă cu probleme financiare sau de personal, reprezentanții acestora dau asigurări că bătrânii pe care îi au în grijă beneficiază de condiții bune, trei mese și două gustări pe zi, îngrijire medicală, servicii de igienă personală și recuperare.

Cei mai mulți dintre cei pentru care căminul ține loc de acasă nu mai au familii, astfel că cel mai mult duc lipsă de vizitatori cu care să socializeze. Problema marginalizării este în atenția celor care manageriază aceste instituții. Periodic sunt organizate activități la care participă copii de la grădinițe, elevi, voluntari și diverse ONG-uri și pe care bătrânii le primesc de fiecare dată cu bucurie. „Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, am primit vizita mai multor persoane dornice să aducă o bucurie în suflet bătrânilor din cămin, oferindu-le mici cadouri specifice.  Beneficiarii căminului au primit cu mare bucurie  pe elevii Școlii Generale cu clasele I-VIII Nr. 7 din Reşiţa. Ca întotdeauna, elevii acestei şcoli,  împreună cu doamna directoare Schmaler Cristiana,  ne-au oferit momente magice, de neuitat. Elevii Liceului Mircea Eliade din Reşiţa, au oferit un strop de bucurie în sufletele mult încercate ale beneficiarilor printr-un program de cântece şi poezii. De asemenea, în data de 1 octombrie a fiecarui an sărbătorim Ziua Internaţională a Persoanelor de vârsta a treia.  Manifestarea are menirea de a atrage atenţia asupra vârstnicilor, adeseori uitaţi de către familii sau rude. În fiecare an,  reprezentanţi de seamă din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin au fost alături de noi la desfăşurarea tuturor acestor activităţi venite să bucure sufletul beneficiarilor noștri în clipe de sărbătoare. De Crăciun, primim vizita mai multor școli gimnaziale din Reşiţa, licee şi grădiniţe care susţin spectacole de muzică,  dans şi poezie dedicate beneficiarilor, a Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa,  care organizează o acţiune de caritate”, a precizat Cristian Vîlceanu, directorul Complexului de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte Reşiţa.

La Caransebeș, Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena”  asigură beneficiarilor condiţii pentru desfăşurarea unor activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, în cadrul căminului, dar şi în comunitate. „În acest sens conducerea căminului a încheiat contracte de parteneriate cu Casa de Cultură George Suru Caransebeș, Primăria Caransebeș, SC Anaman Medical SRL, Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, Şcoala Gimnazială Slatina Timiş, Asociația Terra Reșița, Asociația Caritas, Liceul Pedagogic C.D. Loga Caransebeș, Seminarul Teologic Ortodox Episcop Ioan Popasu Caransebeș. Trimestrial în cadrul căminului apare Revista Căminul nostru. Lunar, în cadrul instituției, în colaborare cu reprezentanții Asociației Terra Reșița și împreună cu grupul de copii ai Centrului de Plasament Speranța din Reșița se organizează concursuri și jocuri distractive pentru persoanele vârstnice, precum și diverse activități de dezvoltare a deprinderilor de viața independentă”, a explicat Lavinia Ungur, directorul instituției.

La Sacu, pe lângă excursii și sărbătorirea zilelor de naștere, bătrânii se pot recrea și în grădina amenajată în vecinătatea căminului. „Beneficiarii CPV Sacu au posibilitatea să-și petreacă timpul în cele trei grădini de legume și  un solar, amenajate la îndemnul acestora, astfel fiind obținute unele dintre produsele necesare pregătirii hranei. Pomii fructiferi, păsările, florile din incinta Căminului sunt îngrijite de beneficiari, aceste activități fiind considerate ca făcând parte din terapia ocupațională”, a spus Iosif Gheghinuță, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sacu.

Și la Anina și Bocșa vârstnicii participă la întâlniri cu copii, se deplasează la diferite spectacole și evenimente sau fac periodic excursii.

O problemă de mentalitate

Directorul Direcției de Sănătate Publică, Dragoș Luca, atrage însă atenția că vizitele de sărbători și acțiunile desfășurate într-un cadru organizat nu sunt suficiente pentru nevoia de comunicare a bătrânilor instituționalizați. Acesta este de părere că s-ar putea face mai mult, din partea fiecărui membru al comunității, însă problema este una de mentalitate. „Există o părere în general proastă despre aceste cămine, cărora aș vrea să nu le mai spunem în sens peiorativ aziluri, din cauză că, cred eu, nu s-au mediatizat destul beneficiile acestor instituții. Mă bucur că acestea încep să fie prezentate și într-o lumină favorabilă. Ceea ce noi, instituții publice, presă, cetățeni, ar trebui să facem este să demarăm un proiect public, prin care oamenii care empatizează cu acești bătrâni să meargă mai des la cămin și, în urma unor vizite repetate, să-și aleagă un bătrân cu care să socializeze, să vină să-l vadă măcar de câteva ori pe lună. Mă preocupă acest lucru de multă vreme”, a declarat Dragoș Luca.

La căminul de bătrâni din Reșița sunt găzduite în prezent 172 de persoane, la cel din Caransebeș 50, la Sacu 32, iar la Anina și Bocșa sunt 50, respectiv 46 de beneficiari. Contribuţia de întreţinere variază între 779 și 869 lei lunar, în funcție de gradul de dependenţă al persoanei.

Diana RADU