În simplitatea satului românesc, într-un colț de rai din Caraș-Severin se află o bijuterie în ruine, un castel care cândva dădea glas satului părăsit astăzi de fii săi mai tineri, plecați la muncă în străinătate sau stabiliți în orașele mari ale țării.

Printre ziduri neiertate de ignoranță și trecerea timpului, Castelul Atanasievici încearcă să-și spună tacit povestea, cea pe care o mai știu doar bătrânii satului și primarul comunei Ramna, care astăzi își dorește să salveze ceea ce cândva era emblema satului Valeapai.

„Castelul Atanasievici, pot să spun, este emblema satului Valeapai, multă lume știe de Valeapai datorită acestui castel. În 1994, ultima moștenitoare a familiei Riestz, doamna Maticec Margareta a vândut castelul la două familii, familia Marius Cazacu și soția Ramona și familia Ilade Constantin și Rozalia.

Eu, când am ajuns primar la Ramna, împreună cu viceprimarul de atunci, cu care am colaborat foarte bine, am început demersurile pentru castel, în 2013. Am obținut de la Arhivele statului toate documentele ce țin de acest castel.

Voiam să dau în judecată proprietarii, dar nu puteam pentru că nu aveam CNP-urile lor, ca ulterior să aflu că de fapt sunt plecați în străinătate și pe atunci nu era obligatoriu să aibă CNP-uri, în 1994. Legea permite să fie dați în judecată pentru că au lăsat castelul să se degradeze”, a declarat primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea.

Castelul a aparținut unei familii de sârbi, Atanasievici, și a fost ridicat începând cu anul 1840, în timpul „robotei”, zile de muncă pentru boieri, după cum aflăm din jurnalele de călătorii ale celor care și-au propus cu îndrăzneală să dezvăluie lumii frumusețile județului în care viețuim. La ridicarea ansamblului au fost folosiți meșteri sârbi și coloniști italieni.

Fiul familiei Atanasievici pierde castelul la cărți, după care acesta devine bancă. Un neamț, pe nume Riestz, a tratat cu banca, a arendat o moșie pe toată raza satului și a luat și castelul, pe care familia Riestz îl va păstra până în momentul naționalizării din 1947. În perioada comunistă, Castelul a fost Casă de Nașteri, Internat pentru copii, grădiniță, sediu CAP. Avea un sistem de încălzire foarte ingenios, după modelul roman, care semăna cu încălzirea în pardoseală din vremurile noastre. În galeriile mari din subteran se făcea focul, căldura urca și încălzea pardoseala.

Lăsat în degradare, Castelul a devenit o ruină, dar primarul din Ramna ne dezvăluie că în urma discuțiilor cu un arhitect, monumentul ar putea fi restaurat. Problema este că nu se poate ajunge la o înțelegere cu actualii proprietari, care se încăpățânează să îl păstreze, având în vedere că restaurarea lui trebuie făcută de urgență, acum cât încă, spun specialiștii, se mai poate face ceva pentru salvarea lui.

Primarul Magdalena Ciurea este decisă să facă toate demersurile legale pentru a putea recupera emblema satului Valeapai, ca mai apoi să îl restaureze cu fonduri europene printr-un proiect ce va fi depus pe AFIR.

„Va fi greu, dar eu mi-aș dori să refac acel castel! Este păcat că a ajuns în starea asta! Doar l-au cumpărat și nu au avut grijă de el. Vreau să îl iau în domeniul public al comunei și pentru că există o măsură, pe AFIR, Măsura 7.6 prin care se pot renova monumentele istorice, să îl refac cu fonduri europene”, mai spune edilul comunei Ramna.

Între timp a venit în țară unul dintre moștenitori, iar primarul Magdalena Ciurea vrea să poarte discuții cu acesta, existând și datorii pe care proprietarul trebuie să le plătească, iar dacă nu le achită, edilul va începe procedurile și va da în judecată cele două familii.

foto: banatulmontan.wordpress.com

Elena FRANȚ

Pe locul unei vechi mănăstiri de la sfârșitul secolului XV din apropierea localității Coronini va fi ridicat un nou lăcaș de cult. Episcopul Caransebeșului, Lucian Mic, a sfințit vineri piatra de temelie pentru un nou lăcaș de cult prin care se va relua viața monahală la Coronini. Totodată, a fost hirotesit stareț al viitoarei mănăstiri pe ieromonahul Galaction Roiban, originar din Coronini și viețuitor al Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ucenic al părintelui Teofil Părăian.

„Părintele Galaction va prelua conducerea acestui așezământ monahal și va încerca să adune o obște în jurul Sfinției sale, astfel încât lucrarea Mariei să se împletească cu lucrarea Martei. Sperăm ca în acest loc, în viitorul apropiat, să se ridice un schit, ruinele vechii mănăstiri să fie conservate și credincioșii să se obișnuiască să vină aici ca la un loc sfânt, pentru că, din cele mai vechi timpuri, acest loc era cunoscut în tradiția locală sub denumirea «La Mănăstire»”, a spus episcopul Caransebeșului.

Ruinele vechii mănăstiri ortodoxe de la sfârșitul secolului al XV-lea au fost descoperite în anul 2013, în apropierea localității Coronini, pe Valea Văradului din Clisura Dunării.

Cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel“ ilustrează drumul anevoios de identificare pe teren şi de cercetare a arhitecturii eclesiastice medievale ortodoxe din Banat.

„Biserica Mănăstirii „Sfântul Arhanghel“ este un monument cu plan arhaic, ce a cunoscut o lungă vieţuire în timp, de-a lungul Evului Mediu. Structural, biserica are un altar rectangular, un naos cu plan dreptunghiular. Dimensiunile exterioare ale bisericii erau 6,80/6,50 m, fiind în această privinţă monumentul cel mai modest din arhitectura eclesiastică medievală ortodoxă, pe care l-am adus la lumină. Biserica a avut pereţii împodobiţi cu pictură la interior. Un element de arhitectură ce poate oferi şi repere cronologice îl constituie cele două perechi de contraforturi ce flancau pereţii laterali ai navei. Stratul de arsură identificat, în care s-au găsit trei monede de la finele veacului al XVIII-lea, sugerează perioada de distrugere violentă a monumentului.

Biserica, atestată în secolul al XVI-lea, are începuturi ce pot fi bănuite pe temeiul elementelor de arhitectură şi al analogiilor de plan încă în veacul al XV-lea. Mănăstirea de la Coronini se înscrie astfel, alături de cele de la Baziaş, Sirinia, Sviniţa, Mraconia şi Vodiţa, în şirul de lăcaşuri ortodoxe ridicate către sfârşitul secolului al XIV-lea şi în cursul secolului al XV-lea. O bună parte din monumentele mai înainte invocate aveau planul triconc, adus din lumea ortodoxă sârbească de călugărul Nicodim şi difuzat apoi în mediul monahal ortodox românesc de la nordul Dunării. Drumul triconcului la nordul fluviului s-a făcut prin culoarul cultural şi geografic bănăţean. Conservarea bisericii mănăstirii de la Coronini va înscrie, în acest fel, un monument de arhitectură eclesiastică peisajului cultural al provinciei. Situl arheologic a fost vizitat recent şi de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, însoţit de reprezentanţi ai Muzeului Banatului Montan din Reşiţa”, relata regretatul istoric, Dumitru Țeicu.

sursa: ziarullumina.ro

Elena FRANȚ

Mormane de fier vechi pe care nu le mai vrea nimeni, acesta este deznodământul zecilor de ani în care județul Caraș-Severin a strălucit pe harta industriei românești. Coloşii industriali pentru care 15.000 de angajaţi erau cândva un fleac, au fost transformați sub ochii dezinteresați care veghează la „bunul” mers al județului, în grămezi de fier.

Hărțile industriei românești aveau ca și capitală județul Caraș-Severin, cel puțin aceasta era situația înainte de anul 1990. Tărâmul cărășenilor oferea de toate, iar ținerea economiei sub control era floare la ureche. La mai bine de 24 de ani de la cea mai înfloritoare perioadă a sa, Caraș-Severinul defilează astăzi cu țoale de șomaj și sărăcie.

Coloșii industriali fie și-au închis porțile, fie se află pe patul de moarte, în ciuda nenumăratelor planuri de resuscitare și investiții încercate de cei de la centru.

Industria cărășeană, la pământ

Două mari combinate siderurgice asigurau zi de zi pâinea cărășenilor dar și renumele județului pe piața mondială a industriei grele. Unul dintre ele era la Reșița, acolo unde din colosul industrial de odinioară, care avea peste 15.000 de angajaţi, au mai rămas astăzi ruine. Locul este conservat acum de actualul TMK Reşiţa, unul dintre principalii angajatori în momentul de față la nivel de județ.

Și Oţelu Roşu era un nume important al industriei cărășene. Și din combinatul de acolo însă, au mai rămas doar rămășițe, care atrag cu greu investitori, iar autoritățile locale și localnicii încep să-și piardă și ultimele speranțe.

De asemenea, UCM Reşiţa, o verigă la fel de importantă în bunul mers al economiei județene, se zbate în insolvență. Ce-a mai rămas în prezent din uzină este dezolant. Eforturile de a o ține cât mai departe de faliment sunt imense, iar cei aproape 500 de angajați, au fost aduși cu greu înapoi pe posturi.

„Părerea mea personală este că nu sunt încă premise să ieșim din insolvență. Ceea ce este cert este faptul că în data de 7 decembrie se fac trei ani de insolvență după care aceasta se va mai putea prelungi un singur an. Dacă nici până atunci nu se semnează hotărârea prin care să trecem complet la stat, nu știu unde ne îndreptăm. Cert este că noi cu oamenii și utilajele pe care le avem acum, putem răspunde la orice provocare. Problema este că insolvența ține în loc și creșterea numărului contractelor”, a explicat Gheorghe Despa, lider sindical în cadrul UCMR.

Doar fier vechi a mai rămas și din Uzina de Construcții de Mașini de la Caransebeș, Uzina de Construcţii Metalice din Bocşa şi Uzina Mecanică Topleţ, toate fiind în prezent doar fantome ruginite ale trecutului.

„Totul este la pământ. Uzina a mai funcționat până în anul 2001, atunci când a fost cumpărată de o societate. În acel moment putea asigura doar 160 de locuri de muncă, număr care a crescut la 260 în mai puțin de un an, pentru ca apoi să fie închisă definitiv. Au mai rămas doar ruine, s-a vândut tot, n-au mai rămas decât zidurile. Ce ne deranjează este că nici nu putem curăța zona, nefiind în proprietatea noastră”, a explicat Ilie Hașcă, primarul comunei Topleț.

Și mineritul era un punct forte pentru județul Caraș-Severin, dar și acesta a fost pus repede la colț de lipsa spiritului administrativ și a dezinteresului. Județul se bucura de patru întreprinderi minere mari, unde mare parte din cărășeni aveau un loc de muncă asigurat. 

Alexandra JURCA