Viitorul Caransebeş a participat duminică, 5 martie, la prima competiţie oficială din acest an, gugulanii întâlnind, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, formaţia de Liga a V-a Vulturii Obreja, în turul I al Cupei României, ei impunându-se în final cu scorul de 3-0 (2-0 la pauză).

Băieţii antrenaţi de Dan Doran au deschis scorul în minutul 7, atunci când Şandru i-a pasat la 20 de metri lui Dumitru, şutul acestuia păcălindu-l pe Ruicu, care, deşi a atins balonul, nu l-a putut opri să intre în plasă. În minutul 17, Şandru, aflat pe dreapta, a intrat în careu, însă Ruicu a ieşit şi l-a blocat. În minutul 30, acelaşi Şandru a trimis un şut de la 8 metri, mingea scurgându-se agonizant pe lângă poarta celor de la Obreja.

În minutul 35, după un corner executat de pe stânga, mingea a ajuns la Lepa, şutul acestuia din marginea careului fiind respins de portarul caransebeşean Birăescu.

Gazdele mai puteau înscrie în minutul 39, în urma unei faze în care Bona i-a pasat lui Dumitru la 16 metri, acesta a trimis în faţa porţii, însă lui Şandru, deşu s-a întins, nu a reuşit să ajungă balonul. Şi dacă nu a marcat el, a făcut-o Neagu, în minutul 43, atunci când a trimis puternic de la 20 de metri, mingea l-a „şters” pe căpitanul oaspeţilor, Stanca, păcălindu-l pe Ruicu şi poposind în plasă.

Acelaşi Neagu a deschis seria ocaziilor în repriza a doua, atunci când, în minutul 48, a executat o lovitură liberă de la 22 de metri obţinută de Bona, şutul său fiind scos de sub bară de Ruicu. În minutul 72, Dumitru i-a aşezat balonul lui Văcărescu la 18 metri, şutul acestuia trecând la doar câţiva centimetri de poarta apărată de Ruicu.

Oaspeţii puteau şi ei înscrie în minutul 78, atunci când Lepa a driblat tot ce a întâlnit pe partea stângă, a intrat în careu, însă şutul său de la 8 metri, la colţul scurt, a fost prins de tânărul Căldăraş.

În minutul 83, Bona a expediat o torpilă de la 25 de metri, dar Ruicu s-a întins şi a deviat în corner balonul care se îndrepta spre vinclu. În minutul 87, Ruicu era cât pe ce să fie din nou păcălit, şutul lui Văcărescu de la 20 de metri fiind din nou deviat de fundaşii săi, însă goal-keeper-ul oaspeţilor a reuşit să respingă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 89, în urma unei faze în care Şandru i-a pasat bine în adâncime lui Neagu, iar acesta a trimis un lob de la 14 metri, peste portarul Ruicu, ieşit în întâmpinare.

„A fost un meci în care n-a fost nimic de remarcat în cele 90 de minute, doar scorul înregistrat la final pe tabela de marcaj. O partidă de o factură foarte slabă, în care am dovedit că suntem încă în vacanţă, că nu conştientizăm că mai sunt doar câteva zile până la debutul returului campionatului 2016-2017, dar sper să ne punem pe picioare şi la primul meci oficial să avem o evoluţie mult mai bună şi să obţinem victoria pe care ne-o dorim foarte mult. Meciul cu Obreja l-am început cu o serie de jucători care au activat mai puţin în turul campionatului, pentru că am dorit să menajez mai mulţi jucători care în meciul din prima etapă a returului vor face parte din primul unsprezece. În ceea ce priveşte meciul de sâmbătă, 11 martie, cu CS Moldova Nouă, care se va disputa tot pe Stadionul Municipal din Teiuş, de la ora 15, va fi unul dificil, pentru că, am mai spus-o, dacă la începutul campionatului n-am fost luaţi în seamă, iată, acum se ţine cont de noi, fiindcă suntem formaţia de pe primul loc şi orice echipă se mobilizează să evolueze cât mai bine împotriva noastră”, a spus, după meci, antrenorul Viitorului, Dan Doran.

Viitorul Caransebeş: Cr. Birăescu (min. 73, D. Căldăraş), D. Bona, I. Văcărescu, B. Gulea, M. Gheorghescu, A. Neagu, Al. Dumitru, N. Imbre, C. Arnăut, D. Şandru, Gh. Văluşescu; rezervă, Ov. Bălan. Antrenor, Dan Doran.

Vulturii Obreja: K. Ruicu, G. Dăbuceanu, M. Turnea, G. Oţelaru, M. Haţegan, M. Gugea (21, G. Stanimirescu; 61, A. Buzianu), F. Jurma, N. Stanca, F. Andrei, M. Spunei, D. Lepa. Antrenor, Aurel Buzianu.

Cosmin VLAD

Titlul de mai sus nu vrea să fie provocator sau şocant, vrea doar să dea glas îngrijorării justificate pentru soarta şi drumul unei ţări clădite norocos, care-i pe cale să se piardă dezastruos, dacă nu ne trezim! Iar durerea scrisului e cu atât mai mare, cu cât actul s-a produs în 24 Ianuarie, chiar de Ziua Marii Uniri!

Desfid pe oricine a numit sau numeşte o unire folosind adjective inepte, de genul “mic”, aşa cum nişte pseudoistorici sau politicieni de travesti au tendinţa să folosească pentru unirea Valahiei cu Moldova! De ce ar fi “mică” această unire? Pentru că numărul populaţiilor implicate a fost mai mic decât în cazul celeilalte? Sau pentru că teritoriile au fost semnificativ mai mici? Sunt argumente false şi puerile, e ca şi cum ai spune că unul şi cu unul este o adunare mai puţin importantă decât doi şi cu unul, când de fapt ştim cu toţii că prima e mama şi tatăl tuturor adunărilor …

Problema cu unirile este însă alta, şi e foarte serioasă: tot secretul e ca acel “doi” rezultat să se regăsească ca şi cum ar fi “unul”, la sfârşitul actului; numai că trebuie să fim sinceri cu noi înşine şi să recunoaştem cu sinceritate, stupoare şi regret că România se manifestă tot mai mult şi tot mai des în ultima vreme ca două Românii … sau chiar mai multe! Putem găsi, eventual, mai multe astfel de particule, dar două se regăsesc cu distincţie şi claritate, şi stau fiecare cu gheara în gâtul celeilalte: o Românie de stânga, sau “de hăis”, şi alta de dreapta, sau “de cea”! Iar aceste două Românii se freacă între ele ca două falii continentale în stare să producă un cutremur care să distrugă ţara!

Nu tema amnistiei şi graţierii mână în luptă cele două jumătăţi relative, nici tema bugetului, a salariilor, a calităţii vieţii sau a mai ştiu eu cărui germene dihotomic, ci o înţelegere diferenţiată şi precară a relaţiilor dintre bani, putere şi bogăţie! Banii şi-au pierdut calitatea de a fi publici sau privaţi, de a fi electronici sau “foşnitori”, devenind cu toţii doar bani politici, împărţiţi după criterii “de hăis” sau “de cea”; bogăţia şi-a rătăcit cu totul atributul distribuţiei cât de cât echilibrate, mergând pieziş şi pieptiş numai către cei bogaţi, care devin tot mai bogaţi, criteriile distribuirii find aceleaşi, când “de hăis”, când “de cea”; iar puterea, poporul a pierdut-o de multă vreme, prin apatie şi absenteism, şi este pe cale să o piardă definitiv, mutând politica în stradă, adică în singurul loc capabil s-o facă şi mai scârboasă şi sinistră decât este! Rog iertăciune, dar “sinistra” înseamnă “stânga” în limba latină … probabil de aceea politica de la noi e tot mai sinistră!

Nu mai avem elite care să unească sau să ţină strânsă unirea! Marea Unire de la 1859 au făcut-o boierii, cu precădere marii boieri moldoveni, în frunte cu Răducanu Rosetti, de care istoria noastră pomeneşte atât de puţin, care i-a dăruit o moşie lui Cuza pentru a putea fi ales Domn! Marea Unire de la 1918 au făcut-o masonii şi Regina Maria, alături de alte câteva romance bine dedate cu viaţa şi obiceiurile Parisului! În ambele Mari Uniri elitele ţării au acţionat la unison, ceea ce nu poate fi spus nici în şoaptă acum, pur şi simplu pentru că nu mai avem elite în nimic, în absolut nimic, de la fotbal la astrofizică …! Tabula rasa!

Nu mai avem, din păcate, nici conştiinţe! Se mai poate vorbi de conştiinţe superioare şi de o conştiinţă naţională generică într-o ţară care şi-a fixat ca prioritate naţională lupta împotriva corupţiei? Nu educaţia, nu cultura, nu binele comun sau nivelul de trai, ci lupta împotriva mitei, furtişagurilor, spălării de bani, crimei organizate … Halal ideal naţional, nobilă aspiraţie progresistă! Şi aici ne plasăm pe două tabere, de la sinistra predică şi acceptare a “imoralităţii superioare”, doctrină “de hăis”, până la precambriana impunere a moralităţii cu orice preţ, doctrină “de cea”! Trăim, după ultimele alegeri, vremurile în care “imoralitatea superioară” pare să tindă către instituţionalizare, fără să ne putem da seama dacă vom avea bărbaţi corupţi în instituţii cinstite sau, dimpotrivă, bărbaţi cinstiţi în instituţii corupte …

Nu mai avem, din păcate, nici preocupare pentru credinţă! Tot românul beneficiar al noilor tehnologii, fie că este “de hăis”, fie “de cea”, a prins deodată o sete neostoită şi o preocupare necurmată pentru justiţia socială, echitatea economică, libertatea personală, ecologie şi pace, împunându-le pe toate prin băgarea pumnului pe gâtul preopinentului! Nu se mai pune problema doctrinei şi moralei creştine, a grijii faţă de aproape sau a fricii de Dumnezeu – mă refer, evident, la acel Dumnezeu care a dat toate legile universului în primele trei sute de milionimi de secundă de la Big Bang, nu la cel despre care ni se predică, îndeobşte, că are grijă de destinele noastre şi are un plan pentru fiecare adunătură celulară de pe planetă, abjectă sau nu …

Peste toate, însă, fără să învăţăm nimic de la vehii greci, dorim cu orice preţ să coborâm politica în stradă, dând ceasul României cu un sfert de veac înapoi! Partidele se comportă ca nişte corporaţii care iau credit de la banca poporului, după care, în loc să plătească ratele şi eventualele dobânzi, vor să falimenteze banca, sufocându-i pe acţionarii creditori! Consumăm politică frenetic, cu voracitate, fără să ne dăm seama că, în felul acesta, îi răpim României şansa de a nu se pierde! Ne îndepărtăm în felul acesta tot mai mult de o Românie visată şi râvnită, o ţară “a satului global”, în care românii să-şi organizeze resursele şi relaţiile în sensul atingerii nivelului calitativ decent al vieţii fiecărui roman! Doar aşa am putea rezista!

Un gânditor şi autor de success, Richard Bach, spunea că “ceea ce omida numeşte “sfârşitul lumii”, maestrul numeşte “fluture”! Măcar de-am avea inteligenţa şi norocul omizilor acelora …!

Prof. univ. dr. Liviu Spataru