Stăteam într-o seară de vorbă cu bunicul meu, personaj moromeţian, pe un tăpşan de lângă casa „bunicească”; şi el bătea un ţăruş, mai lung ca infinitul…! Şi-l întreb, poate cu arţag, de ce-l bate? Bunicul îmi spune, cu morb şi verb: „Păi, aici o să priponim un măgar”! Nu aveam măgar, aveam numai vacă, porc, nişte cai şi nişte oi, aşa că am ţinut să fac aducerea la realitate … după care bunicul îmi spune, suveran: „lasă, copile, că vine el, că nu-i priponul degeaba!”. Am tăcut, ce era să fac …?

Aşa e şi cu primul-ministru! Priponul e căpărât-gata, dar nu vine oricine în el, decât dacă-i extrem de „fideluţă”, are datorii mari şi nu ştie dacă e mai bine cu ăştia, sau cu ăilalţi! Că, la programul acesta de guvernare, numai dacă ar veni Regele Solomon premier, s-ar descurca cât de cât! Cu regina din Saba, cu tot!

Mă tot uit şi la Dobrogea, Scythia Minor, cum îi spuneau golanii ăia de romani, care se trag din daci, dar nu recunosc! De unde si până când să mai facă şi tărâmul acesta minuni şi să mai salveze nenorocita de naţie de pe coastele mării? L-a găzduit, săraca, pe Ovidiu, trimis de-un împărat prost şi gelos să-i numere stihiile, l-a mai dat naţiei şi pe Traian Băsescu! Nu ajunge? Păi, până când?

Dobrogea a încercat iar să salveze poporul, dar n-a fost să fie! Era prea mult şi prea greu pentru o naţiune care nu mai înţelege să-şi distribuie echilibrat teritorial pe salvatori! După Băsescu, mai puteau şi împuţiţii ăştia de români să aştepte vreo două-trei generaţii, că nu era rândul lor!

Dobrogea a dat ţării si nişte oameni adevăraţi şi rari … pe care i-a folosit lumea! Las la o parte pe Ovidiu, trec şi peste Sfântul Andrei, care a creştinat doar malul mării, după care i-a învăţat pe englezi să facă semnul crucii icsoş,  cum ar zice cârcotaşii ungro-finici … şi mă opresc la unul dintre sfinţii mari şi deştepţi, la Dyonisios Exiguul, Dionisie cel Smerit, cum îl recunoaşte lumea întreagă! S-a născut la Constanţa, atunci Tomis, în anul 470 d. Ch. şi a trăit un timp tot acolo, până l-au chemat la Roma (exodul creierelor, ce să-i facem!) şi l-au pus sa calculeze calendarul … Mulţumiţi-i, din cauza strămoşului acesta al nostru ştim când s-a născut Cristos şi pe ce vremuri suntem! Adică, pe scurt, de la el ştim de „Anno Domini”! Si ne închinăm la 25 decembrie, an de an, de Naşterea Mântuitorului, tot din cauza acestui strămoş cârcotaş al nostru, care nu şi-a imaginat că peste vreo nişte secole, ne vom împuşca conducătorul chiar de ziua stabilită de el ca moment de renaştere a lumii, sau că, tot cam pe atunci, nu vom fi în stare să ne punem un ministrant în fruntea guvernului!

A mai fost un călugăr, unul Damian, tot de prin Dobrogea plecat, care a fondat o mănăstire şi un ordin la Marsilia, încercând să-i creştineze pe gali, în aşteptarea vremurilor când francezii vor vinde Europa … adică azi! Un om pe care îl respectă şi îl aminteşte o jumătate de continent, cu excepţia credincioşilor din ţara lui …!

Cred că au mai fost şi mai sunt mulţi creştini, cu frica şi slava lui Dumnezeu, în Dobrogea noastră bătută de vânt şi scăldată de ape, pe care nu se cuvine să-i amintim aici şi acum! De Băsescu nu zic nimic, pentru că el ar fi fost unul dintre sfinţi, dacă …

Dacă nu era el, aveam astăzi prim-ministru! Nu pot să judec dacă e bine sau rău că nu avem! Dar nici sila nu pot să mi-o înăbuş!

Prof. univ. dr. Liviu Spătaru